Voiajurile numeroase sint o continua sursa de notatii amuzante. E limpede ca intilnirile pe care si le aminteste ii vor fi hranit romanele. Cineva ii povesteste o istorie adevarata cu un unchi al sau mincat de un crocodil; finalul e genial: „Nu stiam ce sa fac. Totusi, ne-am gindit ca lucrul cel mai bun era sa impaiem crocodilul si asa am facut; apoi i l-am trimis sotiei lui acasa.'
Alta data, personajul din centrul povestii e chiar Agatha – care a suferit toata viata de rau de mare: „In cele din urma, Archie a adus doctorul navei sa ma vada. Continuam sa gem, fiindu-mi rau de moarte si aratam ca si moarta, caci o femeie dintr-o cabina alaturata, zarindu-ma prin usa deschisa, a intrebat stewardesa: N-a murit inca doamna din cabina?'
In alt loc, povesteste despre un pretendent la mina surorii sale, pe care-l vazuse cum ia o mina de pietris de pe aleea pe care calcase ea si o pune in buzunar. „Ce romantic!, se gindeste – ca sa afle, pe urma, ca respectivul era pasionat de geologie si se aplecase pur si simplu ca sa ia o mostra…
Cartea e plina de asemenea lucruri: personaje romanesti, intimplari asijderea, incurcaturi puzderie. Vedem o Agatha neinfricata sa zboare, inca de mica, dar disperata cind trebuie sa ia vaporul din cauza raului sus-amintit; o Agatha preferind oricind voiajul cu trenul (Orient Expresul), dar avind nenumarate peripetii (nu tocmai placute) pe caile ferate.
Faimoasa ei disparitie – care a alimentat ziarele, in 1926 – nu este lamurita, dar iti da de-nteles ca s-a datorat unei depresii provocate de moartea mamei sale si de despartirea de Archie (care avea sa duca la divort peste doi ani). In timpul Primului Razboi lucreaza ca infirmiera si ajunge sa se familiarizeze cu substantele farmaceutice (cunostinte ce-i vor folosi mai tirziu in „prepararea' otravurilor din romanele ei), dar recunoaste ca nu s-a descurcat niciodata la bucatarie. Are observatii surprinzator de actuale despre terorismul din Irak (de pe la 1950!), dar e o catastrofa in materie de politici mondene: gafele ei „sociale' sint o permanenta sursa de amuzament pentru cei din jur.
Se pasioneaza de fotografie, ajunge (gratie celui de-al doilea sot) sa stie o gramada de lucruri despre arheologie, dar nu e in stare sa joace un golf ca lumea… In fine, in timpul celui de-al Doilea Razboi, ramine „pe pozitie' intr-o casa inconjurata de darimaturile cladirilor bombardate, nu pune piciorul in adaposturile in care se refugia toata lumea, se-ntoarce pe cealalta parte, bombanind („Oh, Doamne, iar au inceput!'), cind e trezita din somn de bombe, dar asta n-o impiedica sa se judece cu statul dupa terminarea razboiului pentru a obtine despagubiri atunci cind una dintre multele ei case fusese preluata de armata si „modificata', fiind dotata cu… 8 WC-uri!
Toate acestea nu spun nimic despre extraordinara ei harnicie literara. Veti afla totusi, in ultimul episod, cum a ajuns la Hercule Poirot & Miss Marple si cum vroia sa scape de amindoi.
Articol publicat in ELLE Aprilie 2011