Statul suntem noi: cum niște trecători din Galați au forțat autoritățile să își facă meseria

Un caz de violență asupra unei fete de 14 ani din Galați în fața căruia autoritățile nu au reacționat ne arată încă o dată că a venit vremea să ne solidarizăm.

O fată de 14 ani plină de sânge stă pe trotuar nemișcată, în stare de șoc, în timp ce un echipaj de poliție nici nu se sinchisește să coboare din mașină pentru a o întreba ce a pățit, în ciuda insistențelor trecătorilor. E nevoie de un stomac tare pentru a urmări până la capăt imaginile filmate weekend-ul acesta în Galați, care dacă nu ar fi ajuns virale, nu ar fi avut probabil nici un impact. A fost nevoie de o tragedie ca cea petrecută recent la Caracal pentru a se discuta public, în sfârșit, despre violența la care femeile sunt supuse zi de zi și legătura directă cu un misoginism sistemic. În ultimele zile, s-a tot vorbit despre corupție și lipsa de responsabilitate a autorităților, identificate ca principale cauze ale unui asemenea eșec al sistemului. Dar e de ajuns să privești aceste imagini șocante ca să îți dai seama că această lipsă de reacție în fața unei violențe extreme are niște cauze mult mai profunde. Cu atât mai mult cu cât victima provenea dintr-un centru de plasament.

Ce știm până acum este că fata a fost supusă unei intervenții chirurgicale, iar după operație a început ședințe de consiliere psihologică. În urma imaginilor apărute pe Facebook, Biroul de Relaţii cu Presa al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi a declarat că „I.P.J. Galaţi a dispus, încă de ieri, declanşarea cercetării disciplinare faţă de cei doi poliţişti, la finalizarea căreia vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Minora care apare în imagini a fost transportată la spital de un echipaj de salvare, iar în funcţie de rezultatul verificărilor şi a raportului de expertiză medico-legală se va stabili dacă aceasta a fost victima vreunei infracţiuni.'

Șocantă este și declarația lui Ciprian Groza, director adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați, care a afirmat într-o emisiune televizată că fata este acum în afara oricărui pericol, iar actul sexual a fost unul consimțit – „Copila a fost la prietenul ei, pe care îl are de o lună'. Întrebat dacă copiii aflați în centrele de plasament sunt mai vulnerabili în fața unor situații de criză, acesta răspunde fără ezitare „Nu, categoric nu'. Ce nu spune, însă, domnul Groza, este că nu poate fi vorba de un act sexual consimțit atâta vreme cât fata are sub 15 ani (vârsta legală a consimțământului în România). Asta arată cât se poate de clar că un reprezentant al statului, desemnat anume să protejeze copiii, nu are nici cea mai vagă idee despre ce ar trebui să însemne misiunea lui. Reprezentantul Protecției Copilului se detașează cu cinism de orice fel de responsabilitate pe care ar putea să o aibă această instituție, ca de altfel și polițiștii care au privit-o impasibili prin geamul mașinii. Aparent, nu poate fi vorba de un abuz atâta timp cât a existat un „act sexual consimțit'. Iar imaginile horror care ne-o arată pe fată sângerând pe o stradă a orașului nu pot servi drept indicator sau semnal de alarmă că ar fi avut loc vreun act care să pericliteze bunăstarea minorei.

Polițiștii care nu au reacționat (între care și o femeie) sunt acum cercetați disciplinar, iar Mihai Fifor, Ministrul interimar de Interne, s-a arătat revoltat de acest caz și a anunțat că aceștia vor fi trași la răspundere conform legii („Nu vom accepta ca astfel de situaţii să se repete vreodată, atitudinea poliţiştilor implicaţi fiind inadmisibilă.'). Nu putem însă să nu ne întrebăm dacă un astfel de caz nu ar fi rămas nemediatizat dacă nu ar fi avut loc tragedia de la Caracal. A fost nevoie de așa ceva pentru a înțelege că actele de violență împotriva femeilor nu mai pot fi ignorate și că ar trebui să începem să ascultăm victimele, nu să legitimăm implicit agresorul.

Ultimele săptămâni ne-au dat prilejul să vorbim despre victime. Vorbim despre Alexandra ca despre un înger, ne minunăm în fața comportamentului ei impecabil în fața abuzului și ne promitem să nu îi iertăm pe cei care au atentat la inocența ei, în cele din urmă strivind-o din nepăsare sau cinism. În același timp, chiar acest discurs colectiv presupune o doză mai mică sau mai mare de ipocrizie. Ce facem cu acele victime care nu sunt Alexandra? Cu cele care nu sunt victime inocente de 15 ani cu note bune la școală și o conduită ireproșabilă? Ce facem cu cele, precum fata din Galați, lipsite complet de protecție pentru că sunt ale nimănui și pentru că autoritățile statului care au datoria să le protejeze nu își reconsideră scopurile sau prejudecățile? Ce facem, încă și mai grav, în situațiile în care victimele sunt încă și mai vulnerabile, pentru că poate că fac muncă sexuală sau trăiesc pe străzi și sunt astfel la îndemâna oricăror prădători, fără să stârnească nici pe departe la fel de multă empatie?

Aceste cazuri recente ne-au făcut pe fiecare dintre noi mai atenți la agresiunile care se întâmplă zilnic în jurul nostru și ne arată încă o dată că instituțiile statului nu sunt în stare să asigure protecție. A venit vremea ca fiecare dintre noi să se implice, iar a conștientiza asta este singurul lucru bun care poate apărea.