Citește despre 5 filme empowering pentru femei care se pot vedea anul acesta la TIFF, recomandate special cititoarelor ELLE de Crăița Nanu, care este de 11 ani parte din echipa TIFF și de 6 ani selecționer de filme străine.
Festivalul de Film Transilvania debutează pe 17 iunie la Cluj Napoca. Te ținem la curent cu toate filmele pe care vrei să le vezi și cu evenimentele pe care nu trebuie să le ratezi anul acesta:
„Call Jane e empowerment diy. Desigur, unul pe gust american, că doar de la ei vine povestea adevărată ce stă la baza unei ficțiuni care înfurie, înduioșează și pe final îmbărbătează și pe cele mai slabe de înger reprezentante ale sexului frumos. Da, este posibil să crești, să lupți, să înveți tu pentru ca apoi să-i poți învăța și pe alții cum se fentează un sistem găunos și absurd. Sigur, totul pare mai simplu când o ai pe Sigourney Weaver cap de echipă, dar, spoiler, până și ea e nevoită să pluseze cu un striptease într-o negociere. Unele lucruri nu se schimbă. Prezentul pus în oglindă cu povestea asta din anii 60 e dovada.'
„Full Time e un one-mom-show nemaivăzut. Mama tur de forță de la un cap la altul al filmului își ia absolut toți spectatorii cu ea în alergătură. Cursa de la casa din suburbie, până în Parisul blocat de o grevă în transport și stânga-mprejur și de la capăt, cu copii, job, interviuri și din ce în ce mai puțini bani în cont, se desfășoară în ritm de Need for Speed. Iar faptul că nu omoară pe nimeni, nu cedează nervos, sau nu-și bagă pur și simplu picioarele în tot, contribuie la poate cea mai grăitoare imagine a femeii mamă singură. Pentru unele mame, viața e full-time, nu jobul.'
„Jane by Charlotte. Cu Birkin. Jane Birkin. Și Gainsbourg. Charlotte Gainsbourg. Chiar dacă nu sari în sus de bucurie la vederea celor două nume pe același generic, demersul de a stinge reflectoarele de star pentru a le aprinde din nou, de data asta cu lumina naturală a filmului documentar, trebuie să-ți incite curiozitatea. E greu să scoți omul din vedetă atunci când atâția ani de existat în văzul publicului s-au imprimat pe el. Însă, uneori, pentru a putea vedea mai clar e necesar să schimbi perspectiva. Iar aici avem un dialog între două mari nume, pentru prima oară față în față nu ca artiste, ci ca mamă și fiică. Un pas mic pentru spectator, unul imens de curajos pentru protagoniste.'
„Official Competition – sigur că în lipsa unui moș excentric și obscen de bogat, într-un moment al vieții în care prioritatea e grandoarea lucrurilor pe care le lasă în urmă, nu ar fi existat povestea unei regizoare la fel de excentrice care joacă pe degete (sau doar din priviri) doi mari actori care nu se suportă. Repetițiile, pe text sau improvizate, decopertează cu nerușinare nu doar procesul ei artistic, ci și două tipuri de actor mascul, pe cât de diferite ca formă, pe atât de similare ca fond. Competiția oficială se poartă în fața și în spatele camerei și gura lumii spune că Antonio Banderas și Oscar Martínez se joacă pe ei înșiși, în versiuni mai îngroșate, desigur. Dacă e sau nu adevărat, asta doar Penelope Cruz o poate spune.'
„‘Scrisul este un substitut pentru viața pe care nu o pot trăi. Patricia Highsmith a trăit de fapt cu nesaț. S-a încăpățânat mereu să se chestioneze și să-și testeze și limitele și plăcerile, chiar sacrificându-i pe cei din jur, într-o societate care o declara imposibilă pentru că îi plăceau femeile. Și unde nu a reușit, a scris și a pus în practică acolo. Loving Highsmith îi reconstituie viața prin fragmente din jurnale, mărturii ale celor care au cunoscut-o, cărțile pe care le-a scris și o face mai mare și mai palpabilă ca oricând. O femeie totală, care a știut că cel mai important lucru pe care îl poți căuta în viață este dragostea, cu toate sensurile ei.'
Citește și:
O conversație cu Sofia Zadar despre muzică, prejudecăți și cultura queer
Foto: PR