Pentru o relație de cuplu sănătoasă e nevoie de doi. Indiferent cât de echilibrată ești tu, e necesar ca și partenerul să aibă anumite trăsături care asigură succesul cuplului.
Așa cum repararea relației de cuplu se face în doi, și construirea unei relații sănătoase implică un efort comun, al tău și al partenerului. Poate că ai un grad înalt de răbdare și flexibilitate, ai lucrat foarte mult cu tine în terapie individuală, experiențe de viață ți-au folosit ca lecție, ești într-un punct bun al existenței tale… toate te pot ajuta să faci față într-un mod adaptativ contextelor mai delicate din cuplu. Însă nu poți duce tu totul în spate, și sunt anumite caracteristici pe care le are un partener ce face lucrurile mai facile.
… despre ceea ce simte. Este deschis, este transparent, comunicativ, nu se ascunde în spatele unei măști de masculinitate toxică. Devine vulnerabil nu pentru a se victimiza, și nu vede vulnerabilizarea ca pe o slăbiciune. Ci o manifestare umană cât se poate de normală, prin care îți permite să ajungi la el la nivel profund.
Știe că este valoros, care îi sunt capacitățile. Ceea ce înseamnă că nu va intra cu tine în luptă de putere, nu va căuta să te domine, nu te va umili atât în public și în intimitate căutând să demonstreze cât este el de grozav. Nu va căuta validări externe prin multiple flirturi sau infidelități.
Poate că într-un context punctual reacționați diferit. El face față mai bine sau nu dă conotație negativă situației. Tu ești temătoare, panicată chiar. Se poate pune în papucii tăi, ca și cum ai fi tu, încercând și putând să te înțeleagă pe tine, perspectiva ta.
Nevoia de suport, de sprijin, de ajutor nu înseamnă dependență. Poți fi perfect autonomă, foarte descurcăreață, dar să îți încălzească sufletul ajutorul primit de la partenerul tău. În plus, e greu să rezolvi tu singură totul. Așa simți că cineva îți ține spatele, împarți responsabilitățile și problemele cu care te confrunți. Și o face așa cum ai tu nevoie, nu cum crede el că este potrivit din punctul lui de vedere.
Ceea ce face este trecut prin filtrul rațiunii. Nu acționează, faci greșeli importante și apoi se gândește cum să repare. Sigur, și el poate da greș, nu este infailibil, iar când se întâmplă asta își asumă responsabilitatea, se uită lucid la consecințe, comunică și acționează pe măsură.
Știe că este esențial să aveți grijă împreună de conexiunea emoțională dintre voi. Că vorbele frumoase, comportamentul respectuos, tandrețea fizică vă alimentează pozitiv pe amândoi. Se întâmplă să vă certați și apare o detașare emoțională de moment? Este oarecum normală, dar are grijă ca apoi să fie restabilită conexiunea.
Foto: PR