A venit momentul să vorbim despre cele mai așteptate filme din 2020.
Recunoaștem că ne-a fost greu să alegem doar 20 de pelicule dintre miile de premiere cinematografice, însă cu siguranță preferatele tale se vor regăsi în acest top cu cele mai așteptate filme din 2020.
Am făcut o selecție care cuprinde filme pentru toate gusturile, de la pelicule cu supereroi, fantezii, drame, acțiune, thriller, chiar și horror. În plus, în galeria noastră, dar și mai jos le vei găsi în ordinea premierelor pe marile ecrane, astfel încât îți va fi mai ușor să îți notezi datele de apariție.
Cum este poate vorba despre o selecție subiectivă, vrem să îți știm preferințele în ceea ce privește cele mai așteptate filme în 2020, pe pagina noastră de Facebook.
Will Smith și Martin Lawrence revin în rolurile detectivilor Mike Lowery și Marcus Burnett, lucru care nu poate însemna decât numeroase scene de acțiune, dar și secvențe amuzante, replici memorabile și efecte speciale de excepție. Marcus Burnett (Lawrence) este acum inspector de poliție, în timp ce Mike Lowery (Smith) trece prin criza vârstei mijlocii. Cei doi fac din nou echipă atunci când viața lui Mike este amenințată de un mercenar albanez al cărui frate a fost ucis într-un schimb de focuri.
Premiera: 17 ianuarie
Margot Robbie revine în rolul lui Harley Quinn, iar acțiunea din această peliculă se petrece după ce ea se desparte de Joker. Acum ea va face echipă cu super-eroii Black Canary (Jurnee Smollett-Bell), Huntress (Mary Elizabeth Winstead) și detectivul Renee Montoya (Rosie Perez) pentru a salva o tânără fată din mâinile unui temut criminal, Black Mask (Ewan McGregor).
Premiera: 7 februarie
Filmul horror din 2018 regizat de John Krasinksi, despre o familie nevoită să trăiască într-o lume dominată de monștri care atacă la cel mai mic sunet, a fost o surpriză foarte plăcută și s-a bucurat de mare succes la box office. Prin urmare, nu ne miră deloc faptul că are parte și de o continuare. Emily Blunt, Millicent Simmonds și Noah Jupe revin în rolurile lui Evelyn, Regan și Marcus Abbott, iar lor li se adaugă de această dată Cillian Murphy și Djimon Hounsou.
Premiera: 20 martie
Disney ne aduce ecranizarea live action a unui dintre cele mai populare filme de animație, Mulan. În rolul principal o vom vedea pe actrița Liu Yifei, cunoscută și sub numele Crystal Liu, una dintre cele mai populare staruri din China. Pelicula spune povestea unei tinere care se deghizează în bărbat pentru a se putea alătura armatei și să își salveze astfel tatăl.
Premiera: 27 martie
Maisie Williams a trecut de rolul din Game of Thrones și a ajuns la cel de… mutant. Filmul este un mix între acțiune și horror și spune povestea a cinci tineri mutanți care își descoperă super puterile încercând să evadeze dintr-o instituție unde sunt supuși la mai multe experimente. Din distribuție mai fac parte Anya Taylor-Joy, Charlie Heaton și Henry Zaga.
Premiera: 3 aprilie
Daniel Craig revinr pentru a cincea și ultima dată în rolul celebrului agent James Bond. Regizat de Cary Fukunaga, filmul este așteptat cu multă nerăbdare de fanii francizei, mai ales că rolul negativ este interpretat de Rami Malek, iar din distribuție mai fac parte Léa Seydoux, Christoph Waltz, Ralph Fiennes, Ben Whishaw, Naomie Harris, Ana de Armas. Cel mai interesant aspect o vizează însă pe actrița Lashana Lynch, pe care ai văzut-o în Captain Marvel, cea care va prelua rolul iconicului agent secret.
Premiera: 10 aprilie
Interpretarea lui Carey Mulligan din acest film nu va fi uitată prea curând. Rolul ei din pelicula regizată de Emerald Fennell (Killing Eve) este cel al unei tinere care a renunțat la cariera de doctor din cauza unor împrejurări tragice și acum vrea să se răzbune. Ea își petrece serile în baruri, pretinzând că a băut prea mult și astfel atrăgând bărbați care susțin că vor să ajute, mai apoi confruntându-i atunci când ajutorul promis tinde să se transforme în agresiune sexuală.
Premiera: Aprilie 2020
Da, Avengers: Endgame a însemnat închiderea unui capitol important, însă asta nu înseamnă că nu mai sunt povești de spus despre eroii Marvel preferați. În Black Widow, Scarlett Johansson își reia rolul Natasha Romanoff, iar acțiunea filmului se desfășoară după evenimentele din filmul Captain America: Civil War și le preced pe cele din Avengers: Infinity War. Din distribuție mai fac parte Rachel Weisz, David Harbour și Florence Pugh.
Premiera: 1 mai
Fast & Furious este fără îndoială una dintre cele mai de succes francize cinematografice și iată că în 2020 avem parte de filmul cu numărul 9. Ce ni se pregătește? Nelipsitele scene de acțiune, mașini puternice, Charlize Theron revine în rolul lui Cipher, la fel și actorii care au dus această franciză la succesul pe care îl are azi (Vin Diesel, Lucas Black, Tyrese Gibson) și, cumva, apariția regretatului Paul Walker.
Premiera: 22 mai
Filmul Wonder Woman din 2017 a fost cel mai de succes din întregul univers al eroilor DC Comics, așa că revenirea pe ecrane a Dianei Prince (Gal Gadot) este așteptată cu multă nerăbdare, dar și curiozitate, Acțiunea are loc de această dată în 1984 și, nu știm încă prin ce circumstanțe, Steve Trevor (rol interpretat de Chris Pine) revine la viață și, împreună, ei trebuie să lupte cu o pereche de personaje negative: Cheetah (Kristen Wiig) și Maxwell Lord (Pedro Pascal).
