Cum a fost primul moment în care ți-ai dat seama că vei muri? Cu-adevărat, adică, să conștientizezi pe deplin că lucrul acesta chiar se va întâmpla într-un viitor tangibil, și nu doar să știi abstract, ca noi toți, că tuturor ne vine rândul la un moment dat. Supernova, cel mai recent film al lui Harry Macqueen, vorbește despre vremea aceea în care ne lovește luciditatea supremă, în care ne dăm seama fără să ne mai putem minți că suntem doar în trecere pe aici. Dar și despre cum îi afectează pe cei din jur dispariția unui om drag.
M-am întrebat pe parcursul filmului cum ar fi arătat el jucat de doi actori gay, dar trebuie spus faptul că Firth și Tucci duc, în Supernova, până la capăt aceste roluri cu naturalețe și gingășie, iar relația dintre ei e de un firesc emoționant. Tucci, păstrând aerul ironic care îi stă atât de bine, afișat în multe roluri, ne arată aici un personaj a cărui boală nu îl poate face nici o clipă demn de milă. E pe rând amuzant și duios, dar mai cu seamă onest. El a atribuit lucrul acesta scenariului, într-o declarație: „Era atât de onest! Simțeai că cei doi protagoniști au fost pentru multă vreme împreună, fără ca acest lucru să fie specificat undeva; se simțea, oricine citea scenariul și-ar fi dat seama. Dar cheia a fost legătura dintre cei doi – pentru că dacă asta e adevarată, ai merge cu personajele până la capătul lumii. Și în cazul acesta au o legătură extrem de reală, de puternică.'
Tusker privește pasionat către stele aproape în fiecare noapte și are conversații despre astre care ne împing să credem că a ales, parcă, să-și concentreze o parte a atenției către lucruri mai mari și mai semnificative decât bietele noastre existențe terestre, o înclinație firească atunci când sfârșitul e atât de aproape. De aici și numele filmului, Supernova, de la exploziile stelare puternice, ce luminează până departe, până să dispară fără urmă. Metafora aceasta m-a dus cu gândul la Steaua fără nume a lui Mihail Sebastian, piesa al cărei protagonist speră, la un moment dat, că pe o altă stea „aventura asta ridicolă, care se numeşte viaţa noastră, se repetă altfel, de la început, sub acelaş cer, dar cu alt noroc.' Pe o altă stea, dragostea dintre Sam și Tusker cu siguranță continuă încă.
SUPERNOVA este distribuit în cinematografele din România de FREEALIZE, începând din 30 iulie 2021.
Cinematografe în care rulează filmul în prima săptămână:
București: Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Park Lake, Cinema Elvira Popesco, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului, Cineplexx Băneasa, Cineplexx Titan, Happy Cinema, Holywood Multiplex,
Alba Iulia: Cinema Colours 3D
Bârlad: Cityplex Victoria Bârlad
Caransebeș: Cinema Luna 3D
Cluj-Napoca: Cinema Victoria
Constanța: Cinema Jean Constantin
Craiova: Cinema Inspire VIP, Cinema Colours, Patria
Galați: Cinema Prof Ioan Manole
Iași: Cinema Ateneu
Citește și:
Andreea Cristina Borțun, tânăra regizoare cu film la Cannes 2021
Foto: PR