Tipuri de atracție dincolo de cea fizică ce creează premisele pentru o relație de lungă durată

Există diferite tipuri de atracție care reprezintă un veritabil ciment pentru cuplu. Ele trec de latura fizică și vă îmbogățesc inclusiv la nivel personal.

Tipuri de atracție dincolo de cea fizică ce creează premisele pentru o relație de lungă durată

Dacă te întrebi cum să alegi corect un partener de cuplu, ce poți face astfel încât relația să fie mai trainică, e necesar să privești mai departe de suprafață, în profunzime. Un aspect fizic agreabil pentru tine e important, doar faci sex cu omul respectiv, iar frumusețea chiar este în ochii privitorului. Însă poți dezvolta atracție pornind de la alte premise, mult diferite de cele fizice. Nu degeaba ți s-a întâmplat să îți pierzi interesul pentru bărbați care arătau grozav, dar… cam atât.

Valori solide

Să aveți principii și valori similare este foarte important, fundația relației. Și un bărbat cu valori foarte clare, coloană vertebrală și care trăiește după un cod al onoarei, corectitudinii, generozității, bunătății poate deveni extrem de atractiv tocmai pentru că îți împlinește prin toate acestea nevoia emoțională de bază de siguranță.

Comportament frumos

Nu este un Brad Pitt, dar se poartă extrem de frumos și pentru asta îl apreciez enorm. Ai zis-o vreodată? Un trup superb nu e de ajuns să țină o relație. Deoarece ai nevoie de atenție, gesturi care reflectă grija, faptul că te poți baza pe el, de tandrețe, să te simți iubită.

Obiective comune

Da, se poate ca atracția să crească atunci când luptați împreună pentru atingerea unor obiective comune. Se întărește spiritul de echipă, aveți aceeași viziune legată de viitor și lucrați în doi la atingerea ei.

Interesele similare…

… presupun activități menite să le fructifice, ceea ce se traduce prin timp de calitate împreună, unul dintre limbajele iubirii aflat de multe ori în top 3. Sigur că momentele de solitudine sunt necesare, tocmai pentru a crea relației spațiul necesar să crească, fără a intra în capcana fuziunii.

A fi acceptat

Să te simți acceptată așa cum ești, să nu fi judecată sau obligată să intri într-un tipar. Vreau să fiu cu tine dacă… și aici apar înșiruite o mulțime de condiții… te obligă să te încadrezi într-un mulaj ce are legătură cu imaginea din mintea lui, nu cu felul cum ești tu cu adevărat. Sigur că în orice relație ținem cont de părerea celuilalt, și facem anumite ajustări, dar nu se referă la cele de bază.

Deschiderea emoțională

Să știi că poți deveni vulnerabilă în fața partenerului fără ca el să folosească asta ulterior împotriva ta sau să îți invalideze emoțiile spunându-ți să fii puternică și să treci mai departe. Te simți în siguranță să te prezinți fără apărare, mică, neajutorată, supărată, rușinată.

Admirația

Este un elixir al seducției. Îl admiri pentru anumite lucruri în care e implicat, pentru care luptă. Îl admiri pentru niște schimbări foarte mari pe care le-a făcut, pentru alegeri importante. Pentru mintea lui, cultura, felul în care este.

Citește și:
Metode neinspirate de a face primul pas când vrei tu să abordezi un bărbat care îți place

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle