Te gândești foarte des la viitor? De ce ancorarea în momentul prezent face minuni în cuplu

Când mintea ta zboară către trecut sau viitor acest lucru poate avea un impact nefavorabil asupra relației de cuplu. Ce beneficii aveți în doi dacă înveți să te concentrezi pe prezent.

Certuri la care aduci aminte de probleme vechi de luni sau ani de zile, momente când ruminezi constant pe ceea ce s-a petrecut în trecut și ar trebui deja prescris. Nopți în care somnul îți este întrerupt de griji legate de viitorul relației voastre, ori clipe de relaxare înlocuite de o analiză intensă a viitorului încă nepetrecut de altfel. Așadar ori stai cu drobul de sare deasupra capului, înlănțuită în tenebrele trecutului, ori te pierzi în scenarii despre ce și cum ai vrea să fie ori te temi să nu se întâmple. Ce pierzi în acest context? Ei bine… exact prezentul și savurarea a tot ceea ce aduce el.


Nu mai emiți judecăți de valoare

Conectarea la prezent elimină partea ta critică în ceea ce îl privește pe partener. Iei de bun ceea ce se petrece acum fără să compari cu situații trecute, să îi pui lui etichete jignitoare sau care îl minimizează. Nu te mai raportezi la așteptări halucinante și ca atare nu mai pui presiune nici pe el și nici pe tine. Căci și propriul tău critic interior este o povară semnificativă, care nu îți aduce nimic bun.

Ai o mai bună atenție la detalii


Când mintea ta e în acel continuu balet între trecut și viitor nu observi detaliile prezentului. Poate un gest frumos al partenerului pe care nici nu l-ai fi băgat de seamă, un zâmbet care brusc te face să îl vezi mai atractiv. Contextul, imaginea de ansamblu a locului în care te afli și care e atât de frumoasă încât aproape că îți taie respirația.

Ești dispusă la noi experiențe

Ai observat copiii când se joacă? Sunt 100% în acea activitate și se bucură în întregime de ea, fiind deschiși atât la jocul cu păpușile, cât și la datul pe tobogan sau o leapșa clasică. Transpune asta la tine, adult, și observă cum conectarea cu prezentul scoate la iveală spiritul ludic și curiozitatea pe care poate că le înfrânai din plin.

Ești mai conectată la tine…

… și la partenerul tău. Ai o capacitate mai mare de a înțelege ceea ce îți dorești, care îți sunt limitele, unde ești dispusă să negociezi. Adică îți vezi nevoile emoționale dar și propria vulnerabilitate. Ceea ce creează premise foarte bune de a vedea inclusiv propria vulnerabilitate a partenerului și a-i răspunde cald, cu iubire, nu dintr-un mecanism de apărare ce sabotează conectarea autentică.


Combați stresul zilnic

Mindfulness, arta lui a fi în prezent, face parte din noul val de psihoterapie și este extrem de eficient într-o existență marcată de stres și anxietate. Gestionând aceste stări prin conectarea la aici și acum nu doar că îți îmbunătățești considerabil starea de spirit, ci vii și cu o altă energie, pozitivă, în relația de cuplu.

Citește și:
Ești singură de foarte multă vreme? În ce măsură tu ești cea care influențează acest deznodământ

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle