Tom Odell – tipul cu pianul

Tom Odell e tanar, blond, talentat si canta (foarte frumos) despre dragoste.

Tom Odell - tipul cu pianul

Ce ne-am fi facut daca Lily Allen nu l-ar fi descoperit pe Tom Odell? Serios, cum ar fi fost ca tanarul Tom, plecat din West Sussex, sa nu fi studiat pianul clasic, sa nu fi inceput sa scrie muzica de la 13 ani si sa nu se fi mutat la Londra ca parte a trupei Tom and the Tides? Am sa va spun cum ar fi fost: nu am fi avut ce sa ascultam in serile triste de dupa vreo cearta cu partenerul, iar piesa lui de debut, Another Love, nu ar fi ajuns la zecile de milioane de vizualizari pe care le are acum pe YouTube, dovada ca foarte multe dintre noi am fost cam melancolice in ultima vreme. Pentru ca muzica lui pare facuta special pentru astfel de situatii.

EP-ul lui de debut, Songs from Another Love, a aparut in octombrie 2012, iar celebrul Jools Holland, cunoscut pentru reperarea imediata a debutantilor promitatori, l-a si invitat, o luna mai tarziu, in emisiunea lui. Ceva timp dupa, Tom ajungea in lista nominalizatilor la BBC Sound of 2013 si castiga Criticss Choice Award. Nu prea rau, deci, pentru un tip foarte tanar cu un pian.

Pentru ca trebuie sa mai stiti despre el ca Tom face parte din acea categorie speciala de muzicieni capabili sa capteze atentia si sa starneasca emotiile unui public doar prin voce si notele line de pian. Muzica lui, inspirata de Elton John, Arcade Fire, Leonard Cohen, David Bowie sau Jeff Buckley, este fluida si sentimentala, adunata in balade numai bune de ascultat in singuratate. Iar versurile… Oh, versurile! De cand ne doream sa auzim un barbat tanar cantand cu atata convingere despre dragoste!

Iar daca va mai spun ca primul album al lui Tom, Long Way Down, a fost lansat anul trecut, ca Tom si-a imprumutat deja piesele drept coloana sonora pentru prezentarile de moda ale casei Burberry, dar, mai ales, ca o sa il vedem pe 10 august cantand la festivalul Summer Well, de la domeniul Stirbey din Buftea, sunteti la curent cu tot ce va trebuie ca sa il ascultati cu drag la festival.

Foto: Sonymusic

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle