La inceput, am avut fix aceeasi reactie ca presedintele Obama atunci cand Ingrid Nilsen l-a intrebat despre taxa pe tampoane. M-am mirat, adica. Daca nu stii inca despre ce vorbesc, afla ca o sesiune de interviuri care il are in centru pe presedintele Statelor Unite a devenit recent virala dintr-un motiv foarte simplu. Ingrid Nilsen, sau Missglamorazzi, cum o cunosc cei aproape patru milioane de urmaritori de pe YouTube, l-a intrebat pe cel mai puternic om al lumii de ce, in 40 dintre cele 50 de state, produsele sanitare pe care le folosim la menstruatie sunt considerate bunuri de lux si sunt, in consecinta, taxate ca atare. Asta desi, dupa cum a afirmat si Nilsen, „foarte putine dintre femeile pe care le cunosc ar considera menstruatia un lux. „Cred ca Michelle (Obama) ar fi de acord cu tine aici, i-a raspuns presedintele, care a recunoscut ca nu are nici cea mai vaga idee de ce statele respective taxeaza tampoanele ca produse de lux. „Presupun ca asta se intampla pentru ca barbatii erau cei care faceau legile la momentul cand au fost votate aceste taxe.
Or asta nu se-ntampla doar in Statele Unite. Mai aproape de casa, in Franta si Marea Britanie, exista semnale si cereri pentru eliminarea taxei pe tampoane. Daca urmaresti cat de cat stirile, probabil ca iti este familiar faptul ca pana si in Romania, de anul trecut, taxa pe valoarea adaugata (TVA-ul) a fost scazuta pentru unele produse care sunt considerate, de comun acord, de maxima necesitate. Produsele sanitare nu sunt printre ele.
In Marea Britanie, de exemplu, taxa aceasta este deja de numai 5%. Chiar si asa, oamenii nu sunt de acord sa o plateasca, in virtutea unui principiu cat se poate de firesc, enuntat si de vedeta de Internet Missglamorazzi: menstruatia nu este un lux, deci nu ar trebui taxata. Dar lucrurile sunt mai complicate de atat. Fiecare tara stabileste care sunt produsele care ar trebui scutite de TVA. Se intampla ca in Marea Britanie printre aceste produse scutite sa se numere scutecele pentru copii, castile pentru biciclisti sau prajiturile. Acest lucru se datoreaza, conform unui reportaj BBC, faptului ca legea a intrat in vigoare in anii 70, iar cei care luau decizii atunci nu s-au gandit mai bine la aceasta poveste. Guvernantii si-au dorit doar ca, prin scutirile de TVA, sa protejeze oamenii cu venituri foarte mici. De atunci, legislatia britanica s-a oprit in timp si nici macar un val de feminism nu a reusit sa o clatine.
La fel, in codul fiscal romanesc, cafeaua si derivatele sale beneficiaza de un TVA de 9%, in vreme ce, iata, tampoanele sunt produse taxate standard (cu 20%). Lucrul acesta poate fi privit in doua feluri. Daca te gandesti ca suntem obligate sa platim mai mult pentru niste produse care sunt folosite exclusiv de femei in beneficiul starii noastre de sanatate, putem vorbi despre discriminare – serviciile de sanatate, daca nu stiai, sunt scutite de TVA. Sau putem privi situatia drept ceea ce este, de fapt – o incadrare complicata intr-o lista de foarte multe alte lucruri, pusa pe hartie de niste legiuitori intr-un moment in care nu a existat presiune publica sau lobby pentru eliminarea sau reducerea acestei taxe.
Puse in termeni economici deosebit de plicticosi, taxele sunt simplu de inteles pentru oricine, in principiu. Taxele sunt surse importante de venituri pentru stat. Atunci cand noi traim intr-o anumita tara si platim taxele tarii respective, asta inseamna ca sustinem economia tarii. Este o conventie de baza care spune ca, desi nu folosim unele servicii (spre exemplu, platim taxa TV inclusa in factura la curentul electric desi nu detinem un televizor), platim pentru cei care le folosesc. Asa merg lucrurile.
Dar, daca nu te-am pierdut pana acum si vrei sa stii mai multe, afla ca taxele nu sunt singurul factor care umfla preturile unor produse care ne sunt destinate. Exista si alti factori care influenteaza felul in care platim. Se tot discuta recent despre felul in care femeile sunt nevoite sa plateasca mai mult pentru servicii sau produse similare (sau de-a dreptul identice) cu cele vandute barbatilor. Doar in ultima luna a lui 2015, o investigatie a New York City Department of Consumer Affairs a comparat peste 800 de produse identice dedicate ambelor sexe. Constatarea a fost ca preturile lor sunt diferite. De la sampon si pana la jucarii, s-au constatat diferente un pic prea mari ca sa fie explicabile. O trotineta pentru fetite avea un pret dublu, desi singura diferenta intre varianta pentru fete si cea pentru baieti era culoarea – roz, fireste. Aparatele de ras pentru femei, desi elementare, fara sa beneficieze de tehnologiile cu 3 sau 5 lame intens promovate in reclamele TV, sunt, totusi, mai scumpe. Un raport recent din Marea Britanie a aratat ca, pana si cand vine vorba despre scutecele pentru adulti, cele pentru femei sunt mai scumpe decat cele pentru barbati.
