Aceste manipulări în cuplu nu înseamnă că automat partenerul te consideră mai slabă, mai fragilă. El le pune în act la modul inconștient sau cât se poate de voit, cu strategii clare, pentru a-și atinge scopurile. Fie știe că în mod normal, fără să îți inducă vinovăția, nu ai fi de acord cu ceea ce își dorește, fie nu știe cum să ceară în mod sănătos. Însă dacă intri în această dinamică toxică îi întreții lui tiparele disfuncționale, îți frustrezi ție nevoile și îți menții viu un mod de a face față ce implică o formă de complianță care te macină pe interior.
Moneda de schimb
Îți face o listă lungă de lucruri pe care le-a făcut pentru tine, multe pe care nici măcar nu i le-ai cerut sau care în realitate nici nu au legătură cu tine. De exemplu a decis să rămână în orașul în care te afli, nu pentru tine, ci pentru că oferta de job era mult mai bună decât alta. Lucrează mult sau a făcut diferite specializări nu ca să aducă mai mulți bani în familie, ci pentru că e pasionat de domeniu și vrea să crească, să promoveze. Ei bine, înșiră toate lucrurile acestea și apoi lansează reproșul: că tu nici măcar nu vrei să faci lucrul x pentru el.
Ignorarea
Se traduce prin retragerea afecțiunii. Nu te mai văd, nu te mai aud, nu mai ești importantă pentru mine, mă comport ca și cum nu exiști. Nici nu se uită la tine când vă intersectați în casă, nu îți adresează niciun cuvânt și nu îți răspunde dacă îi vorbești. Ca o pedeapsă pentru că nu ai fost de acord cu el, nu ai acceptat propunerea lui.
Dramatism
Reacția pe care o are o poți atribui în mod normal unui eveniment foarte grav, cu implicații devastatoare, care îți schimbă viața. Este atât de zgomotos în manifestarea emoțiilor încât ai senzația că suferă îngrozitor, iar tu atunci simți să sari în ajutorul lui și să îi oprești suferința. Desigur, făcându-i pe plac, ceea ce și urmărea.
Pasiv-agresivitate
Spune pe un ton impersonal că totul este ok, se simte în regulă, dar la nivel comportamental este cât se poate de distant. Nu convinge pe nimeni și nici pe sine cu această abordare, dar nu e vorba aici de o conștientizare precară a sentimentelor, ci doar de o pedeapsă similară cu tratamentul tăcerii.
Pentru că meriți tratamentul rău
Brusc, el devine un judecător suprem care îți spune verde în față că tot ceea ce se petrece negativ în contextul respectiv este pentru că tu ai greșit și meriți să pățești asta. Nici gând de scuze. Adică ești o fetiță rea care trebuie să se simtă vinovată pentru că a făcut ceva rău.
Dacă mă iubești…
Ești copleșită cu dulcegării și drăgălășenii, privită mai galeș decât în scena cu Motanul Încălțat, simpatic și cu pupilele dilatate, iar precum fac copiii, primești avertismentul sau cererea decisivă: dacă mă iubești, îți pasă de mine, sunt important pentru tine… atunci…
Citește și:
De la primele întâlniri se vede că ești foarte nesigură pe tine. Ce manifestări să îți controlezi în viitor
Foto: PR