Strategii prin care îți sabotezi sau dezvolți comunicarea în cuplu

Comunicarea în cuplu nu vine de la sine. Ea trebuie învățată, perfecționată, implică efort conștient din partea amândurora.

Nu te naști olimpică la materia comunicare în cuplu. Iar încă de mică ești în rol de observator. Observi cum anume comunică părinții tăi, ce își spun verbal, ce gesturi au, ce transmite mimica lor, în ce fel își gestionează conflictele, cum se comportă când sunt foarte nervoși și supărați unul pe celălalt. Poate faci asta și în relație cu bunicii tăi, poate cu o mătușă și un unchi, ce alt cuplu apropiat mai vezi tu în afară de mama și tata. Părinții sunt primul model de cuplu la care te raportezi, care îți transmit ce este normal și ce nu într-o relație.

Uneori modelul este unul foarte bun, alteori sunt de fapt un contra model pe care îți promiți la maturitate că nu-l vei copia. Cât îți iese asta? Uneori, puțin. Al doilea sau al treilea cuplu model poate oferi o versiune mai bună sau o întărește pe cea prezentată de părinți. De ce să nu îmi jignesc sau dau afară partenerul când ne certăm? Doar și mama și mătușa o făceau! Asta e normalitatea, familiaritatea.

Observi apoi și în adolescență ce se întâmplă în cuplurile prietenelor tale, iar la maturitate vii cu un ochi critic care poate a văzut și niște conferințe, a citit niște cărți despre cuplu. Informația e foarte utilă, cum o integrezi e altă poveste. Poate crea niște standarde foarte înalte, ce frizează perfecțiunea, te face să te concentrezi pe ce face sau nu celălalt, și uiți de partea ta de responsabilitate în cuplu, inclusiv în ceea ce privește comunicarea.

Tu știi mai bine

Discuți cu partenerul o problemă, dar nu ești dispusă să vezi și perspectiva lui, să negociezi o cale comună. Discuția respectivă este pentru a forța asupra lui punctul tău de vedere. Tu știi mai bine, tu ai dreptate. Dar dacă aveți dreptate amândoi? Dacă atât nevoile tale cât și nevoile lui sunt cât se poate de valide? Lupta pentru putere se traduce într-un singur învingător, tu sau partenerul, pe când în cuplu e important să câștige relația.

Ceri un sfat pe care îl anulezi

Chiar simți să vorbești cu partenerul. Te îndrepți către el pentru un sfat, iar acea furtună de idei, acea deschidere și vulnerabilizare în care discutăm și despre o investiție de tipul te validez și am încredere în tine să mă adresez ție se transformă în exact opusul. Cum? Printr-o atitudine defensivă, superioritate, aroganță, poate chiar îndreptățire în care te aștepți ca partenerul să rezolve în locul tău sau să te încurajeze într-o abordare care are suficiente consecințe negative. Vrei să preia el complet, tu să nu contribui cu nimic. Nu este exclusă nici escaladarea unui conflict ce putea fi foarte bine evitat.

Lipsa de respect

Nu mereu îți place ceea ce zice partenerul. Și pentru că nu auzi ceea ce ți-ai fi dorit, nu este atât de compliant cum ai fi vrut, atitudinea ta devine una agresivă verbal, îl ignori, îl pedepsești prin zile sau săptămâni de tăcere. Nu îți place să ți se spună nu, să ți se pună limite, iar atunci ataci cu toate armele din dotare.

Presupunerile…

… sunt niște distorsiuni cognitive foarte periculoase. Ghicești nu doar ceea ce gândește partenerul, fără să îți spună, ghicești și viitorul, nu verifici cu el, nu pui întrebări care să clarifice, nu transmiți cum te simți și ce ai avea nevoie din partea lui. Te deconectezi emoțional de partenerul devenit un inamic, nu mai simți încredere, apartenență. Și toate astea pentru că tu crezi scenariile concepute de mintea ta.