Tipuri de relații cu care toate ne-am confruntat

De-a lungul vieții, noi toate am avut parte de diverse tipuri de relații, unele mai bune, altele mai rele. Însă, de multe ori, am ales să rămânem și în relații mai puțin satisfăctoare, fie pentru că eram prea atașate de partenerul nostru, fie pentru că nu ne dădeam seama că suntem într-o relație toxică.

Am alcătuit pentru tine o listă cu cele mai frecvente tipuri de relații toxice, de care toate am avut parte măcar o dată în viață.


1. Acaparatorul

Când te gândești la un partener acaparator, te gândești probabil la genul acela de replici: „Nu pot să trăiesc fără tine!’, „Tu ești totul pentru mine!’, rostite adeseori de partenerul tău, mai ales atunci când simți nevoia să petreci niște timp doar tu cu tine însăți. Uneori e dificil să identifici o astfel de persoană; dar niște semnale certe sunt nevoia lui permanentă de a fi în contact cu tine, o dependență emoțională care se manifestă prin faptul că nu are nevoie de spațiu și nici nu este dispus să accepte că tu ai această nevoie. Dacă simți că te sufoci în relație înseamnă că ai de-a face cu un acaparator.


2. Infidelul

Infidelul și mincinosul se înscriu în aceeați categorie de abuzivi emoțional. Acest tip de relație este greu de gestionat și, cel mai bine, ar fi să o părăsești cât de curând posibil. Infidelitatea și minciuna nasc nesfârșite întrebări, toate gravitând în jurul unei singure întrebări: „De ce?’. „De ce mi-a făcut asta?’, „De ce mi se întâmplă tocmai mie?’, „Dacă a ținut vreodată la mine, cum poate să-mi facă așa ceva?’, „Cum mă poate răni în asemenea hal?’. Este foarte adevărat că un act de infidelitate ascunde probleme mai profunde ale relației, dar asta nu înseamnă că trebuie să te culpabilizezi. Ci doar să părăsești relația.

3. „Doar un prieten’

Oare doi oameni pot fi „doar prieteni’ dacă unul dintre ei se simte atras de celălalt sau dacă are sentimente romantice pentru el? De obicei, cel care nutrește sentimente va spera că celălat își va schimba abordarea dacă îl va cunoaște mai bine sau dacă vor petrece suficient de mult timp împreună. Totuși, dacă în jurul tău gravitează un bărbat care este evident atras de tine, dar pe care tu îl menții în zona sigură a amiciției, ar trebui să te gândești mai bine: nu cumva îi faci mai mult rău decât bine? E dificil să menții o relație care în mintea ta este platonică, dar care celuilat îi creează speranțe.


4. Prietenul „cu beneficii’

De cealaltă parte a monedei cu „doar prieteni’ este varianta în care doi oameni sunt conștienți că există o atracție între ei, dar care, de comun acord, decid că nu vor să se implice într-o relație mai serioasă sau care nu vor să-și strice prietenia. Dar acest tip de „raționalizare’ a unei relații devine, cu timpul, un carusel emoțional pentru unul dintre cei doi, mai precis pentru cel care va începe să aibă sentimente. O altă problemă este atunci când unul dintre cei doi va începe să se întâlnească cu altcineva sau se implică într-o relație exclusivă. Există foarte puține cazuri în care celălat nu va fi rănit și nu va lua situația foarte personal.

Page: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle