Tarantino & Polanski sau ce nu înțeleg bărbații despre viol. “Ea a vrut-o”.

Tarantino & Polanski sunt doi dintre cei mai celebri regizori ai lumii. Ce îi mai unește (și a rezultat dintr-o înregistrare a unui interviu din 2003) este o perspectivă foarte relaxată despre viol.

Ca și cum #MeToo nu ar fi scos la iveală destule mizerii de la Hollywood, sunt multe altele care, iată, abia așteaptă ocazia să iasă la lumină, iar cazul de față îi are pe protagoniști pe Tarantino & Polanski, doi dintre cei mai celebrați autori ai industriei filmului.


Uite care e treaba. Roman Polanski a drogat și a făcut sex cu o fată de 13 ani, cândva prin 1977. La vremea aceea viața lui fusese deja destul de complicată (trecuse prin Holocaust în Polonia, soția lui însărcinată, Sharon Tate, fusese omorâtă de clanul Manson, deci avem motive să credem că era cel puțin tulburat). Numai că nici unul dintre aceste lucruri nu scuză faptul că el a adus o fată de 13 ani în casa prietenilor săi, Anjelica Houston și Jack Nicholson, și că a făcut sex cu ea. Când incidentul a ieșit la lumină, Polanski a fost acuzat de viol cu utilizare a drogurilor, perversiune, sodomie, acte lascive performate asupra unui copil cu vârsta sub 14 ani și oferirea de substanțe interzise unui minor. Nu știu cum vă sună vouă toate aceste lucruri, dar spun sincer că mie îmi sună a viol, chit că nu acesta este numele lor legal. El a pledat nevinovat pentru toate aceste acuzații, și în urma unei înțelegeri a ajuns la a pleda vinovat pentru contact sexual în afara legii – sau ceea ce în română s-ar chema corupere de minori.


Incidentul acesta ar fi fost îngropat de mult, dacă marele maestru Roman Polanski, regizorul unor capodopere precum Chinatown sau Rosemarys Baby, nu ar fi decis să fugă din Statele Unite când a aflat că va trebui să ajungă în penitenciar. De atunci, el continuă să facă filme (unele bune, dar nu despre asta este vorba) și să ia premii (chiar și Oscar) în țara în care este căutat pentru lucrurile despre care povesteam mai sus. Așa se face că regizorul s-a exilat și mai este când și când pândit de poliție, în țările care au felurite acorduri cu Statele Unite, în vreme ce o pleiadă de oameni din lumea filmului nu știu cum să îl mai apere de asemenea sinistră persecuție.


Acum, în ce fel sunt legați Tarantino & Polanski? Ei bine, după acuzațiile Umei Thurman de abuz la adresa lui Harvey Weinstein, dar și după cele pentru un accident de pe platoul de filmare cauzat de Quentin Tarantino (pe care actrița l-a și iertat între timp), Tarantino însuși a acordat un interviu, povestind câte ceva despre ce știa și cum a văzut el lucrurile. Iar asta a condus la ieșirea la iveală a unui interviu din 2003, în care pe atunci tânărul regizor își exprima părerile despre cazul Roman Polanski.


Tarantino & Polanski & Ea a vrut-o’

Simpla alăturare de nume de mai sus nu înseamnă că îi pun în aceeași oală pe cei doi, ci că mi se pare că există o înțelegere similară pe care acești doi oameni (Tarantino & Polanski! Mari oameni! Mari cineaști!) o dau violului. Ei bine, din interviul acordat de Quentin Tarantino lui Howard Stern și lui Robin Quivers, rezultă că victima lui Polanski și-a cam căutat-o. Dar redau bucata de conversație, ca să fie clar.

Nu a violat o minoră de 13 ani. A fost corupere de minori… a făcut sex cu o minoră. Acesta nu este viol. Pentru mine, când folosești cuvântul viol, vorbești despre ceva violent, despre a pune pe cineva la pământ – este una dintre cele mai violente crime din lume. Nu poți arunca așa cuvântul viol. E la fel cum se aruncă și termenul ‘rasist. Nu se aplică în toate situațiile în care îl folosesc oamenii.’


