TOP 15 Cele mai vizionate filme ce au la bază cărți de succes

Acolo unde nu poți alege între carte și film, încearcă-le pe amândouă.

Fie că faci parte dintre cei care abia așteaptă ca personajele romanului lor preferat să prindă viață pe ecrane, fie că ești mereu în căutare de noi cărți bune în funcție de cât de tare te-a impresionat filmul, ai ajuns unde trebuie. Iată care au fost cele mai iubite și vizionate 15 filme inspirate din romane, de-a lungul timpului:


Twilight

Seria Twilight aproape că nici nu mai are nevoie de descriere – la 3 ani după lansarea romanului cu același nume aparținând lui Stephenie Meyer, primul film cucerea inimile tuturor avându-i în rolurile principale pe Kristen Stewart și Robert Pattinson. Vampirii erau din nou la modă, și au tot continuat să fie până în 2012, când ultimul din cele 5 filme ale seriei a fost lansat – încasările totale trec de 3 miliarde de dolari.

Harry Potter

Cele 8 filme atât de îndrăgite de tineri, copii și adulți deopotrivă au reușit să strângă împreună aproape 8 miliarde de dolari – iar cărțile lui J.K. Rowling încă tronează în bibliotecile fanilor. Numai ultimul film deține titlul de cel mai vizionat din toate timpurile, cu încasări de 1.3 miliarde de dolari în 2011.


Alice in Wonderland

Simpatica operă clasică publicată de Lewis Carroll în 1865 s-a bucurat de nu mai puțin de 20 de adaptări cinematografice – însă filmul cu cele mai mari încasări (puțin peste un miliard de dolari) rămâne cel din 2010. Desigur, faptul că Johnny Depp joacă rolul Pălărierului nebun în aceeași peliculă nu poate rămâne doar o simplă coincidență.

The Jungle Book

O altă poveste care s-a bucurat de multe ecranizări de când a fost publicată de Rudyard Kipling, în 1894 – prima dintre ele datează din 1942. De asemenea, filmul cu cele mai mari încasări (aproape un miliard de dolari) rămâne cel din 2016 – mai mult decât atât, regizorul Jon Favreau a fost lăudat de organizația PETA, fiindcă nu a folosit niciun animal viu la filmări, ele fiind create și aduse în scenă prin tehnica CGI.

The Chronicles of Narnia

Trilogia care a furat inimile copiilor încă din 2005 și care a strâns un miliard și jumătate de dolari încasări are la bază seria de 6 romane cu același nume ale lui C.S. Lewis, publicate începând cu 1950. Pentru cea de-a patra carte, Netflix a anunțat că se va ocupa de ecranizare.


Fantastic Beasts

Martoră fiind la nebunia provocată de seria Harry Potter, autoarea J.K. Rowling a publicat în 2001 și seria Fantastic Beasts and Where to Find Them, care la scurt timp a primit propriile ecranizări. Cele două filme de până acum au strâns deja încasări de aproape un miliard și jumătate de dolari, un al treilea film se află chiar acum în perioada de producție iar următoarele două se bucură deja de o amplă organizare.

The Lord of the Rings

Bazate pe operele cu aceleași nume din 1954 ale lui J.R.R. Tolkien, filmele din trilogia The Lord of the Rings au fost filmate în cursul unui singur an, montajul finalizându-se în luna decembrie a anului 2000. Lansarea primului film în 2001 s-a bucurat de un real succes, iar până acum seria a strâns încasări de aproape 3 miliarde de dolari.


The Hobbit

Publicată în 1937 tot de către J.R.R. Tolkien, cartea reprezintă de fapt o introducere în lumea Stăpânului Inelelor, însă ecranizarea a apărut abia după celebra trilogie – chiar și așa, publicul a apreciat o întoarcere în trecut. De asemenea, regizorul Peter Jackson s-a gândit să împartă romanul într-o nouă trilogie, și foarte bine a făcut – încasările totale au ajuns tot la aproape 3 miliarde de dolari, numai primul film ajungând la o treime din sumă.

The Hunger Games


Prima carte din seria The Hunger Games a fost publicată de Suzanne Collins în 2008 – 4 ani mai târziu, se bucura cu succes de prima ecranizare. Filmul a adus-o în atenția publicului pe actrița Jennifer Lawrence, de care ne-a fost atât de greu să ne despărțim, încât filmările au continuat și pentru restul cărților – pentru cele 4 filme, încasările au ajuns aproape de 3 miliarde de dolari.

The Maze Runner

The Maze Runner a continuat în 2014 obsesia pentru ecranizarea romanelor de tip young adult. Chiar dacă doar 3 dintre cele 5 cărți publicate în 2009 de James Dashner au ajuns pe ecran, trilogia a strâns puțin peste un miliard de dolari încasări. Ultimul film a avut chiar o întârziere de un an, după ce actorul din rolul principal Dylan OBrian a suferit un accident în timpul filmărilor.


IT

Chiar dacă romanul cu același nume publicat de Stephen King în 1986 a mai primit adaptări chiar din 1990, abia odată cu filmul din 2017 putem spune că Pennywise a reușit să bântuie cinematografele așa cum se cuvine. Mai mult, 2 ani mai târziu am primit și continuarea celui mai bine vândut film horror din istorie – împreună, cele două filme au strâns încasări în valoare de puțin peste un miliard de dolari.

The Da Vinci Code

Chiar dacă nu e prima carte a seriei, The Da Vinci Code e prima care a primit o ecranizare chiar în anul publicării – prima carte, Angels & Demons, a fost adaptată ca fiind continuarea primului film în 2009, iar ultimele cărți au prins viață pe marile ecrane în 2016. Întreaga serie a strâns aproape un miliard și jumătate de dolari încasări.


Fifty Shades of Grey

Cartea cu același nume a fost publicată de E.L. James în 2011, însă filmul a atras cu adevărat publicul – prima ecranizare, cea din 2015, a devenit cel mai profitabil film din genul romantic-erotic din toate timpurile, cu încasări de aproximativ jumătate de miliard de dolari. În total, filmele au strâns puțin peste un miliard de dolari.

Forrest Gump

Deși nu mulți cunosc acest fapt, celebrul film Forrest Gump avându-l în rolul principal pe Tom Hanks, pornește de fapt de la romanul cu același nume, publicat de Winston Groom în 1986 – ecranizarea a strâns puțin peste jumătate de miliard de dolari încasări și s-a bucurat de diverse premii semnificative de-a lungul timpului.


Jurassic Park

Printre cele mai bine vândute filme din istorie, ecranizările din seria Jurassic Park se bazează pe romanul cu același nume publicat de Michael Crichton în 1990 și au strâns împreună încasări de aproape 5 miliarde de dolari – o cifră care se poate depăși ușor, de altfel, având în vedere că un al șaselea film se află în etapa de producție chiar acum.

Citește și:
11 seriale SF care acum nu mai par chiar atât de departe de realitate

Text: Cristiana Daraban
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle