In noul sau roman, lansat la sfarsitul anului trecut si intitulat Inocentii, Ioana Parvulescu simte nevoia de a incepe cu un avertisment: „Intamplarile care urmeaza s-au petrecut intr-o alta lume. Nu numai istoria, care, nevazuta, tese viata de zi cu zi a oamenilor, era alta, dar si obiectele care guverneaza gesturile erau altele.’ Si urmeaza, probabil, cea mai detaliata si mai frumoasa descriere a unui telefon fix facuta vreodata intr-o carte.
Dupa ce descrie obiectul, Ioana Parvulescu da un exemplu si al felului in care telefonul fix „guverna’ atunci gesturile noastre: „Toate aparatele sunau la fel, tarr!, tarr! Telefon mobil nu exista: daca un om pleca de langa tine, n-aveai cum sa stii ce face, unde e, cand se intoarce, de ce intarzie. Daca aveai intalnire cu cineva si nu aparea, te uitai la ceas (cel de mana) din ce in ce mai ingrijorat si incepeai sa-ti faci tot felul de ganduri. Iar el, intarziatul, n-avea cum sa te anunte si-si facea ganduri despre gandurile tale.’
Intamplarea face ca in lumea noastra de acum chiar telefonul – cel mobil, nu cel fix (perfect inutilizabil si inutil astazi, chiar si acolo unde exista: cele cateva telefoane publice cu cartela atarna de ziduri murdare si deteriorate; cand mai treceti pe langa vreunul, incercati sa verificati daca are ton si sa-mi spuneti!), telefonul mobil si destept este obiectul care ne guverneaza gesturile in public.
Nu stiu daca ati observat: datorita contractelor cu minute nelimitate, taximetristii vorbesc neintrerupt unii cu altii, transmitandu-si in timp real locurile de unde au luat un client si locul unde-l duc. In metrou sau pe peron, zecile de ecrane ale telefoanelor mobile stralucesc in mainile tuturor. Ne uitam la ceas, verificam vremea, calendarul sau cautam repede ceva pe internet tot pe mobil. In fine, daca vrem sa trimitem un mesaj cuiva, nici nu stim ce sa alegem: ii trimitem un sms, ii scriem pe WhatsApp, pe Facebook sau pe Instagram?
Incercati sa mergeti la o intalnire stabilita cu cateva zile inainte fara sa mai folositi telefonul mobil. Veti cunoaste o mica panica.
(In curand, am citit undeva stirea, vor putea fi cumparate telefoane mobile subacvatice desi, ultima oara cand m-am interesat, inca nu ne crescusera branhii! Dar, cine stie, poate vom evolua intr-o zi in fiinte amfibiene pentru a supravietui cresterii nivelului apei pe planeta drept consecinta a schimbarilor climatice pe care unii politicieni, dintre care Donald Trump pare idiotul suprem, inca le mai neaga.)
Da, obiectele tehnologiei ne modifica gesturile si comportamentele. Ganditi-va la felul in care ascultam acum muzica: tot prin telefoane, accesand streaming-uri ori posturi de radio online; iar cand suntem la birou dam play nu piesei in sine, ci videoclipului de pe YouTube. In alte vremuri (ale discului de vinil, ale bandei de magnetofon sau ale casetei audio), era nevoie de un ritual intreg pentru a asculta o singura piesa despre care, uneori, nici nu stiai prea bine unde anume se afla. Azi, deschizi o aplicatie precum Shazam si afli instantaneu ce cantec se aude in boxele magazinului de unde iti cumperi haine.
Cu toate astea, anul trecut vanzarile vinilurilor au crescut cu aproape 26%. Sigur, sunetul muzicii pe vinil ramane, in termeni de fidelitate si de caldura, neegalat datorita faptului ca nu este, precum in alte formate, comprimat. Sigur, este vorba si de o moda, dar imi place sa cred ca obiectul in sine al discului, de o stranietate care nu poate fi decat frumoasa: rotund, negru, lucios, cu striatii – este perfect!
Dar daca nu poti lua vinilul cu tine prin oras sa-l asculti, cum de ne-am intors, totusi, la el? Noi, care suntem si nu mai concepem sa fim atasati de obiecte imobile, care sa ne insoteasca peste tot. Caci in lumea tehnologiei, device-urile sunt obiectele noastre de companie, pet-urile noastre fara suflet!
La fel, vanzarile de e-book-uri si-au atins acum cativa ani varful de popularitate si, de atunci incoace, vanzarile de carte electronica au scazut sau, in cel mai bun caz, s-au pastrat la un anumit nivel (cca. 10% din piata), in timp ce vanzarile de carte de hartie au crescut usor. Spaima noastra ca intr-o zi cartea va disparea nu are, deocamdata, fundament.
Sa fie, oare, vorba de oboseala? Studiile stiintifice demonstreaza ca multitasking-ul e un mit; creierul uman nu poate sustine in acelasi timp mai multe activitati neuronale. Altfel spus, incepem oare sa fim depasiti corporal si mental de provocarile tehnologiei? Dam deja semne ca nu putem face fata viitorului si obiectelor sale? Avem acum device-uri care ne masoara pasii alergati in parc, precum si calitatea respiratiei nocturne dintre cearsafuri – respiratie cu care, apropo, datorita unui nou device conectat la telefonul mobil, ne incarca bateria; si de ce-am irosi bunatate de respiratie!?
Vinilurile si cartea ne intretin insa si nostalgia dupa acea „alta lume’ in care lucrurile erau mai simple si, astfel, aveam mai mult timp. Mai mult timp sa asculti muzica (nu doar s-o auzi peste tot fara s-o si asculti), mai mult timp sa vorbesti cu ceilalti (nu doar sa transmiti mesaje si emoticoane). Azi tentatiile tehnologiei sunt irezistibile si, cum spunea Oscar Wilde acum doua secole, putem rezista la orice, mai putin tentatiei. Din cand in cand insa, incercati cu nostalgia.
Marius Chivu poate fi urmarit si pe pagina de autor de pe Facebook.