Surferita Agatha Christie (2), de Alex. Leo Serban

Voiajurile numeroase sint o continua sursa de notatii amuzante. E lim­pede ca intilnirile pe care si le amin­teste ii vor fi hranit ro­ma­ne­le. Cineva ii povesteste o istorie adevarata cu un unchi al sau mincat de un crocodil; finalul e genial: „Nu stiam ce sa fac. Totusi, ne-am gindit ca lucrul cel mai bun era sa impaiem crocodilul si asa am facut; apoi i l-am trimis sotiei lui acasa.'

Alta data, personajul din centrul povestii e chiar Agatha – care a suferit toata viata de rau de mare: „In cele din urma, Archie a adus doctorul navei sa ma vada. Continuam sa gem, fiindu-mi rau de moarte si aratam ca si moarta, caci o femeie dintr-o cabina alaturata, zarindu-ma prin usa deschisa, a intrebat stewardesa: N-a murit inca doamna din cabina?'

In alt loc, povesteste despre un pretendent la mina surorii sale, pe care-l vazuse cum ia o mina de pietris de pe aleea pe care calcase ea si o pune in buzunar. „Ce romantic!, se gindeste – ca sa afle, pe urma, ca respectivul era pasionat de geologie si se aplecase pur si simplu ca sa ia o mostra…

Cartea e plina de asemenea lucruri: personaje romanesti, intim­plari asijderea, incurcaturi puzderie. Vedem o Agatha nein­fricata sa zboare, inca de mica, dar disperata cind trebuie sa ia vaporul din cauza raului sus-amintit; o Agatha prefe­rind oricind voiajul cu trenul (Orient Expresul), dar avind ne­nu­ma­rate peripetii (nu tocmai placute) pe caile ferate.

Fai­moa­sa ei disparitie – care a alimentat ziarele, in 1926 – nu este la­mu­rita, dar iti da de-nteles ca s-a datorat unei depresii provoca­te de moartea mamei sale si de despartirea de Ar­chie (care avea sa duca la divort peste doi ani). In timpul Pri­mu­lui Razboi lucreaza ca infirmiera si ajunge sa se familiarize­ze cu substan­te­le farmaceutice (cunostinte ce-i vor folosi mai tir­ziu in „pre­pa­rarea' otravurilor din romanele ei), dar re­cu­noa­ste ca nu s-a des­curcat niciodata la bucatarie. Are observa­tii surprinzator de actuale despre terorismul din Irak (de pe la 1950!), dar e o catastrofa in materie de politici monde­ne: gafele ei „socia­le' sint o permanenta sursa de amu­zament pentru cei din jur.

Se pasioneaza de fotografie, ajun­ge (gratie celui de-al doi­lea sot) sa stie o gramada de lu­cru­ri despre arheologie, dar nu e in stare sa joace un golf ca lu­mea… In fine, in timpul celui de-al Doilea Razboi, ramine „pe po­zitie' intr-o casa inconjura­ta de darimaturile cladirilor bombar­date, nu pune piciorul in ada­pos­turile in care se refugia toata lumea, se-ntoarce pe cea­­lal­ta parte, bombanind („Oh, Doamne, iar au inceput!'), cind e tre­zita din somn de bom­be, dar asta n-o impiedica sa se ju­de­ce cu statul dupa ter­mi­narea razboiului pentru a obtine des­­pagubiri atunci cind una dintre multele ei case fusese pre­lua­ta de armata si „mo­difi­cata', fiind dotata cu… 8 WC-uri!

Toate acestea nu spun nimic despre extraordinara ei harnicie literara. Veti afla totusi, in ultimul episod, cum a ajuns la Hercule Poirot & Miss Marple si cum vroia sa scape de amindoi.

Articol publicat in ELLE Aprilie 2011

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK