Așa cum se spune să nu faci ce face popa, ci ce zice popa, același lucru se aplică, uneori, și psihologilor. Am muncit vreodată în exces? Evident! Inițial am început cu un proiect minunat ce viza formarea ca psihoterapeut. Școlile acestea costă, deci trebuie să le poți plăti, apoi să mai ai suficiente fonduri ca să poți trăi. Ca atare efortul a fost mare. Job, colaborare, în paralel cu școală și examene, și iată cum se insinua în viața mea un singur weekend liber pe lună. Țelul era măreț, o investiție în viitor care presupunea un sacrificiu de vreo doi ani. Apoi a devenit un stil de viață, mereu cu noi și noi obiective. Mașină, renovarea casei, mobilă nouă, alte specializări și un fel de promisiune interioară de Nirvana când totul va fi la linie. Numai că Nirvana nu a fost atinsă, nici pe departe, iar 9 luni (aproape) sabatice nu au putut regla epuizarea care se instalase. De ce era nevoie? De o reorganizare din temelii. Probabil că fiecare are propriile sale lecții, deja integrate sau în curs de învățare. Iar tentația recăderii e mare, mai ales atunci când te simți odihnit și știi că poți mai mult, parcă și mai mult, hai, încă un pic. Atunci reamintirea lecției inițiale e mai mult decât utilă.
Trăim și un context pandemic, unde frica zilei de mâine, pierderea job-ului sau a afacerii ne fac să dăm randament 210% la serviciu. Suprapusă peste o teamă de sărăcie, un istoric cu o copilărie plină de lipsuri sau o situație actuală fără o plasă de siguranță emoțională sau practică… epuizarea e deja după ușă. Depinde dacă o lași să intre sau nu. Apoi, lucrul de acasă a devenit noul trend și sună, aparent, ca o favoare. Nu mai pierzi timp în trafic, în timp ce lucrezi poți băga niște rufe la spălat sau gătești ceva între două rapoarte.
Un studiu realizat de monster.com a arătat că 69% dintre angajați au simptome de burnout chiar și lucrând de acasă. Un alt studiu, realizat de Mental Health America și Flexjobs, arată că 75% dintre cei intervievați au suferit de burnout, 40% în mod special pe durata pandemiei, iar 65% muncesc mult mai mult de acasă comparativ cu vremurile când mergeau fizic la birou. Un tablou familiar? Munca în exces face parte și din peisajul românesc, iar împreună cu psihoterapeuta Florentina Gruia (www.florigruia.ro) facem o analiză punctuală, menită să deschidă minți, suflete și să invite la mai multă grijă de sine.
ELLE: Ce se întâmplă la nivelul creierului, în organism, atunci când nu ne oferim suficient timp pentru relaxare și odihnă?
Florentina Gruia: În cazul privării de somn, creierul începe să oprească activitatea cerebrală în anumite zone pe care nu le consideră importante pentru supraviețuire. În cazul stresului cronic, creierul îmbătrânește prematur și poate crește riscul de apariție a tulburărilor psihice. Când vorbim despre stres asociat muncii în exces, activități menținute pe o perioadă lungă de timp, se descarcă hormonul numit cortizol, care alterează funcționarea normală a organismului. Apar migrene, bătăi cardiace neregulate, scade imunitatea, funcțiile digestivă și renală sunt perturbate, poate apărea epuizarea, în cazuri grave ajungându-se chiar la deces.
ELLE: Dar la nivel emoțional? Cum arată lumea emoțională interioară când ne privăm de odihnă?
F.G.: Pentru că nu putem disocia emoțiile de corp, evident că și ele sunt în corelație cu modificările chimice și fiziologice de la nivelul organismului. Lumea emoțională interioară cuprinde mare parte din paletarul emoțiilor, dominante fiind îngrijorarea, iritabilitatea, temerile. Până la un punct, în stresul acut de exemplu, ele sunt sănătoase, ne mobilizează în rezolvarea de probleme. Dar dacă lipsa de odihnă și absența relaxării continuă, ele cresc în intensitate, apar anxietatea, furia, panica, și devin nesănătoase. Ceea ce ne face pe noi disfuncționali sunt emoțiile cu intensitate înaltă menținute pe o perioadă lungă. Pe de altă parte, absența odihnei și relaxării fac ca distanța dintre un stimul și reacția noastră să devină foarte mică, motiv pentru care explodăm la cel mic stimul, critică, și vorbim de iritabilitate accentuată.
ELLE: Care sunt motivele psihologice pentru care unele persoane se epuizează muncind?
F.G.: Acestea sunt în corelație cu tipul de motivație a individului, și mă refer la motivația intrinsecă (preferințe pentru motivații interne, cele care derivă din curiozitatea, provocarea și plăcerea realizării în sine a unei activități) și la cea extrinsecă (preferințe pentru motivații contextuale, externe, derivând din calitatea recompenselor, avantajelor sau aprecierilor primite din partea celorlalți), motivație care a fost modelată în relație cu părinții, figurile reprezentative din copilărie (tata/mama au fost model, munceau foarte mult, programul dezvoltat la nivelul individului fiind „muncește din greu, posibil să fi existat comparația cu alți copii – „de ce el poate și tu nu?' – sau retragerea iubirii în caz de rezultate proaste la școală, „nu ești suficient de…', și aici apare supracompensarea, dorința de a demonstra că ești „suficient de …'. Sau pot fi corelate cu trauma timpurie (abuz emoțional, neglijență, traumă sexuală, pierderi majore), care determină lipsa capacității de autoreglare emoțională. Și aici vorbim despre apariția dependenței, obiectul dependenței putând fi alcoolul, drogurile, fumatul, cumpărăturile, alimentele, pornografia, jocurile de noroc, oamenii, și, nu în ultimul rând, munca în exces ca modalitate de reglare emoțională. În cazul dependenței de muncă, chimia creierului este modificată, individul dezvoltând nevoia compulsivă de a lucra în permanență.
ELLE: Cum ne dăm seama că suntem epuizați, în burnout? Că am atins pragul de jos și e de ajuns…
F.G.: Ne dăm seama atunci când simțim că nu mai avem energie vitală pentru a desfășura activități care de obicei nu necesitau un efort suplimentar. Dimineața ne trezim foarte greu și ne simțim obosiți înainte de a ne da jos din pat; suferim de insomnia de adormire, nu putem adormi din cauza dialogului interior accentuat; experimentăm incapacitatea de a ne relaxa; scade pofta de mâncare sau mâncăm compulsiv; scade imunitatea organismului și ne îmbolnăvim mai des; avem dureri migratoare prin corp; suntem mai tot timpul iritați; scade performanța cognitivă, facem greșeli la job, atenția se diminuează, nu ne mai putem concentra, scad randamentul, performanța.
ELLE: Ce să facem când partenerul e workaholic și nu dorește să plecăm în vacanțe, în weekend-uri, ori lucrează și de acolo? Ce impact are asta asupra cuplului?
F.G.: Sigur că dinamica unui cuplu poate fi alterată dacă unul dintre parteneri prioritizează jobul și nu este conștient de importanța relaxării, diversificării activităților și reconectării. Când partenerul de cuplu nu dorește să plecăm în vacanțe, în primul rând îi comunicăm cum ne face să ne simțim acest lucru, arătându-i totodată că îl înțelegem și susținem, vorbindu-i chiar și despre consecințele prioritizării defectuoase. E nevoie de înțelegere, comunicare și negociere. Dacă în urma dialogului partenerul nu își schimbă alegerea, poți să găsești variante de a te relaxa și a petrece timp în weekend, chiar să organizezi vacanțe împreună cu grupul de prieteni. E foarte important să fii în acord cu nevoile tale de odihnă și relaxare. Cât despre lucrul în timpul vacanței, e nevoie să distingem între faptul că pot exista situații speciale, termene-limită de predare a unui proiect, termene care nu pot fi amânate, s-au suprapus peste perioada vacanței; și un obicei. Dacă e o situație particulară e de înțeles. Dacă, însă, e un obicei, revenim la ideea de comunicare și negociere.
ELLE: De ce munca în exces este un stil de viață agreat și lăudat de societatea de azi?
F.G.: Suntem o generație extrem de competitivă, competiție care își are rădăcinile în comparația cu alții și nevoia de perfecționism. Dezvoltarea pe orizontală, pe de altă parte, și nevoia de a dobândi cât mai multe bunuri materiale cresc motivația extrinsecă, implicit munca în exces. Iar marile companii stimulează financiar sau emoțional acest dezechilibru muncă/relaxare, validând persoanele care muncesc în exces. Trăim într-o cultură mercantilă și narcisică, iar munca în exces are beneficii pentru unii. Să nu uităm, însă, că în lumea aceasta toate sunt la pachet cu bine și rău, iar munca în exces poate aduce beneficii, dar și mari pierderi.
ELLE: Muncim enorm și suntem absenți de acasă. Sunt vacanțele suficiente pentru conectarea cu copiii? Ce se întâmplă când suntem părinți de weekend sau de vacanță?
F.G.: Așa e, o parte dintre noi muncește foarte mult, fie sub pretextul bunăstării familiei, fie sub altele. Nu, vacanțele nu sunt suficiente pentru conectarea cu copiii, ei au nevoie permanent de conectare, susținere, ascultare și înțelegere. Există ceea ce noi, psihologii, numim „influență prin absență'. Adesea, copiii care au părinți workaholici suferă de anxietate de separare, lipsa încrederii în sine, dezvoltă schema de deprivare emoțională, poate chiar și o formă de „îți fac pe plac, numai să petreci mai mult timp cu mine'. Există și o categorie de părinți care suplinește absența prin cadouri. E foarte important să ne gândim la consecințele pe termen scurt, mediu și lung generate de absența noastră de lângă copil. Ce fel de adult vreau să devină copilul meu? Ceea ce fac acum îl susține sau îl limitează? Dacă gândești un plan de echilibrare între muncă, relaxare și odihnă, include în el un timp dedicat copilului, în care să vă jucați, să-l ajuți să descopere lumea, să-l asculți și să îl susții. Un moment bun să faci fericit și copilul tău interior, care a uitat cum e să se joace.
ELLE: Suntem obișnuiți să lucrăm la foc continuu. Cum ne dezobișnuim, cum ne scoatem din priză?
F.G.: În primul rând e nevoie să devenim conștienți că există un dezechilibru între muncă și relaxare/odihnă. Dacă definim corect problema, există multe șanse să găsim soluția potrivită. Câteva întrebări utile ar fi: Care este motivul pentru care muncesc atât de mult? În relație cu cine am învățat? Ce se credea în familia de origine despre muncă? Cum mă influențează pe mine munca în exces? Dar pe cei dragi? Analizăm gândurile, emoțiile, starea de sănătate, impactul pe care îl are acest dezechilibru asupra relației de cuplu, asupra familiei și copiilor, asupra dinamicii sociale, relațiilor de prietenie. Dacă privim lucrurile unidirecțional, lipsind echilibrul, oricare ar fi aria existențială la care facem referire (sănătate, bani, carieră, dragoste, dezvoltare personală, relații, distracție și recreere) în mod cert nu suntem funcționali, calitatea vieții e perturbată. Să privim la consecințele muncii în exces. Poți face un exercițiu de imaginație: cum te vezi peste un an, 5, 10, dacă nu alternezi munca cu relaxarea și vei continua să muncești în exces? Ca mai apoi să faci un plan de ieșire din blocaj, urmând să acționezi pentru a te scoate din priză. Începe cu lucruri simple, pentru că dacă până azi ai muncit în exces și de mâine îți propui să nu mai muncești deloc ești de fapt pe aceeași axă, dar la capătul celălalt, tot nu ești în echilibru. Învață să respiri, să-ți asculți corpul, să alternezi 50 de minute de lucru cu 10 minute de relaxare, să îți propui la început măcar un weekend să ieși din cercul vicios în care ai ales să intri. Să îți programezi vacanțele, dar mai presus de toate să te prioritizezi, știind că viața nu e făcută doar pentru muncă, știind că organismul te susține doar dacă nu îl suprasoliciți. Echilibrul este cuvântul cheie. Și cu cât reușești să fii în echilibru, să alternezi munca cu relaxarea, cu atât vei fi mai performantă, iar viața ta una împlinită.
Citește și:
Ești foarte încărcată la serviciu? Te apropii de burnout? Unde greșești
Foto: