Sunteți făcuți unul pentru celălalt? 7 semne că, de fapt, sunteți incompatibili

„Oare suntem cu adevărat compatibili?” este întrebarea la care ne gândim constant și pe care ne-o punem la fiecare relație. Iar când prietenii ne povestesc cu fiecare ocazie cât de mult se potrivesc cu partenerii lor, toate temerile și insecuritățile pe care le avem ne acaparează gândurile.

Începem să ne întrebăm ce înseamnă cu adevărat să împărtășești aceleași păreri, aspirații și valori cu partenerul și dacă am ajuns la acel nivel – sau, dacă o sa ajungem vreodată.


Oricât de des am declara că viața e ușoară fără angajamentele și obligațiile la care ne-ar supune o relație, toți avem momente în care suspinăm după cineva care să ne aștepte acasă după o zi plină la muncă și căreia să-i împărtășim problemele noastre. Uneori ne încrucișăm drumurile cu persoane de care ne îndrăgostim iar alteori cu persoane de care ne place să ne îndrăgostim. Un lucru este cert, dacă sunteți în căutarea unei relații longevive, care să vă ajute să vă dezvoltați, compatibilitatea este un criteriu vital.


În ce constă compatibilitatea?

Compatibilitatea este în strânsă legătură cu modul în care doi parteneri gândesc, se comportă și percep anumite situații individual și cum se propagă aceste asemănări – sau diferențe – în relația de cuplu. Așadar, incompatibilitatea are la bază două persoane cu opinii, ambiții și dorințe ce se situează la poli opuși. Deși nu este în totalitate imposibil, a fi într-o relație cu cineva care este diferit de tine transformă legătura voastră într-o provocare.

Așadar, v-am pregătit o listă cu șapte semne care pun compatibilitatea relației tale sub semnul întrebării. Dacă vă puteți raporta la oricare din acestea, trebuie să luați o decizie: puneți punct relației și căutați o persoană cu care să aveți mai multe lucruri în comun, sau discutați cu actualul partener despre diferențele dintre voi și asigurați-vă că citatul „Opusele se atrag' se potrivește în cazul vostru.

1. Nimeni nu vrea să facă compromisuri


O relație poate funcționa chiar dacă, inițial, nu vă doriți aceleași lucruri. Fie că este vorba despre căsătorie, job-uri, copii sau unde o sa vă petreceți luna de miere, dacă amândoi o să vă păstrați ferm opiniile și acestea sunt diametral opuse, relația voastră se va fisura. Ca orice alt tip de relație, pentru o bună comunicare și înțelegere trebuie să faci loc compromisurilor.

Deși este unul dintre cele mai dureroase lucrurile, faptul că partenerul tău nu-și dorește sub nicio formă să îți înțeleagă părerea și să o accepte denotă un impas, iar dacă amândoi persistați în acest tip de comportament relația voastră o să fie caracterizată cel mai bine de cuvântul „incompatibilitate'.


2. Nivel intelectual diferit

Faptul că amândoi aveți același grad de cultură și inteligență poate dicta parcursul relației. Termenul de inteligență nu este singular, definind curiozitatea, interesul pentru a învăța lucruri noi, educația, diploma universitară și chiar inteligența emoțională. Dacă ai terminat trei programe de master cu succes iar partenerul tău nu a terminat liceul, acest decalaj va face comunicarea dificilă, datorită lipsei de subiecte de conversație.

În mod normal, în primele etape ale unei relații ești orbit de frumusețea începutului și nu ești încă destul de abil încât să observi diferențele ce fac relația să scârțâie. Dar, după faza de „lună de miere', aceste nepotriviri vor ieși la suprafață. Deși diferențele sunt dificil de combătut, dacă puteți lega conversații semnificative ce vă satisfac pe amândoi din punct de vedere intelectual, s-ar putea să fi dezvoltat o strategie de comunicare care vă salvează relația de la eșec.


3. Certuri dese, dar nu și constructive

Chiar și cele mai puternice cupluri se ceartă câteodată – ceea ce definește compatibilitatea în acest caz este felul în care vă reproșați anumite lucruri și dacă la sfârșitul discuției puteți trage concluzii. Stilul de comunicare în cadrul unui dezacord este important: unii oameni tind să explodeze și să țipe, în ce alții sunt stăpâni pe emoțiile lor și preferă să discute rațional.

Însă, atunci când același motiv de ceartă persistă în a apărea, acest lucru dovedește faptul că există probleme nerezolvate și ireconciliabile peste care nu puteți trece. Dacă te cerți cu partenerul tău și experimentați sentimentul de déjà vu, trebuie să vă gândiți dacă este o metodă de a stopa aceste certuri, ori la incompatibilitatea ireversibilă a relației curente.


4. Nu îți comunici frustrările

Dacă ignori o mulțime de lucruri doar pentru a evita certurile sau în speranța că lucrurile se vor schimba, acesta este un semn că tu și partenerul tău nu sunteți pe cât de compatibili ai vrea. Fie că acest lucru se întâmplă pentru că nu vrei să te împiedici de consecințele unei neînțelegeri sau pentru că simți că nu poți discuta deschis cu partenerul tău, să-ți interiorizezi nemulțumirile nu este o decizie înțeleaptă.

Conflictul, neînțelegerile și certurile sunt inevitabile în orice cuplu. Însă, dacă vă doriți să vă mențineți relația pe un drum drept, trebuie să vă exprimați sentimentele – de orice fel – fără rețineri și indiferent de cost. Cuplurile de succes înțeleg necesitatea certurilor într-o relație, atât timp cât au rol constructiv. Nu veți fi niciodată satisfăcute cu adevărat de o relație dacă nu vă faceți văzute sau auzite.


5. Încrederea reciprocă scârțâie

Deja știm toți că secretul unei relații de lungă durată, definită de comunicare, respect și iubire, este ca partenerul să-ți fie cel mai bun prieten întâi de toate. Iar lucrul prin care se caracterizează relația pe care o ai cu cel mai bun prieten este încrederea deplină. Dacă tu și partenerul tău nu aveți încredere unul în celălalt, iar relația voastră este acaparată de crize de gelozie și încercări de a verifica unul telefonul celuilalt, legătura voastră este menită să eșueze.


Dacă unul din voi i-a dat motive celuilalt să își piardă treptat încrederea in el, problema fidelității sau a siguranței trebuie abordată din nou în cadrul relației, pentru a repara fisurile existente. Însă, dacă partenerul tău îți ignoră bobul acela de neîncredere care începe să îți încolțească în minte și nu dorește să-l ia în considerare, acesta este un semn că nu este persoana potrivită pentru tine.

6. Instinctul îți spune că ceva nu este în regulă

Oricât de perfectă pare a fi o relație, întotdeauna vor exista mici nepotriviri sau motive de dispută. Indiferent de faptul că sunt neînțelegeri nesemnificative sau certuri la care vrei să îți faci bagajul, la un anumit moment s-ar putea să îți dai seama că tu și partenerul tău nu sunteți făcuți unul pentru celălalt.

7. Simți că trebuie să te schimbi

Frumusețea unei relații constă în faptul că poți să fi adevărata ta versiune, fără perdea și fără reținere, știind că partenerul tău te place, acceptă și iubește tocmai datorită acestui lucru. Dacă simți că trebuie să te schimbi pentru a îi face partenerului pe plac, acesta este un semn că trebuie să îți găsești pe altcineva care să îți aprecieze unicitatea.

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, ai nevoie de tot mai mult sprijin moral și ultimul lucru pe care trebuie să-l faci este să îți schimbi felul de a fi de dragul unei relații. Prin urmare, este crucial să găsești un partener care să te placă pentru cine ești cu adevărat.

Cu toate acestea, incompatibilitatea nu înseamnă neapărat că relația ta este sortită eșecului – înseamnă doar că trebuie să lucrezi puțin mai greu pentru a o face să funcționeze permanent. Dacă tu și partenerul tău doriți să rămâneți împreună și visați la luna de miere sau momentul în care o să vă plimbați copii în parc și sunteți dispuși să luptați pentru aceste lucruri face relația voastră una stabilă.

Citește și:
Cum să atragi atenția unui bărbat, dar fără să exagerezi în același timp

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle