Topul celor mai bine plătiți actori de la Hollywood

Unii dintre cei mai cunoscuți actori de la Hollywood au încasat sume impresionante pentru roluri emblematice.

Starurile de la Hollywood din această listă au obținut sume uluitoare pentru proiecte faimoase din caeriera lor, asigurându-le un loc de cinste în topul celor mai bine plătiți actori. 

1. Tom Hanks

Tom Hanks este recunoscut pentru rolul din Forrest Gump și a obținut un premiu Oscar pentru interpretarea sa din filmul regizat de Robert Zemeckis. În urma prestației memorabile, actorul a încasat 60 de milioane de dolari, iar la box office-ul global pelicula a înregistrat 680 de milioane de dolari. 

2. Adam Sandler

Adam Sandler a jucat alături de Jennifer Aniston în filmul Murder Mystery. În urma unui contract făcut cu Netflix, care constă în patru filme pentru serviciul de streaming, actorul primește 250 de milioane de dolari, fiecare peliculă ajungând la suma de 62,5 milioane de dolari. Din acest acord fac parte filmele Hubie Hallowee, Hustle și cele două părți din Murder Mystery.

3. Harrison Ford

Chiar dacă Indiana Jones and the Kingdom of the Crystal Skull i-a dezamăgit pe unii fani ai faimoasei serii, pentru Harrison Ford rămâne un proiect important. Iar asta grație faptului că actorul a primit suma de 65 de milioane de dolari pentru rolul său. 

4. Johnny Depp

Filmul Alice in Wonderland din 2010, regizat de Tim Burton, i-a adus actorului Johnny Depp câștiguri în valoare de 68 de milioane de dolari. În anul în care a fost lansată pelicula, Depp a fost desemnat drept cel mai bine plătit actor de la Hollywood datorită unui alt rol cunoscut din cariera sa, cel din franciza Pirates of the Caribbean.

5. Sandra Bullock

Conform The Hollywood Reporter, care citează mai multe surse, se pare că Sandra Bullock a obținut suma de 20 de milioane de dolari în avans pentru filmul Gravity, regizat de Alfonso Cuarón, în care a jucat alături de George Clooney. În total, actrița a câștigat peste 70 de milioane de dolari pentru pelicula care a avut încasări de mai bine de 700 de dolari la box office-ul global. 

6. Robert Downey Jr.

The Avengers este una dintre francizele cu cele mai mari încasări din toate timpurile. Pentru pelicula Avengers: Infinity War, actorul principal, și anume Robert Downey Jr., a primit 75 de milioane de dolari. 

7. Keanu Reeves

Seria Matrix a venit pentru Keanu Reeves cu o mulțime de fani din întreaga lume, dar și cu câștiguri financiare extraordinare. Pentru toate filmele din celebra serie, actorul a încasat 250 de milioane dolari, ceea ce n-ar trebui să se surprindă foarte tare pentru că rămân proiectele de succes din cariera lui. 

8. Will Smith

În vreme ce pentru filmul Men in Black Will Smith a încasat 5 milioane de dolari, pentru Men in Black 3 lucrurile s-au schimbat considerabil, dar într-un sens pozitiv. Actorul a obținut pentru pelicula din 2012 100 de milioane de dolari. 

9. Tom Cruise

După ce a jucat în filmul Top Gun: Maverick, Tom Cruise s-a ales cu o sumă fabuloasă în conturi, fiind vorba de mai bine de 100 de milioane de dolari și se menține în topul celor mai bine plătiți actori din toate timpurile. De asemenea, și personajul Ethan Hunt din filmul Mission: Impossible – Ghost Protocol l-a făcut pe actor să obțină 75 de milioane de dolari. 

Citește și:
Filme care au eșuat la box office, dar merită să le acorzi o șansă pentru că te vor surprinde cu adevărat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle