Televiziunea – refugiu si salvare pentru multe actrite

Filmul de pe Marte, televi­ziunea de pe Venus

Pina nu demult, televiziunea era supra­po­pulata cu barbati de barbati, testosteronici, eroici, cu nume taioase precum Magnum, Walker sau Nash. Erau pusi acolo ca sa-i trosneasca pe aia rai de sa le sune apa-n cap, sa aiba mustati im­punatoare, palarii cu boruri mari si replici sclipitoare. Erau stapinii tuturor inelelor. Dar ce se intimpla mai nou? Incotro te uiti, numai femei. Si nu doar pustoaice isterice, in pericol. Femei mature, care isi asuma atit virsta, cit si sexualitatea, complicate, dure, nevrotice, atoatecunos­ca­toa­re, ne­infricate, care ar putea bate de unele singure o intreaga echipa de fotbal. Televiziunea e mai nou de pe Venus, nu de pe Marte.

Cind a inceput acest trend? Poate a­tunci cind David Chase a creat-o pe Car­me­la Soprano pentru minunata Eddie Falco. Sau cind newyorkezele din Sex and the City au inceput sa alinieze one night stand-urile si Martini-urile mai abitir decit 007. Sau cind nevestele disperate au cucerit o lume intreaga din suburbia lor, triumf ce a salvat-o pe Teri Hatcher de la uitare (si de la si­nucidere, dupa propriile-i martu­risiri).

Prezenta scazuta a actritelor de peste 35 de ani in filmele de multiplex a fost mult dezbatuta. Pe scurt, iata principalele explicatii: publicul de cinema e predo­minant masculin si foarte tinar. Adevarul gol-golut (si trist) e ca peliculele care au ca prota­gonista o femeie nu fac nici pe departe atit de multi bani ca acelea conduse de un barbat. Pina si Julia Roberts, la apogeul ei, stringea in jur de 100 de milioane la fiecare succes, in timp ce, de exemplu, Will Smith reusea in medie 175. Asta nu inseamna ca nu mai exista roluri bune pentru ele, ci doar ca e mult mai greu pentru studiouri sa le produca. E o combinatie de mai multe lucruri: lipsa scenaristilor, directorii de studiouri ingrijorati de reteta de box-office si tematori sa-si asume riscuri, publicul care prefera filmele action asa-numitelor chick flicks. Asa ca multor „veterane' nu le-a ramas decit sa spuna, parafrazind-o pe Norma Desmond din Sunset Boulevard: „Eu sint tot mare. Doar ca ecranul s-a micsorat'.

Ziarul Los Angeles Times se intreba recent de ce din ce in ce mai multe actrite de film se aventureaza sa semneze contracte pe termen lung pentru seriale. Datorita scenariilor mai bune, rolurilor mai carnoase si continuitatii financiare. Articolul isi mai punea intrebarea: absenta acestor actrite dauneaza box-office-ului? Aparent, nu prea, daca ne gindim ca vara asta a fost depasit pragul de 4 miliarde de dolari incasati doar din sequel-uri sau pelicule de actiune cu masculi. Insa ce se intimpla in restul timpului, atunci cind Hollywood-ul se plinge ca nimeni nu mai intra in sali? In ritmul in care interpretele mature se refugiaza in televiziune, s-ar putea ca cinema-ul sa fie lasat in stapinire prepuberilor.

Criza Hollywood-ului

Dupa cum se stie, Hollywood-ul e minat de o criza a scriiturii. Filmele costa din ce in ce mai mult, asa ca directorii caselor de productie vor sa fie siguri ca au pe mina un succes. Ei stiu ca nu exista o reteta infailibila care sa garanteze ca o pelicula va prinde, chiar daca vei inghesui, de-a valma, mai toate ingredientele „atra­gatoare' (sex, violenta, megastaruri, umor, groaza etc., in proportii variabile), dar spe­ra, macar, sa minimizeze riscurile. Oda­ta cu achizi­tio­narea unui scenariu, incep si dubiile: va fi el marea lovitura? Ce noroc ca exista experti care sa ne zica da sau ba. Asa ca se da la evaluat, la doftoricit si la rescris si, dintr-o comedie, ajunge un horror. E ca si cind ai inghesui un patrat intr-un cerc, asa ca versiunea filmata sfirseste deseori prin a fi mai proasta decit cea initiala. Asa se face ca multi dintre cei mai talentati scenaristi de cinema s-au refugiat, dezamagiti, in televiziune, unde au un control creativ sporit.

E meritul televiziunii pay-TV, de tipul HBO, care, fara sa fie intrerupta de pu­blicitate sau supusa tiraniei audientei, a avut curajul sa investeasca in cele mai ino­va­toare si transgresive productii de gen. Incetul cu incetul, a avut loc o revolutie ta­cu­ta: serialele bune nu au mai fost o ex­cep­tie, ci o regula; celelalte retele au fost fortate sa vina cu ceva la fel de tare. Ca­blul a ince­put sa ofere programe mai aventuroase si mai pline de conflict, de opozitii, de antieroi si antieroine. Publicul de prime time a devenit pretentios. In loc sa evadeze intr-un entertaining dece­rebrat, a inceput sa astepte o calitate pe care marele ecran nu i-o putea oferi. Esti iritat de bombardamentul publicitar. Exista si aici o solutie: poti vedea show-urile prefe­rate ale televiziunilor publicitare pe DVD, unde ele isi traiesc o noua viata. O noua viata si pentru actritele care, intr-un cinema tot mai juvenil, sint din ce in ce mai des reduse la posturi decorative de mame, fiice, bunici si sotii loiale protagonistului.

Wonder women

Holly Hunter (53), Lili Taylor (44), Kyra Sedgwick (46), Glenn Close (64). La o prima vedere, au putine in comun. Si totusi… Toate au propriul lor serial. Toate par sincere atunci cind declara ca eroinele pe care le interpreteaza in televiziune sint printre cele mai fascinante din cariera lor. Toate sint imperfecte si fabuloase. Un lux pe care barbatii si-l pot permite de mult timp (gindi­ti-va la James Gandolfini sau Denis Leary, care au intruchipat protagonisti deopotriva admirabili si revoltatori).

Femeile au inceput, insa, sa-i prinda din urma, cu personaje vibrante, curajoase si deziluzionate, cum e Nancy, mama-dealer de marijuana din Weeds (extraordinara Mary Louise Parker). Ar putea urma Sharon Stone, Laura Dern sau Winona Ryder. Intr-un an sau doi, e posibil ca ele sa renunte la orice pretentie de a mai avea o cariera profitabila in cinema si sa se refugieze in confortul si securitatea oferita de retelele TV.

De ce sa-ti pierzi timpul in acest imens pat al lui Procust care e Hollywood-ul modern, infigindu-ti ace cu Botox in frunte si refuzind orice alta hrana in afara oxigenului imbuteliat, atunci cind poti calca pe urmele Kyrei Sedgwick si sa cistigi 250.000 $ pe episod? Acum doi ani, cind Sedgwick a rostit in The Closer primele sale replici cu un accent sudist gros, a dat nastere unui nou soi de protagonista TV: femeia data naibii. In rolul politistei Brenda Johnson, Kyra a demonstrat ca poti sa arati bine si sa vorbesti spurcat. E o eroina croita pe tiparul gangsterilor de odinioara: fara teama sau scrupule. E intensa. E complexa. Foloseste cuvinte sofisticate. Altfel spus, e mai intri­ganta decit 99% dintre personajele femi­nine de pe marele ecran.

Explicabil, atunci, de ce si alte interprete de peste 40 de ani in lipsa de partituri decente, pe masura personalitatii lor vulcanice, migreaza in stoluri spre TV. Holly Hunter, de exemplu. O actrita fenomenala, prea mare pentru rolurile din ce in ce mai strimte. Este protoganista serialului Saving Grace, in care joaca rolul unei femei-detectiv careia i se ofera o a doua sansa de catre un inger pe nume Earl. Stiu ca suna groaznic, insa Hunter nu face aici pe sufletul sensibil si ge­neros care primeste un brinci de la divinitate pentru ca e un bun samaritean. Ea cistiga telespectatorii cu un personaj complicat, plin de conflicte interioare. Grace e un magnet de vicii: o tipa singura, fara copii, careia ii place sexul (cu barbatii insurati), care se imbata muci, adora sa pocneasca barbatii in fata si sa pozeze goala in fata pensionarilor respectabili. Peste toate, nici macar nu crede in Dumnezeu.

Ginditi-va putin la Glenn Close… daca indrazniti! In Damages, vedeta se afla la cota ei cea mai terifianta: o avocata care, la o adica, iti taie beregata si care face misto de barbatia oponentilor (cui nu i-ar placea, daca ar avea tupeul?). Si pot ei sa riposteze? La urma urmei, am vazut in Fatal Attraction ca femeia e in stare sa fiarba iepu­rasi! Nici un star TV masculin al momen­­tului nu i se ridica pina la glezna fina, in pantofi de firma… De fapt, masculul alfa TV pare a fi o specie pe moarte. O fi crezind Bill Paxton, mormonul din Big Love, ca el conduce show-ul, dar… scorul e, finalmente, 1-3! Denis Leary era, odata, rebelul absolut in Rescue Me, dar pina si el s-a tre­zit surclasat rusinos de cineva care injura si mai abitir, bea mai multe beri si stie mai multa mecanica auto: o gagica. Dovada irefutabila ca femeile puternice cuceresc televiziunea? Au reusit sa se infiltreze si in ultima reduta a masculinitatii – armata –, in show-ul Army Wives. Si asta e mo­tiv de celebrare: era si timpul sa vedem eroine in toata firea, reale, dinamice, multidi­mensionale, simpatice si detestabile, pe ca­re fie sa le urim, fie sa le iubim (fie ambele).

Anca Gradinariu

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK