Parcă cineva efectiv ți-a luat toată energia, te simți de-a dreptul golită și epuizată. Inclusiv dimineața când te trezești și ar trebui să fii odihnită, tu de fapt ești extrem de obosită ca după o zi foarte grea. Dormi cu întreruperi, puțin ca durată ori un număr impresionant de ore și după zici că parcă te-a călcat trenul. Și până la urmă chiar așa este, doar că un tren emoțional…
Tu ești cea cu efortul…
… iar partenerul primește cu bucurie confortul. Nu este un echilibru echitabil în ceea ce privește preluarea și rezolvarea responsabilităților, iar tu ajungi supraîncărcată, epuizată fizic și psihic, inundată de frustrare și alte emoții negative.
Critică și nemulțumiri
Partenerul aruncă spre tine un val nesfârșit de critică la care te străduiești să răspunzi cât mai sănătos. Și în același timp investești multă energie în autoreglarea ta, să nu te lași copleșită de ceea ce spune. Iar toate astea presupun un consum emoțional consistent. Strategia aceasta funcționează o vreme, doar că la un moment dat zidul propriu de apărare, abordarea adaptativă cad, se prăbușesc, iar atacurile verbale și nemulțumirile pe bandă rulantă te macină, te consumă.
Dramatizare
Uneori te întrebi dacă se preface, dacă joacă un rol și vrea cu orice preț să câștige premiul Oscar. Manifestările sale sunt de-a dreptul teatrale, dramatice, nu îți imaginai că le poți descoperi la el vreodată. Conflicte pornite din mize foarte mici și reacții foarte ample cu gestică haotică, ton foarte ridicat, victimizare, la care asiști dezarmată. Iar tot acest dramatism repetat iar și iar și iar este teribil de obositor emoțional.
Îi absorbi trăirile
Partenerul tău este un pesimist cu acte în regulă, care vede totul în negru, se îngrijorează din orice. Ia totul personal și vede un deznodământ oribil în aproape orice situație. Se consideră mereu nedreptățit și o victimă a celorlalți. Și ce face cu toate emoțiile acelea care aproape că îl sufocă? Le exprimă în fața ta, le ventilează cu tine. Inițial erai îngrijorată de starea lui, petreceați ore în care voiai să îi dovedești că ești acolo, că îl susții, îi sprijini partea vulnerabilă. Apoi ai înțeles tiparul și ai încercat să îl convingi că nu e totul atât de negru precum i se pare. Practic duci tu pentru el o luptă cu anxietatea sa, ceea ce te epuizează pe tine, iar cum acesta nu e efortul lui îl menține în bucla respectivă.
Încerci să îl schimbi
Oboseala aceasta teribilă poate fi cauzată și de determinarea cu care vrei să îl aduci pe partener pe calea cea bună, să devină cea mai bună variantă a sa sau una care să fie mai receptivă la nevoile și dorințele tale. Nu ești deloc mulțumită cum se comportă cu tine, ce îți oferă și te-ai angajat într-un soi de proces de reeducare, de a-l transforma în iubitul la care visezi. Doar că el nu observă sau nu îl interesează nefericirea ta și nu e dispus să lucreze la sine.
Citește și:
Indicatori ce sugerează o mare probabilitate de a ajunge la divorț
Foto: PR