Iar oficialii de la New York au aratat ca, dupa ce au fost facute toate calculele (caci exista si situatii, mai rare, ce e drept, in care produsele pentru barbati sunt mai scumpe), a rezultat ca produsele destinate femeilor sunt in medie cu 7% mai scumpe. Julie Menin, una dintre semnatarele raportului, a subliniat ca procentul acesta se adauga in mod trist diferentei de salarizare intre barbati si femei. In situatia in cauza, femeile din statul New York sunt platite cu 79 de centi la fiecare dolar castigat de un barbat.
Dupa tot ce am citit, m-am inarmat cu rabdare si am dat iama in rafturile de cosmetice ale celui mai apropiat supermarket, sa vad daca si la noi situatia e la fel ca in alte locuri. Ce sa vezi, diferentele despre care citisem erau cat se poate de reale si la Bucuresti. Iar, dupa o serie de discutii cu apropiati, au rezultat inca mai multe exemple: de la serviciile cosmetice – o tunsoare „feminina, chiar daca se rezuma la taierea varfurilor firelor de par, costa mai mult decat una pentru barbati – la curatarea unei camasi simple sau la pretul unei creme hidratante. Fireste, ca sa nu strigam „discriminare inainte sa fie cazul, trebuie sa spun si ca barbatii sunt dezavantajati in unele privinte – adica e mai probabil ca ei sa plateasca preturi mai mari de intrare in cluburi (wow!) sau, in unele tari, sa fie nevoiti sa contribuie mai mult la asigurarile private de sanatate, in baza unor factori obiectivi precum speranta de viata.
Dar, in general, si iti va fi simplu sa observi asta odata ce stii dupa ce sa te uiti, platim mai mult pentru orice, de la jeansi la creme, iar diferentele pentru produse identice ajung pana la un intolerabil 30%.
Profesorul Ayres de la Yale, care facuse cu mai bine de douazeci de ani in urma un experiment cu preturile pentru masini propuse barbatilor si femeilor (din care a rezultat ca pretul initial propus femeilor era cu pana la 40% mai mare decat cel gandit pentru barbati), spune ca, desi lucrurile s-au schimbat fundamental in bine in ultimii ani, inca exista o tendinta de a profita de pe urma unui grup de consumatori. Iar cand vine vorba de vanzarea unor produse si servicii, fix despre profit discutam. De altfel, este atat de comuna in constiinta publica ideea ca femeile sunt mari cumparatoare si cheltuitoare, incat un om de afaceri ar trebui sa fie destul de lipsit de aptitudini comerciale ca sa nu ia in seama acest factor. Un studiu recent despre comportamentul de cumparare online arata clar ca femeile sunt, intr-adevar, dispuse sa cumpere mai mult, ba chiar sa cumpere si pentru altii atunci cand aterizeaza pe un site de shopping.
Iar de aici pana la a ne numi frivole si dependente de cumparaturi (daca ai uitat, iti amintesc ca exista o carte si un film cu acest nume) nu e decat un pas. Deci e firesc ca unii dintre comercianti sa profite de toate astea. Shopping-ul este mai ieftin decat terapia, spun unele reclame. De fapt, chiar si reclamele vizeaza mai ales femei, fie ca este vorba despre produse destinate femeilor sau de produse unisex. Radem de femeile care isi ascund achizitiile in fundul dulapului pana ce sunt gata sa le dezvaluie partenerilor si lasam astfel de situatii sa devina subiect de comedie, ignorand faptul ca, atunci cand ne aflam in aproape orice magazin, chiar noi suntem acele femei. Si cineva profita de asta.
Dar, daca nu ne mai dorim sa platim mai mult decat barbatii pe toate acele produse care seamana atat de tare intre ele incat sunt, practic, identice, ce e de facut? In asteptarea unei legi care sa ne protejeze de astfel de practici (pe care o putem cere, de altfel, parlamentarilor care ne reprezinta si pe care i-am votat – fiecare dintre ei primeste, teoretic, sugestii de la alegatori in cabinetul din colegiul de care apartine), putem, oricand, sa ne facem cumparaturile din departamentele pentru barbati, unde deodorantul este mai ieftin, iar jeansii cel putin la acelasi pret. Si, daca in felul acesta scapam mai ieftin, cine poate sa ne judece?
Foto: Gabi Hirit