Te lovești iar și iar de aceeași tipologie de parteneri de cuplu? Ce e de făcut

E frustrant că mereu ajungi în relație cu același tip de bărbat? De ce te-ai dus spre aceiași parteneri și cum poți proceda diferit.

Privești în urmă și nu te poți hotărî: e umitor, șocant, enervant, toate la un loc? Parcă ai ales doar același model de partener de cuplu, ca și cum altul nu există în lume, așa cum alegi în fiecare zi același lapte pentru cafea, ori dacă e altă marcă diferențele sunt minore. Evitanți care nu erau dispuși să își asume relația, ori când lucrurile deveneau mai serioase sabotau cuplul cu toate armele din dotare. Reci, distanți, pentru care tandrețea nu exista. Infideli. Îndreptățiți cărora li se cuvenea totul și nu te vedeau nicicum. Obsedați de carieră și a se realiza în viață, cu orice cost. Dependenți de mame sau care alergau în continuare după aprobarea tatălui și se străduiau să fie perfecți în timp ce și cu tine erau foarte exigenți și critici. Complianți care își diluau identitatea, doreau fuziune și nu înțelegeau noțiunea de spațiu sau timp personal. Bărbați care nu puteau să ia decizii și trebuia să le dictezi fiecare pas. Ok, dar cum rupi tiparul?!

Unde ai mai văzut asta?

Ai ales pe baza familiarului, te-ai dus inconștient către ce era cunoscut. Și asta nu ți-a permis să vezi și alte tipologii de bărbați, să apreciezi calități sau comportamente ale celor care nu se încadrau în acest familiar. Nu bărbații buni au fost distribuiți către alte femei, ci tu nu ai putut să îi identifici ca fiind buni, să îi consideri potriviți pentru tine, să fii atrasă de ei. Căci ai recunoscut că mereu ți-au plăcut băieții răi, inabordabili, cei pe care trebuia să îi formezi, să le dai tu o direcție în viață, ori cei pe care te ambiționai să îi cucerești.

Stabilește în ce anume constă tiparul tău de partener (trăsături, comportamente), apoi suprapune asta pe familia ta de origine. Cine era ca partenerul-tipar? Mama, tata? Ce context din familia ta se repetă în cuplurile tale? Care sunt acele trăsături, comportamente care ți se păreau grozave și sunt exact cele pe care e musai să le observi și să le cataloghezi drept semnale de alarmă? Pe care să le atribui unui partener alături de care dacă te angajezi în cuplu vei replica aceeași dinamică?

Ce ai făcut tu?

O schimbare atât de profundă presupune un lucru cu sine foarte serios pe care e indicat să îl desfășori ghidat, într-un proces terapeutic corect executat. Dacă nu ești încă pregătită pentru asta, uită-te la partea ta de responsabilitate în relație, dar în ceea ce te privește pe tine. Care au fost acțiunile tale? De a ierta orice a făcut partenerul? De a spera la nesfârșit că totul va fi bine în timp ce erai concentrată exclusiv pe ce vrea sau îi place lui, fără să te uiți tu la tine și nevoile tale? Ai selectat bărbați-proiect sau bărbați-provocare în mod conștient? Ai identificat punctul de ruptură sau de suportabilitate maximă și totuși ai rămas acolo? Care ți-au fost fricile și cum au fost ele un motor în a rămâne în relație?

Lecția, nu blamarea

Scopul nu este să te critici, să te devalorizezi, ci să iei din toată această dinamică un cumul de lecții. De cum să procedezi diferit data viitoare, ce să eviți. Care sunt standardele tale de a fi tratată în cuplu, ce fel de limite ai avea nevoie, cum să le pui și cum ai întreținut și tu o relație-tipar care ți-a adus atât de multă suferință.

Mai multă iubire de sine

Tu dai tonul la nivel de comportament. Cum te iubești, te apreciezi, te respecți tu? Cum ai tu grijă de tine, te protejezi, îți oferi siguranță? Când nu faci toate lucrurile astea ți se va părea normal ca nici altcineva să nu le facă. Dacă tu ți le oferi, discrepanța de comportament din partea partenerului va deveni de neacceptat pentru tine.