TOP 10 cele mai bune seriale cu personaje feminine puternice

Personajele principale feminine din serialele de mai jos au impresionat și inspirat publicul, motiv pentru care merită să le urmărești oricând.

Trebuie să recunoaștem că de cele mai multe ori filmele și serialele ne pun la dispoziție exemple de personaje feminine de la care avem ce învăța. De-a lungul timpului, datorită modului în care a evoluat societatea, femeile de pe micile ecrane au distrus stereotipurile și au dovedit că sunt mai puternice ca oricând.

10. Chilling Adventures Of Sabrina (2018 – 2020)


Actrița Kiernan Shipka joacă rolul principal în serialul fantasy Chilling Adventures of Sabrina, care a primit o mulțime de aprecieri încă de când a fost lansat. Personajul Sabrinei e inspirat din colecția de benzi desenate, iar fanii s-au bucurat să vadă o nouă versiune a ei. Pe măsură ce se apropie ziua ei de naștere, atunci când va împlini 16 ani, Sabrina este pusă în fața unei decizii importante, și anume trebuie să aleagă între lumea familiei sale plină de vrăjitoare sau cea umană, a prietenilor săi. Sabrina Spellman este un personaj feminim puternic, care trebuie să treacă peste forțele malefice care îi amenință familia.

9. Jessica Jones (2015 – 2019)

Personajul feminin din serialul Jessica Jones este interpretat de actrița Krysten Ritter. Ea este o fostă supereroină care decide să își deschidă propria agenție de detectivi la New York. O face puternică faptul că își folosește abilitățile dobândite pentru a face bine și nu pentru a face rău, așa cum probabil ne-am fi așteptat, de aceea a și renunțat să fie eroină după ce a omorât pe cineva dintr-o greșeală.

8. Queen Of The South (2016)

Teresa Mendoza (Alice Braga) intră într-o lume aparent dominată de bărbați în Queen Of The South, o serie adaptată după o telenovelă cu același nume. Ea este nevoită să fugă și să caute refugiu în America pentru că iubitul ei, un traficant de droguri, este omorât în mod neașteptat în Mexic. Astfel, ea se stabilește în Dallas, devine traficantă de droguri și caută să se răzbune pentru moartea iubitului ei.

7. Watchmen (2019)

Vedeta serialului Watchmen este actrița Regina King. Având la bază seria de benzi desenate cu același nume, serialul surprinde cum mai mulți ofițeri de poliție își ascund adevăratele identități după un atac masiv. Watchmen a adus în atenție și personajul feminim jucat de Regina King, care a dovedit că este calificată în această luptă.

6. Orange Is The New Black (2013 – 2019)

Serialul original Netflix Orange Is The Black s-a bucurat de o popularitate fantastică, mai ales că are la bază cartea scrisă de autoarea Piper Kerman. Taylor Schilling o joacă pe Piper Chapman, care a fost condamnată la închisoare și trebuie să se adapteze la noua ei viață într-o închisoare pentru femei. Pe fondul nedreptăților de acolo și a sistemului de justiție corupt, ea descoperă poveștile personale ale deținutelor.

5. How To Get Away With Murder (2014)

În drama How To Get Away With Murder, actrița Viola Davis o joacă pe Annalize Keating. Ea este o profesoară care alege cinci studenți pentru a o ajuta în rezolvarea unui caz de crimă, care le va schimba cursul vieții și va produce transformări în cadrul universității. Personajul interpretat de Viola Davis a fost destul de repede apreciat, mai ales pentru că nu se dă niciodată bătută și păstrează un echilibru între viața profesională și cea personală.

4. Killing Eve (2018)

În viziunea multora, personajele principale feminine din Killing Eve au devenit unele dintre cele mai puternice din serialele de televiziune. Eve Polastri (Sandra Oh) este o agentă de servicii de securitate care e recrutată pentru o misiune care nu îi permite să o prindă pe Villanelle (Jodie Comer), așa că se transformă într-o obsesie. Eve și Villanelle ajung să fie obsedate una de cealaltă și sunt hotărâte să meargă până la capăt.

3. Godless (2017)

Godless este o dramă despre călătoria unui răufăcător într-o fermă populată de femei. Alice Fletcher (Michelle Dockery) este o văduvă retrasă și marcată de propriile experiențe, care se mândrește cu faptul că protejează locuitorii orașului.

2. The Handmaid’s Tale (2017)

The Handmaids Tale se numără printre cele mai apreciate seriale, iar acest lucru nu ar trebui să ne mire deloc. Ecranizarea romanului scris de Margaret Atwood surprinde povestea de viață a unei femei care este obligată să își trăiască viața într-o societate în care drepturile femeilor nu sunt respectate. Fanele serialului s-au regăsit în June Osborne, jucată de Elisabeth Moss, pentru că e deschisă, plină de curaj și le protejează pe femeile din jurul ei de noua realitate, în timp ce caută să se elibereze și să-și găsească fiica.

1. The Queen’s Gambit (2020)

Miniseria The Queen’s Gambit a fost pe buzele multora în 2020, nu degeaba a fost cel mai urmărit serial al anului. O avem în prim-plan pe Beth Harmon, interpretată de actrița Anya Taylor-Joy, o tânără care își petrece copilăria într-un orfelinat. În ciuda faptului că nu iese foarte mult în evidență, lucrurile se schimbă în momentul în care joacă șah. Simțurile și gândirea ei devin tot mai clare și, pentru prima dată în viață, se simte pe deplin în control. Publicul a putut vedea și lupta lui Beth cu alcoolul și drogurile, dar și dorința ei de a le demonstra ceilalți că oamenii greșesc.

Citește și:
Personaje negative care au fascinat în cele mai cunoscute filme și seriale

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle