Este primul sau interviu. Pana acum, confesiunile sale spicuite de jurnalisti au fost transformate in fraze raspandite peste tot, si uneori formulate stramb, lasand-o pe aceasta profesoara de litere, cu experienta si pasionata de sensuri, de-a dreptul fara cuvinte: „Atunci cand imi spun povestea, devine total desueta, neinsemnata. Dar sinceritatea lui Brigitte Macron nu a fost deloc afectata, asa ca stam de vorba cu o femeie care se exprima liber la Palatul Élysée. Nu a ocolit nici o intrebare, ci a raspuns cu acea naturalete pe care cunoscutii sai o lauda adesea. Oricum, Brigitte este exact asa cum se spune despre ea: spontana, zambitoare, prietenoasa, empatica. Dar Brigitte Macron cucereste si prin inteligenta sa. Gravitatea privirii ei contrazice zambetul sau luminos si lungimea atat de comentata a fustelor sale. Brigitte cunoaste importanta functiei atat de singulare pe care o ocupa, asteptarile uneori disproportionate, criticile atat de usor lansate, neclaritatea care o inconjoara si este constienta ca o doza de transparenta ar trebui sa contribuie la clarificarea ei. In spatele parului blond, care ii serveste drept carapace, isi ascunde propriile dubii. Si ca orice angoasata de nadejde, nu cunoaste alta parada decat munca. In fiecare dimineata, in biroul sau de la Élysée, isi stabileste calendarul zilei, cu un pix in mana. Il evoca pe Michel Butor pentru a vorbi despre senzualitatea scrisului de mana. Vorbeste despre actul de abdicare al lui Napoleon si citeaza Les Chatiments.
Iata paradoxul acestei femei, care cunoaste opera lui Hugo ca pe propriul buzunar si care adora acest vers din Apollinaire: „In cele din urma, esti obosit de aceasta lume veche. Casatorita, mama a trei copii, Brigitte ducea o viata ca la carte, pana la intalnirea cu „un nebun care stia totul despre orice, cu 24 de ani mai tanar decat ea. Transgresiva? Respinge cuvantul. Brigitte Macron nu este transgresiva, este un personaj romanesc, o eroina din opera lui Françoise Sagan, politicoasa si burgheza, pe care pasiunea a eliberat-o. Traditia declinata in vremuri moderne. Nimic nu a pregatit-o pentru aceasta poveste de dragoste sau pentru faptul ca va ajunge la Palatul Élysée. Ba chiar mai mult, pentru faptul ca, intr-un an de campanie electorala, va deveni un simbol in intreaga lume, si ca in trei luni de cand va deveni Prima Doamna a Frantei, acest job imposibil, isi va gasi pozitia potrivita. Cum asa? Pentru ca, inainte de toate, ea este sotia lui Emmanuel Macron si pentru el este gata sa-si asume totul. O intalnire cu o femeie exceptionala, orice ar spune ea.
ELLE: In mai putin de o saptamana, ati trecut de la cotidianul un pic artizanal al campaniei prezidentiale la viata de la palat. Cum ati trait aceasta schimbare?
Brigitte Macron: Cu Emmanuel sunt obisnuita sa ma astept la lucruri extraordinare, de aceea ma intreb mereu care va fi urmatoarea aventura. Iar asta se intampla de 20 de ani. In final, n-am fost cu adevarat tulburata decat intr-o singura seara, cea din al doilea tur de scrutin. Multi au crezut ca, dupa primul tur de scrutin, noi am considerat ca a castigat. Total gresit! Niciodata n-am gandit asta! In ceea ce ma priveste, nu sunt adepta anticiparii; pentru mine un lucru nu exista pana in momentul in care chiar se intampla, niciodata inainte.
ELLE: Deci, in seara alegerii lui Emmanuel Macron, n-ati incercat un sentiment ametitor?
B.M.: Ba da, ma aflam la cartierul general al campaniei, stateam pe canapea, cand am vazut fata lui Emmanuel aparand la televizor. Atunci si acolo am devenit constienta… si a inceput anxietatea. Apropo de el, n-am avut nici un dubiu, stiam cum s-a pregatit, cum a muncit. Dar aceasta ameteala… Cu toate ca, fiind in campanie impreuna cu el, am vazut care sunt asteptarile, si ca uneori sunt excesive.
ELLE: Cum se manifesta angoasa dumneavoastra?
B.M.: Amutesc. E un semn foarte rau, pentru ca eu nu sunt asa de felul meu. Am nevoie sa vorbesc; cand nu spun nimic, sotul meu isi face griji. In seara celui de-al doilea tur de scrutin, am fost la Luvru, si acolo l-am vazut avansand, a fost ca o dedublare. Apoi au venit copiii mei sa ma caute: „Poate ca ar trebui sa urci. „Nu, nu, raman jos! Si fiicele mele m-au luat de brat. Imi venea sa plang: „Hai sus! Trebuie sa te duci!. Am urcat si l-am vazut pe Emmanuel, nu multimea. M-am gandit la muntele pe care l-a urcat. Pentru ca, in urma cu un an, nu avea nimic. In afara faptului ca era sotul meu, am vazut tot ce a realizat. Dupa asta, totul s-a intamplat atat de repede! Emmanuel mi-a spus razand: „In cazul in care te gandeai sa te odihnesti 24 de ore, ia-ti gandul!. I-am raspuns: „Asta pica bine, nu ma gandisem nici macar la o ora!.
ELLE: Primele doamne au cam dezertat de la Élysée. Cécilia Sarkozy a divortat, Carla Sarkozy n-a locuit acolo, Valérie Trierweiler a trebuit sa plece. Pare a fi un blestem, ati simtit asta?
B.M.: Mai curand am simtit amprenta femeilor care au locuit aici si cred ca si ele au cunoscut momente fericite aici… Un blestem? Eu sunt mai degraba leibniziana, cred ca exista intotdeauna un echilibru corect intre fericire si nefericire. Nu sunt o optimista inraita, dar atunci cand ma uit la lucruri in ansamblu, lumea nu e asa de rea: „Daca nimic nu e bine, totul e trecator, spune Voltaire in Le Monde comme il va. Iar anxietatea ne permite si sa apreciem momentele de fericire.
ELLE: Cu siguranta nu v-ati nascut „Prima doamna, dar, dupa trei luni, ati devenit?
B.M.: Nu ma simt „Prima doamna, este traducerea unei expresii americane, o parafraza la care nu-mi place nimic. Atunci cand o aud, intotdeauna imi vine sa ma uit in spate: „Despre cine vorbiti?. Nu ma simt nici prima, nici ultima, si nici doamna. Sunt Brigitte Macron. Pana si parintele Pedro, din Madagascar, cand a venit sa ma cunoasca, m-a intrebat: „Cum ar trebui sa ma adresez?. I-am raspuns: „Brigitte. In acelasi fel m-am adresat si Melaniei Trump, pe numele ei mic. Este o femeie foarte preocupata de educatie, sa faca lucruri si sa le faca bine. Emotionant. Am numeroase schimburi si interactiuni cu consoartele diversilor sefi de state si de guverne. Toate isi doresc sa fie utile. Este, mai ales, cazul Mariei Clemencia Rodriguez de Santos, sotia presedintelui columbian. Si eu imi doresc sa muncesc ca si alte femei implicate in diverse cauze, cum ar fi Alteta Sa Regala Marie a Danemarcei sau Alice Albright, directoarea generala a Parteneriatului mondial pentru educatie.
ELLE: Pentru dumneavoastra, care sunteti o femeie activa, acest statut – de super-sotie si de super-doamna – nu reprezinta oare o atingere a libertatii dumneavoastra, ba chiar o ingradire a ei?
B.M.: Nu s-a inventat inca pe lumea asta lucrul care sa ma ingradeasca pe mine! Exista constrangeri, chiar si pentru a iesi de la Élysée, trebuie sa ma deplasez cu unul-doi agenti de securitate dupa mine. Dar ies in fiecare zi din palat. Ma plimb fara griji si ma bucur sa discut cu oamenii pe care ii intalnesc. Cu ceva pe cap, cu casti si cu ochelari, pot sa merg pana la capatul lumii! Am mers cu metroul pana de curand… Daca nu mi se observa parul, sunt linistita! Daca mi se vede, e nasol! Imi place sa intalnesc oameni, dar uneori prefer sa fiu discreta.
ELLE: Sotul dumneavoastra a spus despre dumneavoastra ca sunteti „firul care il leaga de lumea reala. Cum faceti sa ramaneti cu picioarele pe pamant in acel palat indepartat de realitatea din Franta?
B.M.: Sunt o femeie exact ca dumneavoastra, ancorata in realitate. Iar viata din acest moment va dura doar un moment, stiu asta. Ceea ce traiesc acum nu mi-a modificat in nici un fel perceptia asupra lumii. Emmanuel munceste enorm si este neincetat in contact cu realitatea. De altfel, nu se deconecteaza niciodata de la realitate si sta intotdeauna cu un ochi, chiar si noaptea, pe cele doua telefoane. Sunt constienta de forma fizica pe care o implica functia sa. Presedintii de stat sunt adevarate forte ale naturii, animati de o fibra, ceva din interior. Sunt posedati, fara nici un fel de misticism.
Page: 1 2