Stilul de viață și contracepția: ce mi se potrivește?

Stilul de viață și contracepția: ce mi se potrivește?

Există o mulțime de metode contraceptive, unele mai noi, altele mai vechi, și o mulțime de informații, adesea contradictorii, despre ele. Dacă unele studii, laudă' pilula contraceptivă, altele i-au descoperit o mulțime de riscuri. Unii specialiști recomandă steriletul, în timp ce alții recomandă prezervativul.

Nu e de mirare că multe femei au probleme în a alege metoda contraceptivă. Însă un lucru este cert: cea mai bună metodă contraceptivă este cea care ți se potrivește ție. Când o alegi trebuie să ții cont de stilul tău de viață și de obiceiurile zilnice.

Da, poate că pilula este o metodă eficientă, dar ce te faci dacă ai un stil de viață haotic și nu reușești să o iei zilnic la aceeași oră? Este de ajuns să uiți să iei o singură pastilă pentru ca metoda să își piardă eficiența.

Ești într-o perioadă a vieții în care te concentrezi foarte mult pe carieră, lucrezi mult și ai un program încărcat? În acest caz, ți se potrivesc metodele de contracepție locale. Acestea se administrează doar la nevoie, atunci când are loc contactul sexual. Nu trebuie decât să iei un ovul și să-l introduci în vagin cu 5 – 10 minute înainte de sex. Substanța spermicidă acționează strict local, nu ajunge în uter sau în sângele tău și nu îți afectează în niciun fel organismul.

Ești foare tânără, mergi la facultate, dar și la multe petreceri, înveți mult și te distrezi la fel de mult? Contracepția locală este o metodă pe care ar trebui să o iei în seamă. Nu trebuie decât să ai la îndemână ovulele cu acțiune spermicidă și să le folosești la nevoie. Totuși, trebuie să ții cont de faptul că această metodă nu previne bolile cu transmitere sexuală.

Ești proaspătă mămică și ai un program haotic din cauza bebelușului? Chiar dacă alăptezi, o nouă sarcină nu este exclusă, așa că trebuie să folosești o metodă contraceptivă. Pilula nu este o opțiune, așa că te poti gândi la o metodă locală. Spemicidele nu ajung în sânge, deci nici în laptele matern și nu afectează în niciun fel echilibrul hormonal.

Ai peste 35 de ani și ești fumătoare? Și în acest caz, pilula este interzisă, iar dacă nu vrei sau nu poți să folosești prezervativul, contracepția locală este, și pentru tine, o opțiune foarte bună, din același motiv: spermicidele nu îți afectează în niciun fel organismul pentru că nu ajung mai departe de vaginul tău.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din stiri si recomandari