Tipuri de jurnale care îți vor fi de mare ajutor după o despărțire

După despărțire gânduri negative îți vor inunda mintea, iar aceste tipuri de jurnale te ajută să îți recâștigi echilibrul.

Nu e ceva ușor de dus din punct de vedere emoțional. Această despărțire te-a dat complet peste cap și îți este foarte dificil să te regăsești, indiferent că o așteptai sau cerebral consideri că este cea mai bună decizie (și) pentru tine. Poți face față în moduri disfuncționale, în care să te autoliniștești cu mâncare, cu muncă până târziu în noapte, diverse aventuri și explorări sexuale, să nu mai ieși din casă deloc și să faci maratoane peste maratoane de filme și seriale. Desigur, există și alte variante mult mai sănătoase ce sprijină vindecarea.


Jurnalul relației

Notează în sens invers povestea relației voastre la timpul prezent. Din momentul oficial al despărțirii până când v-ați întâlnit pentru prima dată. După ce ai făcut acest jurnal invers al relației scrie și două scrisori pe care nu le trimiți, le distrugi după ce le-ai scris de mână. Prima este o scrisoare de furie către fostul partener în care dai afară orice te mai mistuie și nu te lasă să dormi noaptea. A doua este o scrisoare de restituire în care îi dai înapoi și îți iei înapoi. De exemplu îi dai înapoi comportamentul îndoielnic și îți iei înapoi încrederea în bărbați și în iubire. Îi dai înapoi critica și îți iei înapoi încrederea în sine.


Jurnalul realizărilor trecute

Poate că te vei acuza că te-ai concentrat numai pe relație, te-ai dedicat lui și de tine ai uitat. Oare este chiar așa? Așterne pe hârtie toate lucrurile pe care de-a lungul timpului le-ai făcut pentru tine. Poate că te-ai apucat de sport, ai slăbit, ți-ai schimbat stilul vestimentar, serviciul, ai citit. Orice lucru mic sau mare.

Jurnalul zilnic

Stări depresive bat la ușă? Îți zici că nu faci nimic toată ziua, nu ești productivă deloc? Ține un jurnal zilnic al activităților în care să notezi pe ore fiecare activitate. Cum e harta fiecărei zile? Apoi fă o listă a tot ce îți plăcea înainte sau ți-ar plăcea acum să încerci. Compară cu prima listă și programează în mod activ activitățile din lista cu numărul doi.


Jurnalul activităților plăcute

La finalul zilei, cu trei ore înainte de culcare notează toate activitățile plăcute, frumoase pe care le-ai experimentat de când te-ai trezit până la momentul în care ești cu pixul în mână. Ai nevoie să înveți să te ancorezi în pozitiv și să vezi pozitivul, să îți educi mintea în sensul acesta.


Jurnalul gratitudinii

De ținut tot zilnic, dimineața, și să cuprindă minim trei și maxim cinci lucruri pentru care ești recunoscătoare. Nu-l face pe drum spre birou, când ești în metrou, autobuz sau în mașină blocată în trafic, nu când participi la o ședință care te plictisește teribil. Dedică-i conștient 5-10 minute când ești acasă, după ce ți-ai băut ceaiul sau cafeaua.

Jurnalul intențiilor

Este practic o listă a obiectivelor, unele divizate în obiective secundare, care sunt o manifestare a grijii de sine. Aceste intenții sau obiective nu trebuie să fie ceva măreț. Poți avea intenția să contactezi niște prietene mai vechi, să îți gătești tu mai sănătos în loc să comanzi mâncare. Intenția de a merge la sală sau de a mări frecvența dacă deja o faci. Intenția de a te duce la teatru, la film, de a-ți cumpără lunar cel puțin un obiect vestimentar. Intenția reconversiei profesionale și ce presupune asta.


Citește și:
Divergențe de parenting care vă pot aduce mari probleme de cuplu, chiar și despărțirea

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle