Poate că nici nu îți dai seama, o faci inconștient. Radarul tău este setat constant pe noi parteneri, chiar dacă ai o relație.
Pe de-o parte ți se pare amuzant, un joc al seducției care îți aduce o mulțime de confirmări. Primești atenție, complimente, te simți importantă. Ai senzația că puterea este complet la tine, deci nicidecum neajutorată. Că există acolo o altă opțiune, dar căreia nu îi dai curs căci ești într-o relație. Sau îi dai la nivel de infidelitate emoțională sau o aventură de durată scurtă sau mai lungă, deoarece viața este scurtă și nu vrei să ratezi nimic. Asta este versiunea conștientă, asumată. Desigur există și opțiunea în care nu îți dai seama exact ce faci, respectiv că lași toate ușile și ferestrele deschise, să intre cine dorește. Faci tu ulterior selecția. Tot dintr-o nevoie de hrănire a orgoliului sau cauți o cale de scăpare din relația actuală.
Partenerul este ok, se poartă frumos. Social, cultural, financiar stă bine. Dar acesta oare este maximul pe care îl poți obține de la cineva în cuplu? Oare nu există un nivel superior pe care îl poți atinge? Dialogul acesta interior te face să fii vigilentă la fiecare bărbat din proximitatea ta. Oare el nu ar fi o partidă mai bună? Sau efectiv nu mai ești deloc mulțumită de ce ai acasă, nu recunoști public faptul că relația este ca și încheiată și prospectezi piața. Nu îți place să fii singură și istoricul tău este de a sări dintr-o relație în alta. Și o cauți pe cea nouă.
Încă nu este perfect conturat gândul că poate poți mai mult din punct de vedere relațional. Sau nici nu concepi să gândești așa ceva, deoarece ți-ar arăta calitatea foarte proastă a relației actuale. Și momentan eviți realitatea. Sau nu vrei să devii tu critică la adresa ta, să te judeci că ai putea acționa astfel. Privești curios bărbații cu care interacționezi frecvent, ești interesată să îi descoperi pe cei abia întâlniți, și automat îi compari pe aceștia cu partenerul tău. Cine e mai bun? Cine are potențial mai mare?
Un coleg de serviciu, un prieten din cercul vostru de apropiați, chiar și căsătorit, un tip de la sală sau pe care l-ai cunoscut la un concurs de alergare. În principiu sunt bărbați indisponibili, fie că au relații, locuiesc în alt oraș, sunt mult mai mici de vârstă decât tine, sunt tiparul de aventurieri care se culcă cu altcineva în fiecare săptămână. Dar pentru ei dezvolți pasiuni care nu te țin foarte multă vreme, însă personajele se schimbă periodic. Evident că asta afectează conexiunea cu cel de acasă, care devine posesorul tuturor defectelor din lume. Pasiunile se desfășoară în mintea ta sau le etichetezi drept o prietenie mai cu sclipici. Comunicați online, când sunt contexte să vă vedeți, le faci să se întâmple, poate că tu ești cea care are inițiativa să îi abordeze și îi curtezi asiduu. Ei par cei mai minunați deși nu îi cunoști cu adevărat sau laturile neplăcute le ignori cu desăvârșire.
Partenerul oficial este determinat și știe clar ce vrea de la tine. Tu nu îți asumi cu adevărat relația și găsești tot felul de scuze ca să nu o duceți către un nivel superior. Parcă te simți sub presiune și când propune să planificați o vacanță scumpă peste 6-8 luni. Îți zici că în intervalul acesta se pot întâmpla foarte multe.
… sau te prezinți e foarte diferit când ieșiți voi doi versus când ieși în oraș cu prietenele ori te duci la serviciu. Alături de el mai ai puțin și îți pui un sac pe tine, fără el îmbraci cele mai provocatoare și senzuale ținute. Cauți activ să observi reacțiile celor din jur când ești aranjată, poate chiar ai făcut o revoluție în ceea ce privește felul în care arăți.
Foto: PR