Câteodată nu ne dăm seama că trăim un abuz emoțional deoarece l-am experimentat din plin în trecut. Tocmai cu cei al căror rol era să ne iubească și să ne îngrijească necondiționat: părinții. Și normalitatea de atunci devine normalitatea de acum, dureroasă, apăsătoare, care de multe ori se reflectă și în corp prin diverse afecțiuni fizice, boli, ori tulburări de anxietate sau depresie cărora nu le cunoști sursa profundă. Mai mult, chiar dacă acele comportamente nu au un impact pozitiv, inconștient ajungi să le pui în practică și din victimă ajungi persecutor tocmai cu cel alături de care ai decis să formezi un cuplu.
Controlul
Tu sau partenerul sunteți varianta modernă de temniceri. Nu există spațiu personal, intimitate, liber arbitru, decizii proprii. Totul este controlat de celălalt, iar la fiecare alegere contribuția partenerului este infimă spre nulă. Controlul vine la pachet cu puterea, dominația deținută și exercitată fățiș despotic sau ambalată în manipulări cu iz drăgălaș.
Ignorarea…
… sau tratamentul tăcerii doare îngrozitor. E o formă de retragere a afecțiunii și de pedepsire în care te simți neputincios, neimportant, abandonat. În timp stima de sine scade simțitor și poate te mai pedepsești și tu suplimentar pentru că ai fost rea și l-ai supărat pe celălalt.
Batjocura
Este tot un display de putere ambalat în umor. Unul dintre voi are o problemă pe care simte nevoia să o discute, a avut o zi proastă ori e năpădit de frici. În loc de ascultare, atenție, suport, primește glume, ironii, grimase cu aer de superioritate, dezaprobare. Nevoile emoționale nu sunt nici pe departe satisfăcute.
Descurajarea
O invalidare perpetuă cu rădăcini variate. Poate invidie, că tu vrei și poți, el nu. Teamă că vei evolua prea mult și ca atare nu îl vei mai plăcea și vei pleca. Ori că discrepanța dintre voi va fi atât de mare încât relația nu va putea supraviețui. Sau că vei ajunge la un nivel superior și ca atare el se va simți mic, nesemnificativ. În concluzie aripile sunt tăiate înainte de a fi întinse pentru a putea zbura în direcția obiectivului mult visat, oricare ar fi acesta.
Critica
Nu se poate ca totul să ne convină la celălalt. Așa că vor exista momente când avem tendința să reproșăm. Iar atunci este o situație când comunicarea asertivă este cea mai eficientă. Eu mă simt… atunci când… și am nevoie de la tine să… Fără să jignim, să punem etichete, indicăm comportamentul care ne-a deranjat. La polul opus se află hipercritica, respectiv când orice face partenerul nu este bine, iar reproșurile devin o constantă crudă a fiecărei zile. Iar în acest context comportamentul iubitor este exclus sau foarte slab prezent.
Citește și:
Reguli pentru o familie fericită, de la mic la mare
Foto: PR