Indiferent cât de mult îți dorești planuri de viitor cu el, acest tip de bărbat are un comportament care îți indică incapacitatea sa.
Te gândești la planuri de viitor alături de el. Fantasmezi la o poveste care în final nu prea are legătură cu realitatea, deși nu vrei sau îți este teamă să recunoști asta. Instinctului nu îi dai ascultare și îți spui că ești exagerată sau paranoică, ori prea needy. Îți ignori nevoile emoționale până începe să doară foarte tare, ajungi la un grad de frustrare pe care nu îl mai poți gestiona. Spui că ești o luptătoare și nu te lași, depui efort ca totul să fie bine. Însă în cuplu discutăm de un efort la dublu, așa cum nici bicicleta nu va merge dacă una dintre roți este blocată sau nici măcar atașată bicicletei…
Se panichează, evită, se detașează emoțional la cea mai mică discuție despre statutul vostru ca relație și ce presupune un angajament în oficializarea ca statut. Disconfortul său se vede și la nivel de limbaj corporal, mimică, gestică. Tema este cât se poate de dezagreabilă pentru el și ca mecanism de apărare poate avea tendința să schimbe subiectul.
… indiferent cât de banale sunt. Chiar și o seară la teatru peste o săptămână poate să o resimtă ca pe o presiune. Spune că este spontan și omul momentului, că nu vrea să își calculeze viața și cum petrece timpul.
Căci o transparență de genul acesta implică vulnerabilitate, apropiere și el caută inconștient să păstreze interacțiunea la un nivel cât mai superficial. Nu te lăsa păcălită de faptul că îți povestește dezamăgiri din trecut. Poate fi doar o formă de ventilare, în care se varsă la tine, cât de nedreptățit și chinuit a fost.
Lentoarea cu care răspunde la mesaje, faptul că te sună rar demonstrează locul pe care ți-l oferă în viața sa. La polul opus poate exista capcana love bombing-ului în care este foarte prezent, poate chiar te ajută cu diverse lucruri, dar în același timp nu se comportă ca și cum ar fi cu tine într-o relație autentică.
Din gesturile sale, mimica sa, atenția oferită nu simți că este în mod real interesat de tine, îndrăgostit de tine, că simte ceva pentru tine. Ba chiar e zgârcit cu tandrețea, iar noțiunea de romantism se preface că nu o cunoaște.
Povestește despre vacanțe, escapade de weekend, dorința de a se muta în altă țară, alt oraș, activități pe care vrea să le facă cu prietenii… totul fără ca tu să fii inclusă în proiecția lui despre viitor. Pentru el tu exiști în acum, cu limitele de rigoare, fără să te proiecteze nici în viitorul pe termen mediu.
Foto: PR