Spui că ești pregătită pentru o nouă relație? Semne că întâi e important să ai mai multă grijă de tine

Spui că viața merge mai departe, ești pregătită pentru o nouă relație. Chiar și cu această perspectivă utilă, e necesar să pui lupa pe tine.

Să nu rămâi captivă în trecut, să nu fii blocată după o despărțire cu siguranță ajută în procesul de vindecare emoțională. Și chiar dacă ești determinată să îți vezi mai departe de treburile tale, focusul pe o nouă relație nu ar fi util într-o perioadă de convalescență sufletească, deoarece nu ți-ai dat spațiul necesar pentru tine, în care să readuci atenția pe propria persoană.


Despărțirea e recentă

Fostul partener te-a dezamăgit foarte tare, modul în care se comporta cu tine sau se raporta la relație nu era îndeajuns. Propunerile sau perspectivele lui intrau în coliziune cu valorile tale despre bine și rău, cu principiile tale sau cum vezi tu o relație. Să se termine povestea dintre voi consideri că e o decizie matură, asumată, utilă pentru tine. Chiar și așa nu înseamnă că nu e greu. Cu siguranță au fost și aspecte pozitive care te-au ținut în relație, plus dorința de a fi împreună care de multe ori frizează ce indică realitatea. A începe imediat o relație cu altcineva e o formă de autoliniștire, o fugă de singurătate și de tristețea post despărțire. Nu intri în relație vindecată, disponibilă emoțional, ci celălalt e ca un… pansament.


Vezi ce îți dorești să fie

Fiecare persoană care îți dă atenție, care te invită la o întâlnire ți se pare extraordinară. Și ești devastată când apoi se retrage. Practic proiectezi pe individul din fața ta ceea ce ți-ai dori să aibă partenerul oficial. Nu este un proces de cunoaștere, de descoperire, în care să observi dacă are acele calități în mod real.

Relația este scopul suprem

Să îți dorești să fii în cuplu, să ai conexiune este ceva natural. Nu suntem făcuți să funcționăm singuri. Perspectiva ta are ca obiectiv găsirea unui partener și punct, miza întregii tale existențe fiind relația. Ca atare focusul nu mai este o relație în care să fii fericită, sprijinită, iubită, ci o persoană care să ocupe postul vacant. În acest proces pierzi din vedere și alte elemente ale vieții tale care te pot împlini, și cumva îți pui toate ouăle într-un singur coș.


Validare

Consideri că un partener e cel care ți-ar oferi validare și te-ar face să nu te mai critici, doar pentru că el te iubește și te vede frumoasă. Practic pui acceptarea și iubirea ta de sine, tu în raport cu propria persoană, în spatele lui. În relații suntem răniți, în relații ne vindecăm. Proces în care ne asumăm și partea noastră de responsabilitate.


Le faci tuturor pe plac

Și dacă te gândești bine, nu este vorba doar despre părinți, prieteni, colegi de serviciu. Și în ceea ce îi privește pe foști te-ai dat peste cap să le faci pe plac, ei să fie mulțumiți. Dar tu ești mulțumită? Ție ce îți place? Ce te bucură? Ce ai vrea să încerci? Notează pe hârtie cât mai multe variante posibile, modalități în care ai face gesturi frumoase, generoase, calde față de cea mai bună prietenă, cum i-ai face ei pe plac. Apoi fiecare item în parte aplică-l pentru tine, câte unul pe zi.


Citește și:
Tipuri de interacțiuni în cuplu care sunt epuizante emoțional

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle