Tipuri de emoții pozitive pe care e indicat să le trăiești cât mai des în relația ta de cuplu

Există un paletar foarte larg de emoții pozitive pe care e bine să le cultivați în mod conștient în cuplul vostru.

Tipuri de emoții pozitive pe care e indicat să le trăiești cât mai des în relația ta de cuplu

Bucurie, optimism, fericire. Emoții pozitive pe care le asociezi cu o relație de cuplu împlinită, unde lucrurile merg bine. Dar emoțiile pozitive au nuanțe mult mai extinse, iar dacă nu vin de la sine e necesar un efort conștient pentru a le cultiva. Cum? Prin lucru la nivel personal, dar și în echipă, al tău și al partenerului.

Recunoștință

Opusul îndreptățirii este recunoștința. Chiar dacă sunteți de multă vreme împreună, fiecare a făcut diverse lucruri importante pentru celălalt, nu înseamnă că este sănătos să intervină îndreptățirea. Ea sufocă conectarea emoțională ce apare în urma aprecierii chiar și celui mai mic gest.

Mândrie

Sunt mândră de realizările personale ale partenerului meu. Fie că înseamnă o promovare la serviciu, lăsatul de fumat, participarea (fără a câștiga) la o competiție sportivă. Apoi mai este și mândria legată de realizările comune, obiective atinse de voi doi împreună, prin străduința ambilor. Poate v-ați cumpărat o casă, ați redecorat-o pe cea pe care o aveați deja, ați aranjat grădina etc.

Liniște

Cât de bine este ca atunci când ești lângă partenerul tău să simți liniște, echilibru, pace. Ca suprafața nemișcată a unui lac. Te încarcă, îți conferă siguranță, protecție, un cocon în care te poți refugia ori de câte ori ai nevoie.

Admirație

Puteți admira împreună un apus de soare, un peisaj fabulos care pare de pe altă lume. Și vă mai puteți admira reciproc, fiecare reprezentând o sursă de inspirație pentru celălalt și o influență pozitivă pentru schimbări diverse.

Încântare

Fie că este vorba despre surprize pe care vi le faceți reciproc, ori activități atent plănuite dar care vă aduc încântare fără ca aceasta să fie știrbită de lipsa spontaneității și predictibilitatea clară.

Mulțumire

Poți fi mulțumită de felul în care comunicați, vă creionați viitorul. Mulțumită de manifestările de iubire care se potrivesc pe limbajele iubirii proprii ție, mulțumită de cum gestionați conflictele sau se poartă cu tine când ai o stare proastă și ești irascibilă. Motivele de mulțumire au capacitatea de a fi nelimitate.

Autonomia și libertatea

Nu doar copiii și adolescenții au nevoie să se simtă autonomi și liberi, ci și adulții. Iar un partener de cuplu supraprotectiv sau cu o dorință mare de control poate sufoca această nevoie. Te simți în capcană, sufocată și ți se transmite inconștient mesajul că tu nu poți, nu te pricepi, nu ești suficient de bună. Așadar autonomia și libertatea pot impacta semnificativ stima de sine și încrederea în sine.

Încrederea

Nu doar încrederea că nu mă înșeli, ci și cea că nu vei profita de mine, că mă pot baza pe tine, îmi aperi interesele la nevoie, nu îmi vrei răul și nu mă vei vorbi de rău altor persoane.

Citește și:
Tipuri de evitări prin care îți sabotezi singură dezvoltarea unei relații

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle