Ți se pare că ești o victimă neajutorată? Cum să preiei controlul propriei vieți

Statutul de victimă nu ți se potrivește, și totuși uneori te complaci în dramatizare sau depui armele și îți asumi acest rol. Cum să ieși din el.

Circumstanțele de viață nu sunt mereu cele mai grozave. Oricând pot apărea provocări sau contexte mai delicate, iar tu să te simți lipsită de putere, neajutorată, o victimă. Să te lași cotropită de gânduri negative, să vezi totul în negru. Poate chiar ai fost obișnuită ca mereu să privești existența ca prin niște ochelari cu lentile gri închis, iar clipele frumoase să fie trăite mai puțin intens. Amenințarea drobului de sare să îți ia bucuria, și să fii mereu într-o stare de alertă. Din fericire, plasticitatea creierului este de partea ta, și așa cum s-a învățat să gândească negativ, poate fi educat să gândească pozitiv.

Celebrează-ți realizările

Te-ai obișnuit să fii foarte critică nu tine, să pui accent pe ce nu faci bine, iar când ai o reușită treci pe lângă ea fără să o vezi ori să îi dai importanță? Schimbă tiparul! Ori de câte ori ai o realizare recompensează-te într-un mod care îți aduce ție plăcere. Nu există o rețetă anume de recompensă, ci ea este personalizată în funcție de individ. Poate fi o bluză, o bijuterie, o baie cu spumă, o plimbare în parc, un masaj sau tratament facial etc.

Jurnalul gratitudinii

Aici antrenamentul creierului presupune o agendă sau un caiet, un pix, și 10 minute zilnic când te vei conecta cu tine și vei nota cel puțin 3 lucruri pentru care ești recunoscătoare. E important să faci asta în fiecare zi, fără să trișezi. Pur și simplu treptat vei obișnui mintea să vadă și aspectele pozitive, nu doar cele negative, cum a făcut-o până acum.

Identifică-ți resursele

Toată autocritica implică și devalorizare. Încât la un moment dat vei crede că nu ești bună de nimic. Notează pe o hârtie care sunt punctele tale forte, abilitățile, talentele tale, apoi folosește-le punctual, conștient, din ce în ce mai des. Efectul? Creșterea stimei de sine, desigur!

Redu standardele nerealiste

Perfecționismul te macină și te obosește nu doar fizic, ci și psihic. Îți pui obiective imposibil de atins, sau cu cât ajungi la o țintă cu atât devii mai nemulțumită, ți se pare că nu e de ajuns, nu o savuezi și încerci să treci la pasul următor. Ești dezamăgită că lucrurile nu se petrec așa cum ți-ai dori și crezi că totul funcționează împotriva ta. Așadar dacă avem un minim și un maxim impus de standardele nerealiste. Care ar fi o cerință de mijloc, realistă?

Ancorează-te în prezent

Chiar știi ce îți rezervă viitorul? Cu cât încerci să controlezi lucrurile, cu atât vei observa că în final nu ai absolut deloc control. Adu-ți mintea în prezent explorând mediul înconjurător cu ajutorul simțurilor, fă meditații ghidate.

Confruntă statutul de victimă

În mintea ta continui să te numești așa. Ai varianta lamentării sau varianta acțiunii. Ok, situația nu este deloc una plăcută, știi deja asta. Ce poți face pentru a o schimba? La nivel concret. În ce fel te comporți tu ca o victimă? Există și beneficii secundare al acestui comportament? (de exemplu primești atenție) Ce poți învăța din această experiență?