Tati la putere

Doi ani sabatici cu copilul

Sorin sta in curtea gradinitei. Trage dintr-o tigara si nu prea stie ce sa faca: sa plece acasa sau sa se intoarca inauntru? E prima zi de gradinita pentru Alexandra, fetita sa, cu care isi imparte viata de aproape doi ani. Stabilisera acasa, impreuna cu sotia, sa o dea la grupa de germana, dar odata intrati in cladirea institutiei particulare, lucrurile au mers dupa logica proprie. Cateva fetite au venit si au luat-o de mana si asa a ajuns la o alta grupa, cu copii mai de varsta ei. Trage un ultim fum, arunca tigara si intra din nou. In sala de clasa, Alexandra picteaza, absorbita de noul ei mediu de joaca. „OK, ma duc acasa o ora, dupa care vin sa o iau; mancam, dormim si dupa-amiaza revenim daca avem chef. Și maine incerc sa o las de dimineata pana seara. Are cumva convingerea ca o sa-i placa acolo, ca n-o sa planga dupa el. Alexandra e o fetita destul de independenta. El a incercat sa-si infraneze pe cat posibil pornirile de a o controla si sa o lase libera: sa se urce singura pe tobogan, sa cada, sa planga atunci cand are frustrari. A lasat-o libera, dar era mereu acolo prezent. El n-a putut sa stea pe banca si sa fumeze tigari si sa se multumeasca sa strige la copil comenzi care incep cu „nu.

Sorin are 35 de ani si e de profesie inginer constructor. Prin 2012 a cam ajuns la limita cu constructiile in domeniul public. Desi din punct de vedere financiar era bine, ar fi dat salariul mare si stresul lucrului cu banul public pe unul mai mic, venit la pachet cu mai multa liniste si un trai mai fericit. Tocmai cand a decis ca-si va lua o perioada sabatica pentru a se dedica pasiunii sale, fotografia, a aflat ca „suntem insarcinati. Știi cum se zice… desi pe mine ma cam enerveaza expresia asta! Dar cam asa a fost. Sotia abia se reangajase de o luna-doua, eu tocmai renuntasem la lucru. Asa ca am hotarat sa-mi iau eu concediul de crestere a copilului si sa vedem cine sta cu copilul dupa asta. Am zis asa atunci, desi nu prea aveam alte variante. Mamele noastre nu locuiesc in oras cu noi. Alexandra a stat acasa o parte din sarcina si sase luni dupa nastere, dupa care am ramas eu cu fata, iar de un timp incoace, mi-am mai impartit timpul si cu una dintre bunici: cam 60% la 40%. In prima faza, cat fetita era mica si nu avea capacitate motrica, nu i s-a parut foarte complicat sa stea cu ea. „Poti sa te misti, sa vorbesti la telefon, sa mai faci una-alta. Dar esti blocat acasa. Ce mi s-a parut foarte greu a fost ca nu imi mai ramanea deloc timp pentru mine si asta se intampla tocmai in momentul in care imi doream fix asta. Am realizat ce eforturi fac mamele care stau acasa cu copiii. Chiar am avut niste momente din acestea comice, cu fostii colegi de la munca intrebandu-ma: «Pai, si tu ce faci toata ziua acasa?». «Cum ce fac? Nu am timp sa fac nimic!» «Aha, deci nu faci nimic.» «Nu, nu am timp sa fac nimic, nu ca nu fac nimic!».

E constient ca mamelor le sar si hormonii in ajutor, cand vine vorba de rabdare. Chiar admira asta foarte mult la unele mame care reusesc cumva sa nu se enerveze niciodata. „Pentru mine a fost un mare test, pentru ca nu sunt nici rabdator si sunt si o fire colerica. A trebuit sa ma infranez. Mi-am atins niste limite, pe unele le-am si depasit, pe altele mai putin. Dupa ce imi expune cu pasiune sistemele de gradinita aflate pe piata astazi, in care suspectez ore bune de documentare, il intreb daca la fel si-a facut temele si inainte sa vina Alexandra pe lume. „Mi-am luat niste carti, le-am citit, am mai povestit cu sotia ce mai citea si ea pe acasa, dar nu m-am omorat foarte tare. Nu am vrut sa adopt o metodologie anume, desi poate ar fi fost un lucru bun. Am mers pe o chestie naturala. Bine, cat de naturala poate fi in situatia asta! La fel cum homosexualitatea e naturala, asa poate sta si un tata cu copilul lui acasa. Chiar daca, hormonal, predispozitia e la mama. Ileana, sotia mea, chiar ar fi vrut sa stea cu copilul mai mult si a fost frustrant si pentru ea ca nu a putut face asta. Iar frustrarea se traducea in mai multa larghete din partea ei. Eu nu o lasam pe Alexandra sa faca unele lucruri – sa deschida nu stiu ce dulapuri, sa se joace cu anumite obiecte, dar seara, cand venea ea acasa, totul era la liber.

Daca ar schimba ceva la modul in care si-a trait ultimii doi ani din viata? „N-as schimba mare lucru, pentru ca Alexandra e foarte bine. Pe mine statul acasa cu copilul m-a schimbat in mod sigur. Ma pun mai mult in pielea celorlalti in anumite momente si incerc sa ma gandesc de ce reactioneaza in modul respectiv. Traiesti foarte multe momente, aproape de extaz, cand stai cu un copil. In primul rand ca esti acolo cand se intampla prima oara lucruri – mai ales dupa varsta de un an, aproape in fiecare zi se intampla ceva nou. Incepi sa-ti pui tot felul de intrebari, despre lumea in care traim, despre sensul lucrurilor. E si greu, e si misto. E in toate felurile. E un mix de orice, pe care nu il poti gasi in alta parte. Cu toate astea, la urmatorul copil, daca va fi sa fie, as lasa-o pe Ileana sa se implice mai mult. In primul rand pentru ca stiu ca si-ar dori asta.

„Sunt un tata panicos

Mircea are 30 de ani si, inainte sa vina pe lume Carmen, era omul bun la toate intr-o firma de jocuri de noroc. Cand s-a pus problema cine sa stea acasa cu copilul, au hotarat de comun acord sa ramana el. Sotia avea un salariu mai bun si conditii mai lejere de munca decat el. S-a dovedit a fi genul de parinte panicos. In primele doua saptamani, cat a stat cu copilul non-stop, mergea la toaleta prima data in zi la ora trei dupa-amiaza, cand venea Doinita de la munca. „Chiar daca fetita nu se misca din pat si stiam ca nu are ce sa pateasca, preferam sa stau cu ea in permanenta. Mai ales cand era racita, imi era teama sa nu se inece cand tuseste. Eu am invatat-o in brate de mica, chiar daca asta mi-a ingreunat tot mie munca. Și acum imi place sa ma plimb cu ea tot in brate, nu cu marsupiul sau in carut, cum fac alti parinti. Iar cand o pun in leagan sau in scaunul de masa, ii pun mereu centura. Am teama asta: sa nu cada si sa se loveasca rau. Stiu ca lucrul asta e inevitabil, dar nu vreau sa se intample cat sunt eu acolo. In bratele lui e cel mai sigur loc si acolo se simte si Carmen cel mai bine. Mi-o arata la cele sapte luni ale ei, latind un zambet stirb cat o zi de vara.

In parcul in care merg impreuna, Mircea vede mereu tatici cu copii, la ore la care lumea e la munca. Nu i se mai pare un lucru ciudat. De cand a trecut prin experienta asta, a invatat multe lucruri, de la cum sa prepare laptele la cum sa aline durerile unui bebelus. „Prima oara cand a trebuit sa ii schimb scutecul mi s-a facut rau. Dar m-am obisnuit si cu asta. O schimb, o hranesc, ma joc cu ea, m-am perfectionat in adormit. Acum, mai mult decat oricand, isi priveste cu admiratie sotia. A realizat si el cat de obositor i-a fost ei in prima luna dupa nastere.

Tata lucreaza de acasa

Un an de zile au impartit aproape frateste sarcinile: au dormit pe rand cu Ileana, au plimbat-o in parc, i-au preparat piureurile, s-au jucat cu ea. Nici nu stiu cand a trecut primul an in trei si Nico a trebuit sa se intoarca la munca. Inca dinainte sa apara Ileana in viata lor, Cristi a acceptat sa lucreze de acasa. Ore intregi de lucru in fata calculatorului, zi si noapte, dictate de orarul deadline-urilor la revista, aveau sa se impleteasca curand cu programul celei mici, dat peste cap adesea de colici, inmugurirea dintilor si cine stie ce alte indispozitii. Reintoarcerea sotiei la munca a supus familia la o noua provocare: sa ia o bona sau sa ramana Cristi cu Ileana si sa accepte ajutorul bunicii paterne, care mai avea in grjia doi nepoti? Au mers pe a doua varianta.

