Televiziunea – refugiu si salvare pentru multe actrite

Filmul de pe Marte, televi­ziunea de pe Venus

Pina nu demult, televiziunea era supra­po­pulata cu barbati de barbati, testosteronici, eroici, cu nume taioase precum Magnum, Walker sau Nash. Erau pusi acolo ca sa-i trosneasca pe aia rai de sa le sune apa-n cap, sa aiba mustati im­punatoare, palarii cu boruri mari si replici sclipitoare. Erau stapinii tuturor inelelor. Dar ce se intimpla mai nou? Incotro te uiti, numai femei. Si nu doar pustoaice isterice, in pericol. Femei mature, care isi asuma atit virsta, cit si sexualitatea, complicate, dure, nevrotice, atoatecunos­ca­toa­re, ne­infricate, care ar putea bate de unele singure o intreaga echipa de fotbal. Televiziunea e mai nou de pe Venus, nu de pe Marte.

Cind a inceput acest trend? Poate a­tunci cind David Chase a creat-o pe Car­me­la Soprano pentru minunata Eddie Falco. Sau cind newyorkezele din Sex and the City au inceput sa alinieze one night stand-urile si Martini-urile mai abitir decit 007. Sau cind nevestele disperate au cucerit o lume intreaga din suburbia lor, triumf ce a salvat-o pe Teri Hatcher de la uitare (si de la si­nucidere, dupa propriile-i martu­risiri).

Prezenta scazuta a actritelor de peste 35 de ani in filmele de multiplex a fost mult dezbatuta. Pe scurt, iata principalele explicatii: publicul de cinema e predo­minant masculin si foarte tinar. Adevarul gol-golut (si trist) e ca peliculele care au ca prota­gonista o femeie nu fac nici pe departe atit de multi bani ca acelea conduse de un barbat. Pina si Julia Roberts, la apogeul ei, stringea in jur de 100 de milioane la fiecare succes, in timp ce, de exemplu, Will Smith reusea in medie 175. Asta nu inseamna ca nu mai exista roluri bune pentru ele, ci doar ca e mult mai greu pentru studiouri sa le produca. E o combinatie de mai multe lucruri: lipsa scenaristilor, directorii de studiouri ingrijorati de reteta de box-office si tematori sa-si asume riscuri, publicul care prefera filmele action asa-numitelor chick flicks. Asa ca multor „veterane' nu le-a ramas decit sa spuna, parafrazind-o pe Norma Desmond din Sunset Boulevard: „Eu sint tot mare. Doar ca ecranul s-a micsorat'.

Ziarul Los Angeles Times se intreba recent de ce din ce in ce mai multe actrite de film se aventureaza sa semneze contracte pe termen lung pentru seriale. Datorita scenariilor mai bune, rolurilor mai carnoase si continuitatii financiare. Articolul isi mai punea intrebarea: absenta acestor actrite dauneaza box-office-ului? Aparent, nu prea, daca ne gindim ca vara asta a fost depasit pragul de 4 miliarde de dolari incasati doar din sequel-uri sau pelicule de actiune cu masculi. Insa ce se intimpla in restul timpului, atunci cind Hollywood-ul se plinge ca nimeni nu mai intra in sali? In ritmul in care interpretele mature se refugiaza in televiziune, s-ar putea ca cinema-ul sa fie lasat in stapinire prepuberilor.

Criza Hollywood-ului

Dupa cum se stie, Hollywood-ul e minat de o criza a scriiturii. Filmele costa din ce in ce mai mult, asa ca directorii caselor de productie vor sa fie siguri ca au pe mina un succes. Ei stiu ca nu exista o reteta infailibila care sa garanteze ca o pelicula va prinde, chiar daca vei inghesui, de-a valma, mai toate ingredientele „atra­gatoare' (sex, violenta, megastaruri, umor, groaza etc., in proportii variabile), dar spe­ra, macar, sa minimizeze riscurile. Oda­ta cu achizi­tio­narea unui scenariu, incep si dubiile: va fi el marea lovitura? Ce noroc ca exista experti care sa ne zica da sau ba. Asa ca se da la evaluat, la doftoricit si la rescris si, dintr-o comedie, ajunge un horror. E ca si cind ai inghesui un patrat intr-un cerc, asa ca versiunea filmata sfirseste deseori prin a fi mai proasta decit cea initiala. Asa se face ca multi dintre cei mai talentati scenaristi de cinema s-au refugiat, dezamagiti, in televiziune, unde au un control creativ sporit.

E meritul televiziunii pay-TV, de tipul HBO, care, fara sa fie intrerupta de pu­blicitate sau supusa tiraniei audientei, a avut curajul sa investeasca in cele mai ino­va­toare si transgresive productii de gen. Incetul cu incetul, a avut loc o revolutie ta­cu­ta: serialele bune nu au mai fost o ex­cep­tie, ci o regula; celelalte retele au fost fortate sa vina cu ceva la fel de tare. Ca­blul a ince­put sa ofere programe mai aventuroase si mai pline de conflict, de opozitii, de antieroi si antieroine. Publicul de prime time a devenit pretentios. In loc sa evadeze intr-un entertaining dece­rebrat, a inceput sa astepte o calitate pe care marele ecran nu i-o putea oferi. Esti iritat de bombardamentul publicitar. Exista si aici o solutie: poti vedea show-urile prefe­rate ale televiziunilor publicitare pe DVD, unde ele isi traiesc o noua viata. O noua viata si pentru actritele care, intr-un cinema tot mai juvenil, sint din ce in ce mai des reduse la posturi decorative de mame, fiice, bunici si sotii loiale protagonistului.