Premiera: 5 iunie
Tom Cruise a scris istorie cu filmul din 1986 și a devenit astfel unul dintre cele mai apreciate staruri de la Hollywood. Continuarea aventurilor îl readuce ca protogonist, alături de el fiind Val Kilmer, Miles Teller, Jennifer Connelly, Jon Hamm și Ed Harris. Căpitanul Pete „Maverick” Mitchell (Cruise) este acum cel mai apreciat instructor de zbor, experiența sa ca pilot dându-i ocazia de a-l lua ca protejat pe fiul lui Goose, colegul lui care a decedat la datorie în primul film.
Premiera: 26 iunie
Paul Rudd, Carrie Coons, Finn Wolfhard și Mckenna Grace sunt protagoniștii celui mai recent film din franciza Ghostbusters, iar lor li se adaugă și starurile din filmul original: Dan Aykroyd, Bill Murray, Ernie Hudson, Sigourney Weaver și Annie Potts. Filmul spune povestea unei mame și a celor doi copii ai săi care se mută într-un orășel liniștit, dar la scurt timp află că au o strânsă legătură cu echipa originală Ghostbusters și încearcă să înțeleagă moștenirea lăsată în urmă de bunicul familiei.
Premiera: 10 iulie
Detaliile privind acțiunea din filmul regizat de Christopher Nolan nu sunt foarte evidente, chiar dacă a fost dat publicității primul trailer oficial. Pelicula cu John David Washington, Robert Pattinson, Elizabeth Debicki și Michael Caine în distribuiție pare a fi despre încercarea de a opri declanșarea celui de-al treilea război mondial cu ajutorul unor spioni bine antrenați, scene de acțiune care te vor ține cu sufletul la gură și… personaje care mor și revin la viață, dar pot și să călătorească prin timp.
Premiera: 17 iulie
Bazat pe celebra atracție turistică din parcurile tematice Disney, filmul îi are în rolurile principale pe Dwayne The Rock Johnson și Emily Blunt. Un grup de călători aflați pe o mică barcă trebuie să traverseze o junglă în care animalele periculoase sunt la fiecare pas, însă mai au de luptat și cu elemente supranaturale.
Premiera: 24 iulie
După ce interpretarea lui ca Joker a fost considerată dezastruoasă, Jared Leto revine în rolul unui alt personaj desprins din benzile desenate. El îl va interpreta pe Michael Morbius, care încearcă să se vindece de o boală rară de sânge însă, în schimb, se transformă într-un vampir. Din distribuția filmului mai fac parte Adria Arjona, Matt Smith, J.K. Simmons, Tyrese Gibson și Michael Keaton.
Premiera: 31 iulie
Câteva motive pentru care abia așteptăm acest film: Anne Hathaway, Octavia Spencer și Stanley Tucci interpretează rolurile principale; regia este semnată de celebrul Robert Zemeckis (cunoscut pentru Back to the Future și Forrest Gump, printre multe altele), iar Guillermo del Toro și Alfonso Cuarón sunt productori. Filmul spune povestea unui băiețel care intră accidental în contact cu niște vrăjitoare al căror malefic plan este să transfome toți copiii în șoricei. Filmul apare în cinematografe chiar de Halloween, cu siguranță cel mai bun moment al anului!
Premiera: 30 octombrie
Distribuția filmului conține nume de top precum Angelina Jolie, Richard Madden, Kumail Nanjiani și Salma Hayek. Fanii benzilor desenate așteaptă cu nerăbdare pelicula Marvel care are în centru mai multe ființe asemănătoare zeilor – The Eternals – care sunt implicate de milenii într-un conflict cu mult mai puțin evoluații The Deviants, dar și cu cei care i-au creat, the Celestials. The Eternals sunt nemuritori și au puteri imense, ciudate și uneori monstruoase și periculoase.
Premiera: 6 noiembrie
Noua adaptare a celebrului roman SF al lui Frank Herbert are o distribuție de excepție: Timothée Chalamet (în rolul principal), Rebecca Ferguson, Oscar Isaac, Zendaya, Josh Brolin, Dave Bautista, Jason Momoa, Stellan Skarsgård, Javier Bardem și Charlotte Rampling. Filmul este regizat de Denis Villeneuve, lăudat pentru anterioarele sale pelicule SF, Arrival și Blade Runner 2049.
Premiera: 18 decembrie
Coming to America a fost lansat în 1988, transformându-l pe Eddie Murphy într-un superstar și a fost un succes la box office. Iată că finalul lui 2020 ne aduce pe marile ecrane o continuarea a aventurilor prin care trece prințul Akeem, avându-l și de această dată alături pe prietenul și consilierul lui, Semmi (Arsenio Hall). Cei doi vor ajunge din nou în America după ce Prințul Akeem află că ar avea un fiu pe care nu l-a cunoscut niciodată și care ar putea fi viitorul moștenitor al tronului din Zamunda.
Premiera: 18 decembrie
Deși Reese Witherspoon a confirmat încă din 2018 că filmările la Legally Blonde 3 au început, detalii despre acțiunea din film și restul actorilor care fac parte din distribuiție au rămas un secret. Mai mult decât atât, filmul trebuia să aibă premiera în februarie 2020, însă lansarea în cinematografe a fost amânată pentru o dată ulterioară. Noi sperăm că acest lucru se va întâmpla cât mai curând, căci abia așteptăm reîntâlnirea cu simpatica Elle Woods.
Premiera: 2020
Foto: PR, Arhiva Revistei ELLE