Tarantino: A fost găsit vinovat de sex cu o minoră.
Quivers: Care nu voia să facă sex.
Tarantino: Nu, nu este așa deloc. Ea a vrut-o și se întâlnise cu el și…
Quivers: Avea 13 ani!
Tarantino: Și, apropos, vorbim despre morala din America, nu vorbim despre cea din Europa.
Stern: Stai un pic. Dacă faci sex cu o fată de 13 ani și ești un bprbat adult, știi că e greșit.
Quivers: Și când îi dai pastile alcool…
Tarantino: Uite, ea era OK cu asta.’

Nu știu cum vi se pare acest fragment, dar în mod cert eu nu văd unde e acea vânătoare de vrăjitoare pe care o acuzau mulți la începuturile fenomenului #MeToo. Ci văd, dimpotrivă, cum se raportează unii la femei (sau fetițe de 13 ani care au vrut-o’), iar Tarantino & Polanski sunt doar câteva exemple, ce e drept, cât se poate de neplăcute.


Am avut zilele trecute experiența interesantă de a face parte, în interes profesional, dintr-un grup de bărbați pe care nu îi cunoșteam și care și-au manifestat față de mine preocupare și respect. Mi-au deschis uși și tot ce se mai face. Însă, în afară de asta, am avut ocazia să îi observ. Și să aud din gurile lor cum văd ei lucrurile. Ca și Tarantino & Polanski, despre care povesteam mai sus, e o relaxare când vine vorba despre raportarea lor la femei. În cazul la care am asistat, se vorbea despre femei frumoase (presupun, nu le-am văzut, dar despre asta era vorba) că sunt făcute pentru asta’, când asta’ semnifica sex comercial. În cazul celor doi regizori, ea a vrut-o’, deși ea avea 13 ani, deși la 13 ani o fată abia dacă are menstruație și probabil îi mai găsești câteva păpuși prin cameră. Tot legat de asta și de o veche colaboratoare a lui Tarantino, Uma Thurman, am citit comentariile a sute de bărbați care spun, la fel, că ea e curva și că ea a vrut-o, când femeia aceea (puternică, respectată în industria din care face parte) a povestit cum a fost agresată în repetate rânduri de Harvey Weinstein. În cazul lui Woody Allen, care, ca și Polanski, este acuzat că ar fi abuzat o minoră acum mulți ani, nu se găsesc oamenii care să o creadă. Pentru că, probabil, și ea a vrut-o. Dar nu a vrut-o nici o victimă a unui viol, a unui abuz, a unei hărțuiri, și asta e dificil pentru bărbați (sau acești bărbați) să înțeleagă.


Iar ceea ce vreau să spun cu tărie și convingere este că ea nu a vrut-o. Că uneori nici nu este posibil să vrei, nici măcar dacă așa ți se pare – mai ales când ai doar câțiva ani (pe bune, 13 ani!!!). Că mitul Lolitei, al fetiței-femeie care seduce adulți, este o porcărie libidinoasă, care a făcut loc în imaginarul multor oameni (care nu trec prin astfel de experiențe decât din poziția agresorului) unei convingeri ce le spală conștiința. Ea a vrut-o’ când ea are 13 ani e doar o scuză patetică a unor oameni care vor să își apere dreptul asupra corpului unui copil. Ea a vrut-o’ înseamnă doar să îți imaginezi că cineva te dorește, ca să nu vezi că ești un monstru. Ea a vrut-o’ este o enormitate din partea lui Tarantino. Și chiar dacă nu poate fi pus semnul egal între părerea lui Tarantino și fapta lui Polanski, să spui că ea a vrut-o’ nu înseamnă decât că, la o adică, o astfel de acțiune e scuzabilă când un copil spune că vrea.


Citește și:
Poliția Română protejează pedofili și traficanți. Pe noi cine ne apără?

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle