Ți-o faci cu mâna ta! Comportamente exagerate care alungă orice bărbat

Crezi că sunt specifice femeilor și ca atare ai această scuză. Însă aceste comportamente exagerate nu sunt deloc pe placul bărbaților.

Ți-o faci cu mâna ta! Comportamente exagerate care alungă orice bărbat

În mod cert este timpul să-ți reconsideri aceste comportamente exagerate. Nu sunt o formă simpatică de alint, ci mai degrabă exprimarea neinspirată a unor nevoi emoționale. Iar de multe ori rezultatul este exact invers celui dorit. Când ai învățat să te porți așa? În relație cu cine? Ce beneficii ai avut? Dar și costuri pentru această atitudine?

Ceri foarte multă atenție


Dacă în copilărie te-ai simțit deprivată emoțional, că nu ai primit iubirea, atenția, de care ai avut nevoie, acum la maturitate le ceri cumva cu dobândă. Astfel încât partenerul să suplinească și ceea ce nu ți-au oferit părinții la nivel emoțional. O sarcină extrem de grea, care poate fi copleșitoare pentru bărbatul din viața ta. Când te agăți de el, tendința este să se depărteze pentru că se simte sufocat.

Ești extrem de pretențioasă

Există o diferență între niște standarde ridicate pentru că te respecți și te valorizezi și niște standarde nerealiste impuse de o voce critică care cere perfecționism. Este obositor pentru el să te impresioneze constant, să facă diverse artificii pentru a îndeplini rigorile tale cu iz de divă. Critica din partea ta îl și va invalida treptat, creând o mare cantitate de frustrare sau furie. Inutil de spus că flexibilitatea ta este infimă spre 0, iar gândurile de tipul totul sau nimic elimină acele nuanțe de gri care înseamnă tocmai negocierea în cuplu.

Ești foarte negativistă

Sigur, un grad de precauție este întotdeauna util. Însă situația se schimbă când discutăm despre catastrofizare, ghicirea viitorului și drobul de sare care stă să cadă.Negativismul împiedică evoluția voastră ca și cuplu, dar împiedică și evaluarea pozitivă a partenerului. În consecință tu vei fi mereu nemulțumită și temătoare în ceea ce privește viitoarele lui acțiuni. Imaginea contesei mereu temătoare, care are nevoie de un cavaler puternic este strict pentru filme.

Comparațiile…

… cu alte relații de cuplu sau, mai rău, cu foștii tăi parteneri reprezintă o otravă cu efect lent. Nu îl va stimula pe actualul partener să răspundă nevoilor tale emoționale. Fie va intra în evitare și va fugi într-o formă sau alta (de exemplu refugiul în muncă), fie va reacționa pe un mod de luptă în certuri aprinse.

Citește și:
Trucuri feminine care crezi că îl atrag, dar de fapt îndepărtează un bărbat

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle