Studiu eJobs: 8 din 10 angajați români vor să lucreze de acasă

35% dintre angajații români pot alege să lucreze de acasă o zi pe lună, în timp ce 13% lucrează numai de acasă, potrivit celui mai recent studiu derulat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. Cu toate acestea, munca de la distanță pare să fie un deziderat pe care îl au tot mai mulți dintre angajați – 86% dintre participanții la cercetare declarând că și-ar dori să aibă această opțiune.

Studiu eJobs: 8 din 10 angajați români vor să lucreze de acasă

Motivele pentru care ar face o astfel de schimbare sunt o mai bună gestionare a timpului de lucru (menționat de 60% dintre respondenți), eliminarea timpului pierdut în trafic (55%) sau creșterea gradului de confort personal. Angajații români mai menționează și reducerea cheltuielilor aferente transportului sau mesei de prânz, creșterea productivității, dar și scăderea nivelului de stres generat de conflictele de la birou. 32,4% spun că munca de acasă le oferă ocazia de a petrece mai mult timp cu familia.

'Numărul companiilor care oferă angajaților posibilitatea de a lucra remote este din ce în ce mai mare, însă anul acesta a cunoscut o adevărată explozie, după ce conceptul de telemuncă sau muncă de la distanță a fost legiferat. Pentru angajați este o variantă pe care și-o doreau de mult timp, iar pentru angajatori reprezintă o economie considerabilă de costuri. Observăm această tendință și pe ejobs.ro, unde, în acest moment, sunt peste 1.000 de locuri de muncă de la distanță, în creștere față de aceeași perioadă a anului trecut. Tot în creștere este și numărul candidaților care caută locuri de muncă în funcție de acest criteriu.', a declarat Bogdan Badea, CEO eJobs România.

48% dintre participanții la studiu au declarat că, de când lucrează de acasă, productivitatea lor a crescut. Sunt, însă, și angajați care preferă, totuși, varianta clasică, a muncii de la birou. În opinia acestora, acasă ajung să lucreze mai mult (33,2% dintre respondenți au enunțat acest motiv), se simt singuri și înstrăinați (20%), nu reușesc să traseze o linie clară de delimitare între viața privată și cea profesională (27%) sau au dificultăți în comunica și a face schimb de informații cu colegii sau managerul direct (15%).

Legea telemuncii a fost adoptată în luna aprilie a acestui an și îi vizează pe acei angajați a căror activitate este îndeplinită cu ajutorul tehnologiei (desktop, laptop, smartphone etc.). Aceștia au aceleași drepturi pe care le au și ceilalți salariați, precum concediul de odihnă sau concediile medicale. Telemunca poate fi desfășurată doar voluntar, în mod regulat, în baza unui contract individual de muncă.

Studiul a fost derulat în perioada iulie-august 2018, pe un eșantion de 1.300 de respondenți, cu vârste între 18 și 56 de ani. Dintre aceștia, 56,8% sunt salariați fără funcție de conducere.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle