Spuneti-mi Brigitte!

Este primul sau interviu. Pana acum, confesiunile sale spicuite de jurnalisti au fost transformate in fraze raspandite peste tot, si uneori formulate stramb, lasand-o pe aceasta profesoara de litere, cu experienta si pasionata de sensuri, de-a dreptul fara cuvinte: „Atunci cand imi spun povestea, devine total desueta, neinsemnata. Dar sinceritatea lui Brigitte Macron nu a fost deloc afectata, asa ca stam de vorba cu o femeie care se exprima liber la Palatul Élysée. Nu a ocolit nici o intrebare, ci a raspuns cu acea naturalete pe care cunoscutii sai o lauda adesea. Oricum, Brigitte este exact asa cum se spune despre ea: spontana, zambitoare, prietenoasa, empatica. Dar Brigitte Macron cucereste si prin inteligenta sa. Gravitatea privirii ei contrazice zambetul sau luminos si lungimea atat de comentata a fustelor sale. Brigitte cunoaste importanta functiei atat de singulare pe care o ocupa, asteptarile uneori disproportionate, criticile atat de usor lansate, neclaritatea care o inconjoara si este constienta ca o doza de transparenta ar trebui sa contribuie la clarificarea ei. In spatele parului blond, care ii serveste drept carapace, isi ascunde propriile dubii. Si ca orice angoasata de nadejde, nu cunoaste alta parada decat munca. In fiecare dimineata, in biroul sau de la Élysée, isi stabileste calendarul zilei, cu un pix in mana. Il evoca pe Michel Butor pentru a vorbi despre senzualitatea scrisului de mana. Vorbeste despre actul de abdicare al lui Napoleon si citeaza Les Chatiments.

Iata paradoxul acestei femei, care cunoaste opera lui Hugo ca pe propriul buzunar si care adora acest vers din Apollinaire: „In cele din urma, esti obosit de aceasta lume veche. Casatorita, mama a trei copii, Brigitte ducea o viata ca la carte, pana la intalnirea cu „un nebun care stia totul despre orice, cu 24 de ani mai tanar decat ea. Transgresiva? Respinge cuvantul. Brigitte Macron nu este transgresiva, este un personaj romanesc, o eroina din opera lui Françoise Sagan, politicoasa si burgheza, pe care pasiunea a eliberat-o. Traditia declinata in vremuri moderne. Nimic nu a pregatit-o pentru aceasta poveste de dragoste sau pentru faptul ca va ajunge la Palatul Élysée. Ba chiar mai mult, pentru faptul ca, intr-un an de campanie electorala, va deveni un simbol in intreaga lume, si ca in trei luni de cand va deveni Prima Doamna a Frantei, acest job imposibil, isi va gasi pozitia potrivita. Cum asa? Pentru ca, inainte de toate, ea este sotia lui Emmanuel Macron si pentru el este gata sa-si asume totul. O intalnire cu o femeie exceptionala, orice ar spune ea.

ELLE: In mai putin de o saptamana, ati trecut de la cotidianul un pic artizanal al campaniei prezidentiale la viata de la palat. Cum ati trait aceasta schimbare?

Brigitte Macron: Cu Emmanuel sunt obisnuita sa ma astept la lucruri extraordinare, de aceea ma intreb mereu care va fi urmatoarea aventura. Iar asta se intampla de 20 de ani. In final, n-am fost cu adevarat tulburata decat intr-o singura seara, cea din al doilea tur de scrutin. Multi au crezut ca, dupa primul tur de scrutin, noi am considerat ca a castigat. Total gresit! Niciodata n-am gandit asta! In ceea ce ma priveste, nu sunt adepta anticiparii; pentru mine un lucru nu exista pana in momentul in care chiar se intampla, niciodata inainte.

ELLE: Deci, in seara alegerii lui Emmanuel Macron, n-ati incercat un sentiment ametitor?

B.M.: Ba da, ma aflam la cartierul general al campaniei, stateam pe canapea, cand am vazut fata lui Emmanuel aparand la televizor. Atunci si acolo am devenit constienta… si a inceput anxietatea. Apropo de el, n-am avut nici un dubiu, stiam cum s-a pregatit, cum a muncit. Dar aceasta ameteala… Cu toate ca, fiind in campanie impreuna cu el, am vazut care sunt asteptarile, si ca uneori sunt excesive.

ELLE: Cum se manifesta angoasa dumneavoastra?

B.M.: Amutesc. E un semn foarte rau, pentru ca eu nu sunt asa de felul meu. Am nevoie sa vorbesc; cand nu spun nimic, sotul meu isi face griji. In seara celui de-al doilea tur de scrutin, am fost la Luvru, si acolo l-am vazut avansand, a fost ca o dedublare. Apoi au venit copiii mei sa ma caute: „Poate ca ar trebui sa urci. „Nu, nu, raman jos! Si fiicele mele m-au luat de brat. Imi venea sa plang: „Hai sus! Trebuie sa te duci!. Am urcat si l-am vazut pe Emmanuel, nu multimea. M-am gandit la muntele pe care l-a urcat. Pentru ca, in urma cu un an, nu avea nimic. In afara faptului ca era sotul meu, am vazut tot ce a realizat. Dupa asta, totul s-a intamplat atat de repede! Emmanuel mi-a spus razand: „In cazul in care te gandeai sa te odihnesti 24 de ore, ia-ti gandul!. I-am raspuns: „Asta pica bine, nu ma gandisem nici macar la o ora!.

ELLE: Primele doamne au cam dezertat de la Élysée. Cécilia Sarkozy a divortat, Carla Sarkozy n-a locuit acolo, Valérie Trierweiler a trebuit sa plece. Pare a fi un blestem, ati simtit asta?

B.M.: Mai curand am simtit amprenta femeilor care au locuit aici si cred ca si ele au cunoscut momente fericite aici… Un blestem? Eu sunt mai degraba leibniziana, cred ca exista intotdeauna un echilibru corect intre fericire si nefericire. Nu sunt o optimista inraita, dar atunci cand ma uit la lucruri in ansamblu, lumea nu e asa de rea: „Daca nimic nu e bine, totul e trecator, spune Voltaire in Le Monde comme il va. Iar anxietatea ne permite si sa apreciem momentele de fericire.

ELLE: Cu siguranta nu v-ati nascut „Prima doamna, dar, dupa trei luni, ati devenit?

B.M.: Nu ma simt „Prima doamna, este traducerea unei expresii americane, o parafraza la care nu-mi place nimic. Atunci cand o aud, intotdeauna imi vine sa ma uit in spate: „Despre cine vorbiti?. Nu ma simt nici prima, nici ultima, si nici doamna. Sunt Brigitte Macron. Pana si parintele Pedro, din Madagascar, cand a venit sa ma cunoasca, m-a intrebat: „Cum ar trebui sa ma adresez?. I-am raspuns: „Brigitte. In acelasi fel m-am adresat si Melaniei Trump, pe numele ei mic. Este o femeie foarte preocupata de educatie, sa faca lucruri si sa le faca bine. Emotionant. Am numeroase schimburi si interactiuni cu consoartele diversilor sefi de state si de guverne. Toate isi doresc sa fie utile. Este, mai ales, cazul Mariei Clemencia Rodriguez de Santos, sotia presedintelui columbian. Si eu imi doresc sa muncesc ca si alte femei implicate in diverse cauze, cum ar fi Alteta Sa Regala Marie a Danemarcei sau Alice Albright, directoarea generala a Parteneriatului mondial pentru educatie.

ELLE: Pentru dumneavoastra, care sunteti o femeie activa, acest statut – de super-sotie si de super-doamna – nu reprezinta oare o atingere a libertatii dumneavoastra, ba chiar o ingradire a ei?

B.M.: Nu s-a inventat inca pe lumea asta lucrul care sa ma ingradeasca pe mine! Exista constrangeri, chiar si pentru a iesi de la Élysée, trebuie sa ma deplasez cu unul-doi agenti de securitate dupa mine. Dar ies in fiecare zi din palat. Ma plimb fara griji si ma bucur sa discut cu oamenii pe care ii intalnesc. Cu ceva pe cap, cu casti si cu ochelari, pot sa merg pana la capatul lumii! Am mers cu metroul pana de curand… Daca nu mi se observa parul, sunt linistita! Daca mi se vede, e nasol! Imi place sa intalnesc oameni, dar uneori prefer sa fiu discreta.

ELLE: Sotul dumneavoastra a spus despre dumneavoastra ca sunteti „firul care il leaga de lumea reala. Cum faceti sa ramaneti cu picioarele pe pamant in acel palat indepartat de realitatea din Franta?

B.M.: Sunt o femeie exact ca dumneavoastra, ancorata in realitate. Iar viata din acest moment va dura doar un moment, stiu asta. Ceea ce traiesc acum nu mi-a modificat in nici un fel perceptia asupra lumii. Emmanuel munceste enorm si este neincetat in contact cu realitatea. De altfel, nu se deconecteaza niciodata de la realitate si sta intotdeauna cu un ochi, chiar si noaptea, pe cele doua telefoane. Sunt constienta de forma fizica pe care o implica functia sa. Presedintii de stat sunt adevarate forte ale naturii, animati de o fibra, ceva din interior. Sunt posedati, fara nici un fel de misticism.

ELLE: In timpul campaniei electorale, l-ati comparat pe sotul dumneavoastra cu Jeanne dArc!

B.M.: A fost mai mult o gluma in momentul deplasarii la Orléans, inainte de inceperea campaniei electorale. Am citit mult despre Jeanne dArc, nu este fecioara despre care se vorbeste, acea pastorita care a auzit voci. Este o femeie razboinica si curajoasa, care a facut treaba mai buna decat regele Carol al VII-lea!

ELLE: In ultimele trei luni, ati participat la Reuniunea francezilor, fara jurnalisti, pentru a hotari care va fi gradul dumneavoastra de implicare. Ce v-a retinut sa invitati media?

B.M.: In timpul campaniei, cand eram cu sotul meu pe teren, mi-am dat seama ca oamenii se cenzureaza atunci cand sunt filmati sau inregistrati. Din acest motiv, m-am deplasat fara jurnalisti, si acolo oamenii mi-au spus lucruri nemaiauzite. Plus ca e nevoie de timp. Nu spui acelasi lucru cuiva dupa treizeci de minute sau la capatul a doua ore de schimburi de informatii si de dialog.

ELLE: Una dintre fostele dumneavoastra eleve, Domitille Cauet, v-a sensibilizat in legatura cu suferinta copiilor autisti si a parintilor lor. Ce intentionati sa faceti in acest domeniu?

B.M.: Sunt pentru incluziune, cred ca sunt multe eforturi de facut in aceasta privinta. Pentru ca eu am avut in clasele mele copii fie cu handicapuri motorii, fie cu sindrom Asperger, si stiu ca este posibil sa fie integrati. Si asta functioneaza pentru toti ceilalti elevi. Sa oferim un loc tuturor, sa reducem diferentele pe care le presupune traiul laolalta.

ELLE: Ati afirmat: „Tinerilor carora le dam iesirea de serviciu ca unica solutie in viata… Pai, bineinteles ca o sa ne explodeze in fata.

B.M.: E obligatia noastra sa-i educam. Daca ratam asta, nu stiu cum am putea sa construim o societate. Dar daca reusim, o sa putem avansa!

ELLE: Si in ce fel veti actiona concret?

B.M.: Pentru moment, intalnindu-ma cu oamenii. Mi-am dorit sa vad direct pe teren ce functioneaza si ce nu. Este important sa facem totul pentru a lupta contra excluderilor de orice tip, mai ales a acelora care au legatura cu handicapul, din sistemul de educatie si cel de sanatate. Am fost la Institutul Gustave-Rousy din Villejuif pentru a intelege cum sunt integrati copiii spitalizati in procesul de educatie. Aceea a fost prima mea deplasare. Ma pasioneaza tot ce are legatura cu scoala. Cred ca scoala ar trebui sa fie un loc mai deschis, un loc al vietii. Si ar trebui sa favorizeze accesul la cultura.

ELLE: V-a placut mult sa fiti profesoara si ati spus, parafrazandu-l pe Flaubert in „Educatia sentimentala: „a fost ca o orbire. Ce v-a placut cel mai mult in invatamant?

B.M.: Dar eu nu sunt Frédéric Moreau. Pentru ca el este campionul ratarii, ca multi dintre eroii flaubertieni. Dupa nasterea celui de-al treilea copil, am incercat sa fac o alta meserie. O prietena mi-a spus ca Academia din Strasbourg, unde locuiam pe vremea aceea, cauta profesori, si cum aveam un masterat in litere, am aplicat si am fost admisa. Am ajuns la un curs la colegiu, unde se studiau subordonatele conjunctive. Iar eu habar n-aveam de propozitii conjunctive, relative, circumstantiale, eu nu studiasem decat literatura! Prima ora a fost naucitoare. Am petrecut 15 zile fara sa dorm, doar muncind. Si, foarte repede, invatatul a devenit o mare bucurie si, poate ca sunt naiva, dar pentru mine a fost si un motiv de mandrie. Nu m-am mai simtit niciodata atat de bine ca atunci cand ieseam de la un curs care decursese bine. In schimb, cand un curs mergea prost, era groaznic. Pentru ca pierdusem mai mult decat o ora, pierdusem ocazia de a transmite: un autor, o idee, o invatatura.

