Teoria jocurilor

Recesiunea a venit cu multe peste noi. Cu mai putini bani, mai mult timp si, surprinzator, cu o nou descoperita pasiune pentru jocuri. Ioana Ulmeanu a aflat ce jocuri ii pasioneaza pe romani si cum au reusit unii dintre ei sa construiasca afaceri dintr-o astfel de slabiciune.

O seara de luni la sfirsit de iarna, cu cani de ceai fierbinte si co­­zo­nac in bu­catarie nu ar parea cea mai adecvata vre­me pentru o batalie epica. Si, totusi, in fata noastra stau ali­ni­ate frumos pe masa corabii pregatite sa se atace reciproc cu cite sa­­se tunuri, comori care trebuie cucerite sau descarcate pe o insula in schim­­bul unor nepretuite puncte de faima, pirati negri cu puteri greu de infruntat si o flota regala pusa pe urmele fiecaruia dintre noi, gata sa ne strice toate socotelile. In fapt, nu este altceva decit inca o seara de jocuri – asa-numitele boardgames cu care ne trecem vremea de ce­­va timp, care ne fac sa cautam avizi informatii, strategii si trucuri ca­re sa ne ajute sa invingem adversarii si care ne-au determinat, cel putin in grupul meu de prieteni, sa ne vedem mai des, mai mult si mai organi­zat.


Si, desigur, sa ne credem pirati. Toata povestea aceasta dureaza deja de aproape doua luni, timp in care fiecare dintre noi a elaborat strategii complexe pentru a ajunge cistigator si in care ne-am dedicat ceva energie jocului in sine si, uneori, documentarii despre el.

Inainte de acest joc, Pirates Cove, a fost unul si mai complicat, A Game of Thrones, pe care am decis sa il cumparam, fascinati de complexitatea lui, de multitudinea scenariilor si de gramajoarele de piese colorate cu care ne puteam amuza. Toate acestea pot sa para un pic bizare, dat fiind faptul ca cei mai multi dintre noi am trecut deja de virsta de 30 de ani, dar, cumva, am fost prinsi in fenomenul tot mai extins al boardgame-urilor.


Cei mai multi dintre cei care au ajuns sa joace au facut-o in aproa­pe acelasi fel ca si noi: au auzit mai intii de la prieteni, au povestit de­s­pre asta si in cele din urma au decis sa incerce un joc, deseori luat cu ti­tlu de imprumut. „Am inceput cu Ticket to Ride, pe care l-am vazut la pri­e­teni, iar apoi ne-am cumparat si noi unul', spune Ra­du, care joaca in prezent de doua ori pe saptamina intr-un grup mai ma­re si merge une­ori si la se­rile speciale de jocuri organizate in Ceai­naria Tabiet sau la Lente&Cafea.

Boardgame-urile au venit ca o completare ferici­ta sau ca un substitut la serile de canasta sau rentz pe ca­re, ocazio­nal, multi dintre noi le jucau, dar mai cu seama ca o mo­dalitate le­jera de a mai petrece niste timp fara sa ne plictisim foarte ta­re. In schimb, noile jocuri au venit si cu o disciplina noua – in parte, da­­torita no­u­tatii lor. Fiind recente, iar variantele foarte multe, toa­te aceste jocuri necesita o perioada, fie ea si scurta, de invatare si de acomodare, inainte de a se ajunge la strategii si ie­rarhii bine puse la punct. Cit despre oamenii care joaca acum, ei ar putea fi oricine.


Mi­hai Lalu, proprietarul magazi­nului online Taraba de jocuri, spune ca nu ar putea sa isi dea neaparat cu parerea despre un profil al ju­ca­torului. Comenzile ii vin de la tot soiul de oameni, iar la serile speciale or­ga­nizate in cafenele vin de la copii la oameni in virsta, care sint in vreun fel interesati de fenomen si dornici de distractie. Tudor Tes­coveanu, care lucreaza la Red Goblin, un mic magazin adorabil situat in Piata Romana, in spatele Academiei de Stiinte Economice, spu­ne, asezat intr-un fotoliu printre sutele de jocuri insirate pe rafturile ca­re aco­pera peretii, ca „cei mai multi dintre clienti au intre 25 si 35 de ani. Sint si mai tineri, dar pentru ei exista impedimentul financiar, asa ca nu reprezinta masa de clienti. Iar cei peste 35 de ani sint putini pentru ca ei nu stiu ca exista aceste jocuri, iar unii, cum sint si prietenii mei, au cas­nicii, copii, rate si cred ca sint prea mari sau prea obositi ca sa mai joa­ce. Dar este clar ca toti cei care joaca isi permit aceste lucruri si rea­lizeaza ca trebuie sa se si distreze cumva, altfel decit in club sau bar'.


Masa jucatorilor, dincolo de limitele de virsta sau de alte bariere la ca­re se poate opri uneori, este in crestere. Asta pentru ca oamenii vor sa se distreze si cauta variante noi, caci cultura jocurilor nu exista in Ro­mâania, unde am invatat de mici doar Piticot, Bunul gospodar sau Mono­poly. Tudor Tescoveanu spune ca in timpul jocurilor stii ca poti sa fii orice sau sa faci orice, lucru care te face sa te simti mai puter­nic. |n plus, nu ai nevoie de foarte multe lucruri ca sa joci. Mihai La­lu crede ca nici unul dintre jocuri nu necesita vreun talent special, ele se pot dobindi toate odata cu invatarea jocurilor. Iar cel mai important lucru la aceste jocuri, dincolo de faptul ca te poti distra foarte bine, es­te elementul social.


„Daca te uiti si la termen', spune Tudor, „board­game se traduce cel mai bine prin joc de societate. Asta desi un board­game are mai degraba un caracter ad-hoc. La canasta sau rentz sau alte jocuri clasice toata lumea stie tot, toate re­gulile, iar jocul devi­ne mai degraba o problema de management si nu neaparat una de fun.' Dar dincolo de faptul ca un joc este o metoda agreabila de socializare si un prilej bun de a te intilni cu prietenii, ramin totusi si obsta­cole.

Unul dintre cele mai greu de trecut este timpul pe care trebuie sa il aloci unui astfel de joc, dar care poate fi depasit, mai ales daca te intereseaza sa te amuzi si in afara calculatorului. La Taraba de jocuri, spune Mihai Lalu, au venit chiar mame „care incercau sa isi con­vinga copiii sa nu mai stea atit in fata computerului. La unii a functionat, la altii nu'. Iar timpul se poate gasi pina la urma, mai ales daca cei care joaca acum in jurul mesei o faceau pina acum pe PlayStation sau la calculator.
 

Page: 1 2

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle