- icoane pe lemn si pe sticla, cruci, pristolnice, podoabe,
- ceramica, donite, vase din lemn, putinei, cauce,
- mobilier crestat, pictat – lazi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri,
- covoare, stergare, piese de costum popular,
- furci si roti de tors, fuse, vartelnite,
- felinare, ceasuri, candelabre, piulite si rasnite de alama…
Daca obiectele sunt vechi, bucatele insa vor fi proaspete si numai bune de targuit: miere, turta dulce, tuica, kurtos kalacs…
De vineri, 15 pana duminica, 17 octombrie intre orele 10:00 si 18:00 . Pretul biletului este de : 4 lei sau 2 lei (elevi, studenti, pensionari)
De asemenea, vineri, 15 octombrie, de la ora 13.00, in holul muzeului (intrarea din Kiseleff) va avea loc lansarea calendarului MTR pe anul 2011.
In Calendarul MTR pe 2011 s-au folosit detalii din pictura bisericilor conservate in situ la Troas, Julita, Lunca Motilor, dar si de pe tampla bisericii din Bohari, achizitionata, restaurata si expusa în sala Icoane a Muzeului Taranului Roman.
Ansamblurile de pictura din bisericile de lemn din Arad (Julita si Troas) si Hunedoara (Lunca Motilor si Bejan), datand din secolul al XVIII-lea si începutul secolului al XIX-lea, sunt o elocventa dovada a maiestriei mesterilor zugravi – tarani.
Desi la origine ansamblul iconografic al acestor biserici a fost destul de bogat, astazi mai pastreaza doar scene din Ciclul Cristologic – Cina, Judecata si Batjocorirea Mantuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Rastignirea si Plangerea Mantuitorului.
Calendarul MTR pe 2011 va fi insotit si de trei serii de carti postale cu ingeri reprezentati pe tampla Bohari aflata in patrimoniul muzeului.