ELLE: Care sunt lecturile care v-au construit ca om?

B.M.: Am o pasiune nemarginita pentru Flaubert. Este de neconceput pentru mine sa nu fi citit Madame Bovary. Scriitura lui are o precizie de bisturiu. O data pentru ca fiecare cuvant a fost cantarit, am inteles ca se inchidea in camera lui si citea cu voce tare frazele. „Conversatia cu Charles a fost plata ca un trotuar de strada. Si iata cum, intr-o singura fraza, Charles este nimicit, redus la mediocritatea lui. Flaubert este cel mai bun detector al stupiditatii din toata literatura. Deceleaza rautatea crasa, prostia, acolo unde apare. Piesa montata a mariajului Emmei Bovary poarta in ea insasi esecul care a venit odata cu uniunea. Totul la Flaubert are o semnificatie. Elevii mei n-aveau dreptul sa nu-l iubeasca! Adoram sa le transmit pasiunea mea. Apoi, in poezie, geniul este Rimbaud. Cartea mea de capatai este Les Fleurs du mal, de Baudelaire. Succesiunea poemelor o stiu pe de rost; am o preferinta pentru „Une charogne, in mijlocul de la „Spleen et Idéal, si apoi „Tableux Parisiens, „Le Vin, „Les Litanies de Satan, in „Révolte, aceasta fascinatie pentru cadere. Poetii stiu sa exprime inexprimabilul.

ELLE: Ati marturisit ca-l iubiti si pe Maupassant, pentru ca moartea este prezenta peste tot in opera sa… Ce ati vrut sa spuneti?

B.M.: Sunt ca el… In Bel-Ami, in ajunul unui duel, eroul nu se gandeste la evadare, el se vede deja mort a doua zi. Am cunoscut dintotdeauna aceasta teroare a mortii. Pentru ca, de cand eram mica, a sosit in viata mea. Si cand apare, esti cu totul luat prin surprindere. Nu te ajuta nimic. Am fost ultima nascuta dintr-o familie cu sase copii. Sora mea a murit intr-un accident de masina, impreuna cu sotul sau si cu copilul pe care il purta. Aveam opt ani cand s-a intamplat. De atunci este cu mine, in fiecare zi a vietii mele. La un an dupa aceea, ne-a parasit si una dintre nepoatele mele, in varsta de doar sase ani. Iar bunica mea mi-a spus: „Nu inteleg de ce nu sunt eu in locul ei. Atunci am inteles ca nu exista o ordine a lucrurilor. Am trait acest sentiment cand m-am intalnit, la Ministerul Apararii, cu parintii soldatilor cazuti la datorie. Un tanar scapase din toate confruntarile si, trei luni mai tarziu, a murit de malarie. Ce poti face altceva decat sa plangi alaturi de parinti?

ELLE: V-ati intanit cu familiile victimelor atentatului de la Nisa. Cum te poti pregati pentru o astfel de experienta?

B.M.: Nu esti niciodata pregatit. Te simti atat de neputincios. Moartea este o oroare, un lucru abominabil in sine, dar cand e vorba despre o astfel de moarte, nu exista cuvinte. Acel tata, cu copilul sau de doua luni in brate, care mi-a marturisit: „Doamna, am decis sa am si aceasta fetita ca sa nu mor. Cealalta fiica a mea a murit sub rotile camionului. In astfel de situatii nu mai poti spune nimic. Iti vine doar sa-ti ceri iertare. Pentru ca suntem oameni si pentru ca unul dintre noi a facut asta. Aceste familii se reconstruiesc fiecare cum poate. Mi se pare ca, orice cale ai alege, e buna pentru ca te ajuta sa supravietuiesti.

ELLE: Ascultandu-va, imi dau seama ca dumneavoastra, care aveti o aura asa de vesela, aveti si o latura foarte melancolica…

B.M.: Nu prea mi-am apreciat adolescenta, iar asta este motivul pentru care ador sa-mi petrec o parte din viata mea profesionala in mijlocul adolescentilor. Sunt atatea fisuri in ei. Fie isi regreta copilaria, fie isi doresc sa fie adulti, dar nu sunt niciodata acolo, in acea etapa a vietii unde se afla de fapt. Si eu am incercat adeseori acest sentiment. Totusi, eu m-am bucurat de sansa de a avea niste parinti incredibili si o familie foarte iubitoare si unita.

ELLE: Ce educatie vi s-a dat?

B.M.: Mai presus de toate, mi s-a transmis respectul pentru ceilalti. Puteam sa fac de toate, chiar sa iau si note mici, dar parintii mei erau foarte stricti in legatura cu respectul pe care il datoram celuilalt. N-am fost un copil prea cuminte. Eram adesea taxata pentru impertinenta. Pentru ca la Scoala Sacré-Cœur din Amiens n-am lasat niciodata ochii in pamant, niciodata. Si n-au reusit niciodata sa ma faca sa-mi intre in cap un lucru in care n-am crezut. Am avut de timpuriu un spirit critic.

ELLE: Ati devenit un simbol in intreaga lume, iar hashtag-ul #ilestmarieavecunefemmequia24ansdeplusquelui (#ecasatoritcuofemeiecareare24deanimaimultidecatel) a fost utilizat de 6 milioane de ori pe Weibo, Twitter-ul chinezesc. Traiti ca un simbol?

B.M.: Deloc! Pentru ca singura vina a lui Emmanuel este de a fi mai tanar. Este o gluma intre noi: nu traim doar o clipa aceasta diferenta de varsta. N-am fost niciodata atrasa de barbati mai tineri decat mine, nu m-a miscat niciodata asta. Iar Emmanuel nu a fost niciodata in clasa mea: imbecilul fericit, care povesteste ca ii citeam poemele si temele, spune numai minciuni.

ELLE: Dar ati fost profesoara lui de teatru?

B.M.: Da, dar la acel atelier de teatru scriam piese impreuna, aveam un raport de egalitate artistica.

ELLE: Cand v-ati dat seama ca relatia dumneavoastra se transforma?

B.M.: Cred ca atunci cand am lucrat la piesa lui Eduardo De Filippo Arta comediei. Scriam impreuna vinerea seara si, incepand de sambata, abia asteptam urmatoarea vineri. Pe atunci nu intelegeam de ce. Mi se parea o nebunie.

ELLE: Ati incercat sa rezistati?

B.M.: Da, eu i-am spus lui Emmanuel sa plece sa-si termine studiile la Paris, pentru ca mi se parea ca e cel mai bun lucru pentru el. In acel moment, nu era nimic intre noi, dar stiu ca barfele sustin altfel. Nu-mi pasa decat de copiii mei, Sébastien, Laurence si Tiphaine. Deloc de restul lumii.

ELLE: Cum ati facut fata calomniilor, misoginiei suscitate in timpul campaniei electorale de diferenta de varsta dintre voi?

B.M.: Rau. Dar in final mi-am zis: „Nu-ti pica bine, dar taci, ce sa faci?!. Dupa asta, a trecut.

ELLE: Care a fost lucrul cel mai greu pentru dumneavoastra in aceasta poveste extraordinara?

B.M.: Distanta continua care ne-a despartit pana in 2007. Dar in acea perioada ne-am scris enorm.

ELLE: Va vedeti ca fiind transgresiva?
B.M.: Deloc. Pentru ca aceasta poveste s-a derulat incet. Treptat, mi-am facut familia sa isi dea seama ca… Treptat, Emmanuel si-a facut familia sa isi dea seama ca… Nu am distrus totul, dar unele lucruri s-au stricat. In toate cazurile, separarile se lasa intotdeauna cu pierderi. Copiii sufera adesea. Stiu ca le-am facut rau copiilor mei, iar acesta este lucrul pe care mi-l reprosez cel mai mult. Dar n-as fi putut sa nu fac asta. Exista momente in viata cand trebuie sa faci alegeri vitale. Iar pentru mine asta a fost alegerea vietii mele. Ei bine, cei douazeci de ani diferenta, orice s-ar spune, nu inseamna nimic! Bineinteles, la micul dejun sunt eu cu ridurile mele, el cu prospetimea sa, dar asa stau lucrurile. Daca n-as fi facut aceasta alegere, as fi ratat sansa vietii mele. Am fost foarte fericita alaturi de copiii mei si, in acelasi timp, simteam ca trebuie sa traiesc «Acea dragoste», cum o numeste Prévert, pentru a ma simti pe deplin fericita.

ELLE: Sotul dumneavoastra a spus: „Nu voi reusi sa trec de cincinalul meu daca Brigitte nu este fericita.

B.M.: Intotdeauna Emmanuel le poarta de grija celorlalti. Nu suporta ca cineva sa sufere langa el. Si este la fel si cu copiii, si cu nepotii, se intereseaza mereu de ei, nu trece o zi fara sa ceara vesti despre ei. Pe cand eu am un anume talent pentru fericire. Pe fond, eu apartin secolului al XVIII-lea. Secolul Luminilor si cautarea fericirii mi se potrivesc. Ca in Omul de lume de Voltaire: fericirea este acolo unde ma aflu. Asta cred si eu!

ELLE: Familia pare a fi o parte non-negociabila a fericirii dumneavoastra. Reusiti sa va mai vedeti familia de cand v-ati instalat la Palatul Élysée?

B.M.: Da, ii sun, ne vedem. Evident, Emmanuel un pic mai rar. Dar trebuie sa-l vedeti pe Emmanuel intr-un magazin de jucarii impreuna cu copiii. Este intotdeauna o sarbatoare! La inceput merge cu ei in librarii, dar la un moment dat, le spune: „Ei bine, mai exista si jucarii. Cel mai frumos este atunci cand le spune povesti imaginate chiar de el si adoarme inaintea lor, iar ei il trezesc ca sa afle continuarea.

ELLE: Pana acum a scris trei romane, citite doar de dumneavoastra. Ce credeti despre ele?

B.M.: Babylone, Babylone este remarcabil. Emmanuel este fascinat de Mexic, cunoaste aceasta tara fara sa fi fost vreodata acolo. Citeste, isi aminteste de tot, de toate persoanele pe care le-a intalnit. Si, in mintea lui, totul este in ordine, bine aranjat. Eu sunt mai romantica, mai dezordonata. Sunt uimita de capacitatea lui intelectuala. Este extraordinar. Si vorbesc de om, nu de sotul meu.

ELLE: In timpul campaniei, ati fost auzita criticandu-l. De cand este presedinte, aveti aceeasi libertate de expresie?

B.M.: Nu-l critic. Il sfatuiesc si il las sa faca ce vrea. Ceea ce-mi doresc mai mult decat orice este sa nu-i creez prejudicii, este obsesia mea. Daca intr-o zi voi simti ca prezenta mea este complicata pentru presedintie, voi disparea din peisaj. Evident, voi fi intotdeauna de partea lui, dar cu discretie.

ELLE: Sotul dumneavoastra s-a angajat sa renunte la o anumita ipocrizie, dar crearea unui statut al Primei Doamne a suscitat o adevarata polemica. Cum stau lucrurile astazi?

B.M.: Urmeaza sa se decida, nu printr-o lege, ci printr-o carta care va explica ca nu sunt remunerata, care sunt misiunile mele si mijloacele pentru a le indeplini. La Palatul Élysée vor fi prezentate public intalnirile mele, angajamentele mele, astfel incat francezii sa stie exact ce fac. Asta este cel mai important: ca totul sa fie cat mai clar – ca toate cele care m-au precedat, imi voi asuma rolul public, dar incepand de acum francezii vor sti exact ce mijloace imi sunt puse la dispozitie.

ELLE: Michelle Obama a spus: „Sa fii Prima Doamna este un dar, pentru ca iti poti exercita rolul fara sa fii aleasa, dar oare este
intr-adevar un dar?

B.M.: Da, este foarte corecta aceasta idee de cadou. Iar parintii mei m-au invatat ca, atunci cand primesti un cadou, multumesti pentru el. Darul inseamna in primul rand, pentru mine, intalnirile pe care am avut sansa de a le avea. Dar in mintea mea este foarte clar: francezii l-au ales pe Emmanuel, nu pe mine, chiar daca stiau, bineinteles, ca noi formam un cuplu.

ELLE: Ati asistat la ceremonia tinuta in memoria lui Simone Veil, a jucat ea un rol in trezirea constiintei dumneavoastra feministe?

B.M.: Asta am in urechi, bataile de inima ale fetusului, pe care adversarii ei le-au difuzat la Adunarea Nationala, atunci cand s-a votat legalizarea intreruperii voluntare a sarcinii. Nu voi uita niciodata. Nici maniera atat de demna in care a raspuns. Am intalnit-o pe Simone Veil in doua ocazii si n-am spus nimic in fata unei femei ca ea. Poarta in ea tot ceea ce a trait. Era o adevarata prezenta. Ma inclin in fata a ceea ce a reprezentat. Marturisesc ca intotdeauna am fost fascinata mai mult de destinele femeilor decat de cele ale barbatilor. Cred ca secolul XXI va fi feminin, ca femeile ar putea sa gaseasca o cale pentru aceasta lume. Daca asta inseamna sa fii feminista, atunci sunt, dar aproape de barbati, nu impotriva lor.

ELLE: Primiti in jur de 140 de scrisori pe zi, de la persoane nevoiase. Ce contin ele?

B.M.: Multe persoane isi exprima dificultatile cu care se confrunta in viata de zi cu zi intr-o societate care, uneori, nu este foarte incluziva. Asta ma obliga sa fiu la inaltime si vreau sa actionez pentru ele. In acelasi timp, asta imi permite si sa fiu constant in contact cu francezii si sa le cunosc mai bine preocuparile.

ELLE: Sunteti o femeie educata, feminista, nu v-ati saturat sa se vorbeasca atat despre hainele dumneavoastra?

B.M.: Daca asta face bine modei din Franta, de ce nu?! Sunt foarte sensibila la moda. Exista o anumita imagine a frantuzoaicei in moda. Intotdeauna am fost atenta la felul in care ma imbrac, cerandu-le parerea fiicelor sau elevelor mele. Nu ies niciodata din casa fara sa fiu coafata, imbracata mai mult sau mai putin reusit, dar nu stiu sa fiu altfel. Astazi am avut ocazia sa ma intalnesc cu Nicolas Ghesquière, directorul de creatie de la Vuitton, care ma intelege si care ma cunoaste, si pe care il admir la randul meu pentru sensibilitate si talent. Si Karl Lagerfeld este un creator de exceptie si un artist, pentru care simt afectiune si admiratie. Dar port si creatiile altor designeri, ii ador pe Olivier Rousteing, pe Alexandre Vauthier si pe multi altii. Imi place mult Alaïa, dar fustele lui sunt tare scurte. Fustele mele sunt deasupra genunchiului, dar nu mini. Am purtat si minijupes, cand eram mai tanara. Ascundeam una in geanta, cand ieseam. Apoi am trecut la foarte scurt sau la foarte lung, iar intr-o zi in care purtam o fusta foarte lunga, bunica mea mi-a spus: „Oh, nu se poate, arati ca o bunica prafuita. Si am renuntat sa mai port asa ceva.

ELLE: Se zvoneste ca dumneavostra si sotul dumneavostra nu vreti sa petreceti nici o noapte unul departe de celalalt; este adevarat?

B.M.: Da, nu ne prea place sa stam departe unul de altul. Ma linisteste cand Emmanuel e langa mine. Despre el nu stiu, nu o sa raspund in locul lui, dar am impresia ca si pentru el e la fel. Si asa a fost mereu. Traim la fel ca si alte cupluri. De cand ne-am intalnit, am fost si de acord, dar au fost si lucruri asupra carora nu ne-am inteles. Avem si dispute, dar ne mai si oprim. E o relatie fluida. Totul are importanta si nimic nu are. Nu suntem niciodata ingrijorati. Eu, care am fost toata viata o angoasata teribila, nu mai sunt asa de cand l-am cunoscut pe Emmanuel. E foarte ciudat, nu pot sa explic asta. E ceva de genul: „poate ca datorita lui, poate ca datorita mie. Un pic asemanator cu conceptia platoniciana, care vrea sa ne intalnim cu jumatatea buna, care se potriveste. Pentru noi, potrivirea, cu toata diferenta de varsta, n-a fost evidenta, dar exista. Cand citesc ce se scrie despre relatia noastra, am mereu impresia ca citesc povestea altcuiva. Desi este o poveste simpla!

Traducere si adaptare de Crina Alexe
Interviu de Erin Doherty si Olivia De Lamberterie.
Fotografii: Mark Seliger.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK