Îți mai amintești câte planuri aveai la 20 de ani? Cum credeai că vei cuceri lumea, că vei avea cel mai tare job sau că vei fi văzut toată lumea, până la 30 de ani? Dacă toate acestea nu s-au întâmplat încă, cel mai probabil nu ai avut un plan destul de bine pus la punct, care să te aducă mai aproape de visurile tale. De aceea, e bine să îți schimbi atitudinea în acest sens și să pui bazele unor idei pe care să le urmezi și de care să te ocupi în mod special, până când ajung să se înfăptuiască. Iată ce ar trebui să faci până la 30 de ani și mai ales cum poți realiza tot ce îți propui.
Cumpără-ți o casă a ta
Va veni o vreme când te vei sătura să tot ceri acordul proprietarului pentru orice gaură pe care vrei să o dai în perete sau pentru orice dulap căruia îi schimbi așezarea într-o încăpere. Cu cât începi mai devreme să aduni bani sau îți deschizi un credit ipotecar ori de Prima Casă pentru o locuință care să-ți poarte numele, cu atât vei încheia mai repede îndatoririle și vei reuși să devii independent mai devreme decât te-ai aștepta. Vânzarea de case este un domeniu în plină dezvoltare, deci e imposibil să nu găsești prin toate ofertele de pe piață pe una care să se apropie cât mai mult de idealul tău de loc pe care să îl numești „acasă’.
Deschide-ți un cont de economii
Cel mai probabil, când ai 20 de ani, nu îți stă gândul la situații în care ai avea nevoie urgentă de o sumă considerabilă de bani, pentru că încă te mai poți baza pe ajutorul alor tăi. Însă cu cât vei înainta în vârstă, cu atât vei avea cheltuieli mai mari, iar dacă se vor ivi evenimente neprevăzute în viața ta, e posibil să nu fii pregătit financiar pentru ele. Fie că e vorba de o intervenție chirurgicală, o vizită la medicul stomatolog sau o cheltuială la care nu te așteptai, e bine să ai un fond de urgență la care să apelezi. Fie că îți deschizi un cont separat la banca ta preferată sau pui banii negreșit, lună de lună, în contul personal, vei avea numai de câștigat dacă îți vei crea o „plasă de siguranță’.
Distrează-te cât poți
Nimeni nu va reuși să dea timpul înapoi, iar anii tinereții nu se mai întorc niciodată, așa că nu pierde ocazia de a participa la cât mai multe evenimente, de a călători cât mai des și de a te întâlni cu prietenii tăi de suflet. Odată ajunși la vârsta maturității, toți își vor întemeia propriile familii și vă va rămâne prea puțin timp de petrecut împreună. Nu pierde ocazia de a face lucruri inedite cât încă vârsta îți permite!
Învață să-ți faci contabilitatea
E foarte important să îți creezi un obicei din a calcula lună de lună tot ce se întâmplă cu banii tăi. În afară de evidența veniturilor, care ar putea fluctua, dacă te ocupi și de proiecte pe cont propriu, cum sunt cele plătite prin drepturi de autor, trebuie să te preocupe direcțiile în care se duc banii. Cheltuielile fixe, cum sunt chiria, întreținerea și hrana sunt deseori depășite de pofte sau mofturi pe care, dacă vrei să reușești să pui bani deoparte pentru proiecte importante din viața ta, ar trebui să le reduci considerabil. Nu spune nimeni să nu ieși cu prietenii sau să pleci într-o vacanță când ți se face dor de ducă, dar poți renunța la cumpărăturile săptămânale de haine sau la mâncarea comandată, în loc să economisești, apucându-te de gătit.
Notând fiecare cheltuială pe care o faci și trăgând linie la final de lună, vei vedea cât te mult poți drămui banii pe care îi câștigi și vei avea o viziune mai clară asupra veniturilor tale.
Bucură-te de ce îți oferă vârsta tinereții și asigură-te că viitorul tău va fi cel la fundația căruia ai început să muncești deja.