După un debut fulminant la Festivalul de Film de la Berlin și o călătorie impresionantă în jurul lumii – fiind selecționat în cele mai prestigioase festivaluri internaționale de film și deja distribuit în cinematografe în Franța, Germania, Austria, UK, Statele Unite, Polonia, Grecia etc. – Touch me not, neobișnuitul film al Adinei Pintilie, se întoarce în sfârșit acasă, urmând a fi lansat în cinematografele din România în martie, către un public care are nevoie de el ca de aer.
ELLE: S-a vorbit mult despre subiectul filmului tău, Touch me not, – mulți spun că e despre sexualitate, tu ai spus că este despre intimitate. Despre ce e în primul și în primul rând TOUCH ME NOT? Și ce nu este acest film?
Adina Pintilie: Touch me not este în primul rând un film despre felurile în care iubim și despre cum facem să nu ne pierdem pe noi înșine în acest proces. Cum spun la un moment dat chiar în film, când aveam 20 de ani credeam că știu tot despre ce înseamnă intimitate, cum funcționează relațiile, despre erotism, frumusețe, corp. După 20 de ani de contact cu viața reală, ideile care-mi păreau atunci atât de clare și-au pierdut treptat contururile, au început să fie puse sub semnul întrebării de experiențele trăite, s-au relativizat în timp. Am realizat că de fapt nu știu mare lucru. TOUCH ME NOT a început ca un proces autoreflexiv, ghidat de curiozitatea mea de a descoperi cum trăiesc oamenii experiența asta adesea atât de dificilă și plină de contradicții a intimității.
Ce nu este TOUCH ME NOT? Aș prefera să nu fie etichetat nici ca „documentar', nici ca „film de ficțiune' sau „film experimental'. TOUCH ME NOT nu se încadrează în nici una dintre aceste categorii, este un „animal ciudat', cum spune Tómas Lemarquis (unul dintre protagoniști), un hibrid la granița fluidă dintre realitate și ficțiune. Înainte de orice, este o cercetare personală și un film-dialog care invită spectatorul să pună sub semnul întrebării propriile idei preconcepute despre intimitate.
Adina Pintilie, regizoarea filmului TOUCH ME NOT
ELLE: De ce a fost important pentru tine să nu faci un film în întregime „de ficțiune', de ce a fost relevant să îl ții la granița cu documentarul?
A.P.: Fiindcă aveam nevoie de o structură protectoare care să ne permită să explorăm în siguranță zone sensibile, adevăruri intime profunde, cu o autenticitate la care nu am fi avut acces prin abordările clasice specifice documentarului sau ficțiunii. TOUCH ME NOT s-a născut dintr-un proces îndelungat de cercetare în care am lucrat atât cu actori profesioniști, cât și neprofesioniști – dar faptul că sunt sau nu actori de meserie nu e relevant, în fond. Am avut șansa să întâlnesc niște oameni cu totul speciali, care și-au asumat riscul de a porni împreună cu mine într-o călătorie emoțională de multe ori extrem de dificilă și inconfortabilă, care au avut marele curaj să împărtășească cu noi, cu camera, zone din cele mai vulnerabile ale vieții lor intime. Am lucrat cu un amestec de povești personale și elemente ficționale: întâlniri între personajele reale și personaje cvasi-ficționale, constelații familiale, jurnale filmate pe care le-au ținut de-a lungul timpului, exerciții pe anumite teme legate de intimitate, reconstituiri ale unor vise și amintiri. Am creat împreună un fel de „incubator, iar forma filmului s-a schimbat organic de-a lungul acestui proces de explorare personală.
ELLE: Ai spus că ai vrut să lansezi o invitație privitorilor să interpreteze tema filmului, să își descopere propriile prejudecăți legate de intimitate. Ai arătat deja filmul Touch me not multor oameni din întreaga lume. Cum funcționea
ză dialogul, până acum?
A.P.: Mă inspiră foarte tare, deși este și o mare provocare pentru mine, să mă întâlnesc cu spectatorii în cinema și să observ emoțiile puternice și neașteptate pe care filmul le stârnește. Sunt reacții foarte diferite de la persoană la persoană. De multe ori, oamenilor le e dificil să articuleze în cuvinte ce au simțit, durează ceva până sunt capabili să verbalizeze ce a creat filmul ăsta în interiorul lor. Psihanalistul cu care am colaborat de-a lungul producției crede că asta se întâmplă fiindcă filmul intră într-un dialog direct cu sistemul nostru limbic, cu așa-numitul „creier emoțional', cea mai veche zonă a minții noastre, responsabilă pentru emoțiile primare și pentru memoria dinainte de limbaj.
De-a lungul lunilor pe care le-am petrecut călătorind cu TOUCH ME NOT prin lume, publicul a întâmpinat filmul cu foarte multă căldură și deschidere peste tot. E fascinant să vezi că oamenii se deschid emoțional după proiecții și încep să ne împărtășească propriile experiențe și sentimente. Reacțiile inițiale față de film, după ce a câștigat Ursul de Aur la Berlin, au fost divizate și contradictorii, au acoperit tot spectrul, de la atacuri gratuite la aprecieri deosebite. Am remarcat în principal rezistență din partea unor profesioniști din industrie și a unor critici, care poate că au fost destabilizați de o astfel de propunere cinematografică pe care nu o puteau așeza în categorii previzibile. Însă în întâlnirile cu publicul larg nu am întâlnit rezistența asta, dimpotrivă. Înțeleg și respect toate reacțiile pe care filmul le poate stârni, însă cred că industria filmului are uneori tendința de a subestima inteligența emoțională a omului obișnuit interesat de cinema. TOUCH ME NOT ajunge la un public foarte larg și divers. Filmul a fost lansat deja în cinematografe în opt țări, va fi lansat în curând în alte peste 20 de țări și a fost selectat în festivaluri importante din întreaga lume.