De-a lungul vieții, noi toate am avut parte de diverse tipuri de relații, unele mai bune, altele mai rele. Însă, de multe ori, am ales să rămânem și în relații mai puțin satisfăctoare, fie pentru că eram prea atașate de partenerul nostru, fie pentru că nu ne dădeam seama că suntem într-o relație toxică.
Am alcătuit pentru tine o listă cu cele mai frecvente tipuri de relații toxice, de care toate am avut parte măcar o dată în viață.
Când te gândești la un partener acaparator, te gândești probabil la genul acela de replici: „Nu pot să trăiesc fără tine!', „Tu ești totul pentru mine!', rostite adeseori de partenerul tău, mai ales atunci când simți nevoia să petreci niște timp doar tu cu tine însăți. Uneori e dificil să identifici o astfel de persoană; dar niște semnale certe sunt nevoia lui permanentă de a fi în contact cu tine, o dependență emoțională care se manifestă prin faptul că nu are nevoie de spațiu și nici nu este dispus să accepte că tu ai această nevoie. Dacă simți că te sufoci în relație înseamnă că ai de-a face cu un acaparator.
Infidelul și mincinosul se înscriu în aceeați categorie de abuzivi emoțional. Acest tip de relație este greu de gestionat și, cel mai bine, ar fi să o părăsești cât de curând posibil. Infidelitatea și minciuna nasc nesfârșite întrebări, toate gravitând în jurul unei singure întrebări: „De ce?'. „De ce mi-a făcut asta?', „De ce mi se întâmplă tocmai mie?', „Dacă a ținut vreodată la mine, cum poate să-mi facă așa ceva?', „Cum mă poate răni în asemenea hal?'. Este foarte adevărat că un act de infidelitate ascunde probleme mai profunde ale relației, dar asta nu înseamnă că trebuie să te culpabilizezi. Ci doar să părăsești relația.
Oare doi oameni pot fi „doar prieteni' dacă unul dintre ei se simte atras de celălalt sau dacă are sentimente romantice pentru el? De obicei, cel care nutrește sentimente va spera că celălat își va schimba abordarea dacă îl va cunoaște mai bine sau dacă vor petrece suficient de mult timp împreună. Totuși, dacă în jurul tău gravitează un bărbat care este evident atras de tine, dar pe care tu îl menții în zona sigură a amiciției, ar trebui să te gândești mai bine: nu cumva îi faci mai mult rău decât bine? E dificil să menții o relație care în mintea ta este platonică, dar care celuilat îi creează speranțe.
De cealaltă parte a monedei cu „doar prieteni' este varianta în care doi oameni sunt conștienți că există o atracție între ei, dar care, de comun acord, decid că nu vor să se implice într-o relație mai serioasă sau care nu vor să-și strice prietenia. Dar acest tip de „raționalizare' a unei relații devine, cu timpul, un carusel emoțional pentru unul dintre cei doi, mai precis pentru cel care va începe să aibă sentimente. O altă problemă este atunci când unul dintre cei doi va începe să se întâlnească cu altcineva sau se implică într-o relație exclusivă. Există foarte puține cazuri în care celălat nu va fi rănit și nu va lua situația foarte personal.
Cu toții am avut parte în viață de o relație cu un coleric, adică o persoană care nu are deloc control asupra propriilor reacții sau emoții negative. Adeseori, încercăm să scuzăm chiar față de noi înșine un astfel de partener și să găsim mereu pretexte pentru lipsa de cenzură. Totuși, un astfel de comportament poate degenera extrem de ușor. Mai ales că un individ care are această problemă își va proiecta sentimentele asupra ta și te va culpabiliza pe tine: din cauza ta și-a pierdut stăpânirea de sine, tu ești cea care ești neîndemânatică și îl scoți mereu din sărite. De aceea, colericii sunt foarte greu de îndepărtat din viețile noastre, pentru că avem tendința să ne învinovățim: dacă aș fi fost mai atentă, lucrurile ar fi ieșit mai bine. Dar lipsa de autocontrol este strict problema lor și astfel de personaje trebuie evitate, cu orice preț. Pentru că nu e vina ta, ci doar a lor!
O relație cu o „victimă' este destul de greu de identificat. Pentru că astfel de persoane nu sunt doar victime în sensul că li s-a întâmplat ceva, sunt victime pentru că au mereu probleme. Într-o astfel de relație, empatizezi inițial cu „victima', dar treptat îți dai sema că nevoia lor de compătimire maschează, de fapt, o nevoie de atenție permanentă, iar tu investești în această relație timp și energie unilateral. Victimele evită să-și asume orice fel de responsabilitate, transformând orice problemă cu care se confruntă într-o situație dramatică. Victimele nu văd perioadele dificile ca fiind temporare sau ca pe niște ocazii de a învăța și de a evolua, ci ca pe niște oportunități de a suferi și de a obține empatia celorlalți. Practic, de fiecare dată când au de-a face cu o provocare, aleg să sufere și nu să lupte sau să găsească soluții.
Este un personaj care crede că nu greșește niciodată, care consideră întotdeauna că este vina altcuiva, care nu este responsabil pentru acțiunile sale și nu tolerează nici cea mai blândă critică, nici măcar atunci când este constructivă. În plus, are o percepție exagerată asupra propriei sale importanțe, crede că i se cuvine orice și are o nevoie extremă de atenție și admirație din partea ta. Se consideră superior și nu pune preț pe ceea ce simți. Relația cu un astfel de partener te poate destabiliza rapid, pentru că te face să te simți mai mereu inferioară și nedemnă de atenția sa, dar foarte flatată atunci când ți-o acordă. Însă vei ajunge să te simți foarte singură într-o relație cu un partener narcisic, pentru că nu este niciodată interesat să construiască o conexiune reală cu tine și te folosește doar ca să-i umfli ego-ul.
Acest tip de relație este cel mai dificil dintre toate. Manipulatorii sunt extrem de periculoși, fie că acțiunile lor îți afectează sentimentele sau stilul tău de viață. Evident că sunt greu de identificat, mai ales că un manipulator se poartă de parcă i-ar păsa de tine. Însă face totul extrem de calculate și cu foarte mult sânge rece. Un manipulator te-a studiat atent, știe să-ți speculeze vulnerabilitățile, știe exact ce-ți place, ce te face fericită. Diferența între un partener cu adevărat îndrăgostit de tine și un manipulator este că cel din urmă va folosi mereu informațiile strict în avantajul său și că are o agenda ascunsă. Manipulatorul își dorește mereu să obțină ceva de la tine și este lipsit de scrupule. Așa că, dacă ai cea mai mică suspiciune că ai de-a face cu unul, evită să te implici într-o relație cu el.
Ai încercat vreodată să-ți schimbi obiceiurile rele sau ți-ai dorit să accepți o provocare, însă partenerul tău a făcut tot ce-i stă în putință să te facă să te răzgândești și să-ți saboteze progresul? Atunci s-ar putea să ai de-a face cu un retrograd, care va face tot ce poate ca să-ți minimalizeze eforturile și reușitele. Practic, el nu-și dorește o schimbare autentică, fiind pur și simplu blocat în zona sa de confort. Deși un partener retrograd este uneori greu de identificat, gândește-te dacă partenerul tău te susține în proiectele tale, îți împărtășește ambițiile, sau, din contra, îți pune mereu la îndoială succesul și eficiența demersurilor tale. Dacă trebuie să-i amintești frecvent că succesul este important pentru tine, atunci ți-ar fi mult mai bine fără el.
Foto: Imaxtree