Surferita Agatha Christie (2), de Alex. Leo Serban

Inotatoare pasionata, Agatha este initiata in surfing in cursul calatoriei in jurul lumii pe care o face impreuna cu primul ei sot, Archie; „prinde valul” atit in Africa de Sud, cit si – mai tirziu – in Australia. Dupa ce prinde si spilul, nu se mai satura de surfat.

Voiajurile numeroase sint o continua sursa de notatii amuzante. E lim­pede ca intilnirile pe care si le amin­teste ii vor fi hranit ro­ma­ne­le. Cineva ii povesteste o istorie adevarata cu un unchi al sau mincat de un crocodil; finalul e genial: „Nu stiam ce sa fac. Totusi, ne-am gindit ca lucrul cel mai bun era sa impaiem crocodilul si asa am facut; apoi i l-am trimis sotiei lui acasa.'


Alta data, personajul din centrul povestii e chiar Agatha – care a suferit toata viata de rau de mare: „In cele din urma, Archie a adus doctorul navei sa ma vada. Continuam sa gem, fiindu-mi rau de moarte si aratam ca si moarta, caci o femeie dintr-o cabina alaturata, zarindu-ma prin usa deschisa, a intrebat stewardesa: N-a murit inca doamna din cabina?'

In alt loc, povesteste despre un pretendent la mina surorii sale, pe care-l vazuse cum ia o mina de pietris de pe aleea pe care calcase ea si o pune in buzunar. „Ce romantic!, se gindeste – ca sa afle, pe urma, ca respectivul era pasionat de geologie si se aplecase pur si simplu ca sa ia o mostra…


Cartea e plina de asemenea lucruri: personaje romanesti, intim­plari asijderea, incurcaturi puzderie. Vedem o Agatha nein­fricata sa zboare, inca de mica, dar disperata cind trebuie sa ia vaporul din cauza raului sus-amintit; o Agatha prefe­rind oricind voiajul cu trenul (Orient Expresul), dar avind ne­nu­ma­rate peripetii (nu tocmai placute) pe caile ferate.

Fai­moa­sa ei disparitie – care a alimentat ziarele, in 1926 – nu este la­mu­rita, dar iti da de-nteles ca s-a datorat unei depresii provoca­te de moartea mamei sale si de despartirea de Ar­chie (care avea sa duca la divort peste doi ani). In timpul Pri­mu­lui Razboi lucreaza ca infirmiera si ajunge sa se familiarize­ze cu substan­te­le farmaceutice (cunostinte ce-i vor folosi mai tir­ziu in „pre­pa­rarea' otravurilor din romanele ei), dar re­cu­noa­ste ca nu s-a des­curcat niciodata la bucatarie. Are observa­tii surprinzator de actuale despre terorismul din Irak (de pe la 1950!), dar e o catastrofa in materie de politici monde­ne: gafele ei „socia­le' sint o permanenta sursa de amu­zament pentru cei din jur.


Se pasioneaza de fotografie, ajun­ge (gratie celui de-al doi­lea sot) sa stie o gramada de lu­cru­ri despre arheologie, dar nu e in stare sa joace un golf ca lu­mea… In fine, in timpul celui de-al Doilea Razboi, ramine „pe po­zitie' intr-o casa inconjura­ta de darimaturile cladirilor bombar­date, nu pune piciorul in ada­pos­turile in care se refugia toata lumea, se-ntoarce pe cea­­lal­ta parte, bombanind („Oh, Doamne, iar au inceput!'), cind e tre­zita din somn de bom­be, dar asta n-o impiedica sa se ju­de­ce cu statul dupa ter­mi­narea razboiului pentru a obtine des­­pagubiri atunci cind una dintre multele ei case fusese pre­lua­ta de armata si „mo­difi­cata', fiind dotata cu… 8 WC-uri!


Toate acestea nu spun nimic despre extraordinara ei harnicie literara. Veti afla totusi, in ultimul episod, cum a ajuns la Hercule Poirot & Miss Marple si cum vroia sa scape de amindoi.

Articol publicat in ELLE Aprilie 2011

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle