Traditii de Paste pe care probabil le respecti si tu

Fiecare familie are propriile obiceiuri cand vine vorba de sarbatori, insa exista cateva traditii de Paste pe care le stie oricine, chiar din copilarie.

Traditii de Paste pe care probabil le respecti si tu

Pe masura ce ne maturizam, ne bucuram mai putin in perioada sarbatorilor si uitam de toate acele momente care ne aduceau zambetul pe buze in copilarie. Cu toate acestea, cu siguranta cunosti si tu aceste traditii de Paste si probabil inca respecti o parte din ele.

Inrositul si decoratul oualor


Probabil este o traditie cunoscuta in intreaga lume, respectata chiar si in cele mai putin traditionale case. In prezent exista o multime de metode si prafuri care te ajuta sa vopsesti ouale in culori cat mai vii, insa in trecut rosul era singurul folosit, iar pentru a obtine aceasta culoare se foloseau ingrediente naturale, de exemplu in coji de ceapa sau foi de varza. Totodata, pentru a se crea modele, sigur iti amintesti ca bunica ta aplica pe oua frunze de patrunjel si apoi scufunda oul, invelit in ciorap de matase, in vopsea.

Totodata, in unele regiuni ale tarii ouale sunt incondeiate cu ceara, realizandu-se modele uimitoare.

Pregatirea casei

Desi probabil ai grija de locuinta ta in fiecare zi, se obisnuieste ca de Paste sa acorzi o atentie speciala. Daca in trecut se obisnuia ca in apropierea acestei sarbatori casa sa fie varuita si mobila sa fie mutata, astazi ne multumim cu decorarea locuintei cu diferite figurine care pot aduce oricui zambetul pe buze.

Purtarea unor haine noi

Aceasta traditie ne place cu siguranta chiar si la maturitate pentru ca reprezinta o noua ocazie pentru a adauga cateva piese in garderoba, nu-i asa? Inca din copilarie am fost invatati ca de Paste toata lumea trebuie sa poarte haine noi, dedicand mai mult timp tinutei din aceasta zi speciala.

Apa cu ou rosu si bani

O alta traditie pe care probabil ti-o amintesti si tu din copilarie este spalarea fetei cu apa cu ou rosu si bani in prima zi de Paste. In spatele acestui obicei ar exista si o explicatie. Oul rosu ar da sanatate, iar banii ar aduce norocul. In unele regiuni ale tarii se adauga si flori, pentru a aduce si frumusete. Totodata, in unele zone, in prima zi de Paste nu trebuie sa pui mana pe sare, deoarece in felul acesta nu vei putea munci la fel de bine.

Citeste si:
Cadouri de Paste pe care orice femeie le-ar adora

Cautarea oualor de Paste

Acest obicei a fost imprumutat din alte state, insa se pare ca devine din ce in ce mai popular, mai ales pentru copii. Acestia trebuie sa gaseasca cat mai multe oua, acestea fiind ascunse de obicei prin curtea casei.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle