Cu siguranță nu îți dorești un partener de cuplu care să te înșele, însă există anumite tipologii de bărbați mai predispuse la infidelitate.
Să te înșele partenerul este pentru tine una dintre cele mai mari trădări? Ai experimentat deja asta? V-ați despărțit sau l-ai iertat? Sigur, există și cupluri care pot supraviețui infidelității. Care devin mai puternice, desigur având în spate foarte multă asumare și muncă atât la nivel individual, cât și în doi. Iar pentru că vrei să te protejezi de un astfel de scenariu al trădării este necesar să te uiți în trecutul tău, la tipul de bărbați pe care l-ai preferat, dar și la anumite trăsături care crează o predispoziție către astfel de comportament.
Poate fi vorba despre femeia trofeu care este frumoasă, foarte inteligentă, care are un statut social înalt și ca atare financiar este mult peste medie. Descrierea trofeului diferă și ea este potrivită la momentul respectiv. Dar acest vânător cel mai probabil va dori să își diversifice galeria trofeelor, fără neapărat să o înlocuiască pe cea de acasă. Ori o va face când la evaluare noua achiziție i se va părea superioară celei cu care are deja o relație oficială.
Întreaga lui istorie relațională este presărată de infidelități, fie că vorbim despre aventuri de-o noapte sau relații în paralel. El nu știe să funcționeze altfel, și, cel mai important, nu vrea să facă o schimbare. Poate că evadează în alte așternuturi când apropierea emoțională devine prea mare și amenințătoare pentru el. Se autoliniștește astfel când devine frustrat în relație ori în mediul lui social aceasta este normalitatea. Este o dogmă masculină de grup, că bărbatul înșeală, iar el aderă la ea.
El are un comportament îndreptățit legat de orice. Consideră cu tărie că i se cuvine orice își dorește sau i se pare interesant. Regulile nu există pentru el și ca atare nici regulile din relație referitoare la monogamie.
Flirtul este un joc la care are medalia olimpică. Îi place să provoace, să fie în centrul atenției, femeile să îl copleșească cu complimente și cu disponibilitatea lor în ceea ce îl privește. Are nevoie să știe că este cuceritor, de succes, că are femeile la picioare.
Se prezintă ca fiind chinuit acasă de către parteneră, cu probleme serioase în cuplu, sau o istorie personală foarte tristă. Vrea să fie ascultat, să îi fie oblojite rănile emoționale. E dramatic și pozează în rolul victimei asuprite.
Din băiatul pe care nu îl băga nimeni în seamă, era sărac, tratat urât, fizic nu impresiona, s-a transformat precum rățușca cea urâtă într-o veritabilă lebădă strălucitoare. Este acum potent financiar, se învârte în alt cerc social (net superior celui anterior), are haine frumoase și un trup atractiv. Este în continuă ascensiune și îmbătat de succesul pe care îl are care îi deschide noi orizonturi.
Foto: PR