„Eu munceam deja de acasa, de aproape un an, cand a venit cea mica, povesteste Cristi, „asa ca am avut ceva timp sa ma obisnuiesc cu stilul acesta de viata si de munca. Cel mai greu acum imi este sa o ignor si sa imi vad de lucru. Pe de-o parte, pentru ca nu ma lasa ea, pe de alta parte, pentru ca nu pot eu. Adormitul este iarasi o treaba serioasa, care cere ceva timp si multa daruire. In rest, imi place sa ma joc cu ea, sa o invat lucruri noi, sa o vad cum se prinde de anumite chestii si apoi le face ea singura. Il intreb daca sunt mamele mai „inzestrate sa creasca copiii decat tatii, iar Cristi imi spune ca, in cazul lor, mai degraba se completeaza reciproc. „Eu am, in general, mai multa rabdare cand e vorba de joaca, jucarii si mersul in parc. Nico are o fire mai comunicativa si e si foarte afectuoasa. Sarcinile ni le impartim frateste, in functie de cat de ocupati sau obositi suntem in momentul respectiv. Daca in primele sase-opt luni anumite lucruri le facea doar Nico, acum cam ce face unul poate face si celalalt.

Bine-bine, dar sunt si situatii in care are nevoie de consultanta ei, insist eu. „O sun de cate ori e ceva ce iese din rutina zilnica. De obicei stabilim impreuna ce va manca la pranz si ce gustare ii dam in ziua respectiva si asta este, de fapt, subiectul cel mai dezbatut. Cam ca pe vremea cand nu aveam copil si pe la sase-sapte seara ne sunam si ne intrebam «Ce mancam azi?». Oricum, nu prea apuc sa o sun eu, ca ma suna ea. Dincolo de gluma, cred ca e normal si sanatos sa ai macar o conversatie telefonica pe zi despre ce mai face copilul.
L-am intrebat pe Cristi cat de important este rolul unui parinte, fie el tata sau mama, in viata copilului aflat la inceput de drum, in comparatie cu aportul unei bone sau al unui bunic. „Sunt convins ca prezenta unui parinte (chiar si a unui bunic, de ce nu?!) ii da copilului o anumita siguranta si un soi de liniste interioara. Se mai reduce putin din acea anxietate a separatiei si toate etapele astea complicate prin care trec ei in primii doi-trei ani sunt mai usor de depasit. Plus ca ajungi sa il cunosti foarte bine pe copil si sa ai o relatie cu el in adevaratul sens al cuvantului.

O noua specie de tati pe cale de aparitie?

Stiti ce apare in sugestiile de cautare ale Google atunci cand tastezi expresia „tati care? Apar urmatoarele trei propozitii: „Tati care isi bat copiii, „Tati care nu-si iubesc copiii, „Tati care schimba scutece. Ma intreb pe cand expresii de genul: „tati care isi parasesc cariera de succes pentru a sta cu copilul acasa, „Tati care isi petrec tot timpul liber cu copiii lor in parc, „Tati care au dat meciul preferat pe o ora de citit povesti cu cei mici. Oricat de mult mi-as fi dorit ca acest articol sa anunte un fenomen in masa, zic sa nu ne facem iluzii. Tatii pe care i-ati cunoscut mai devreme sunt, in Romania, exceptii de la regula. Desi vedem tot mai multi tati care ies in parc cu copiii sau care sunt dispusi sa imparta tot mai multe sarcini cu mamele si bunicile, adevarul e ca in majoritatea familiilor de la noi responsabilitatea cresterii copilului ii revine tot mamei.

Si uneori acest lucru ni se datoreaza si noua. Dar, chiar daca ei nu fac unele lucruri asa cum ne-am dori, cred ca tine doar de noi sa ii responsabilizam mai mult. Si acum va rog sa ma scuzati, dar sunt nevoita sa pun punct acestei pledoarii inflacarate si sa ma duc sa imi salvez colectia de reviste ELLE. De patru ore de cand scriu articolul acesta, fetita mea si cu tatal ei au ravasit ultimele douazeci de numere, si asta nu pentru ca au uitat ce se purta la New York in luna septembrie a anului trecut! E modul lor de a-mi spune sa nu mai butonez la laptop si sa le acord si lor atentie.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK