In romanul Minunata lume noua al lui Aldous Huxley, locuitorii unei lumi aflate intr-un viitor distopic consuma un drog numit soma, care le ofera evaziune din mizeria opresiva a realitatii. Nu pot sa nu fiu frapat de asemanarea cu cea mai populara forma de escapism a lumii de astazi: interminabilele seriale TV.
Pe vremea cand eram eu copil, stiam cu certitudine care-i treaba cu televiziunea. Fara sa vreau sa fiu mai nepoliticos decat trebuie, acest mediu producea entertainment pentru prostime. Pentru oameni care n-aveau de ce sa vrea sa gandeasca prea mult. Asta nu inseamna ca TV-ul era un lucru rau: toti aveam nevoie sa ne mai oprim din cand in cand, nu-i asa? Televiziunea moderna, insa, crede altceva.
Se presupune ca Mad Men, Breaking Bad, Game of Thrones, The Wire sunt produsele culturale definitorii ale epocii noastre, cerandu-ne imersiune totala si timp pentru a le consuma. Chiar au fost comparate cu romanele unor Tolstoi sau Dostoievski. OK, cel mai probabil de oameni care n-au citit in viata lor o fraza scrisa de cei doi, pentru ca daca Tolstoi si Dostoievski s-ar uita astazi la posturi ca HBO si-ar taia, probabil, venele cu o lama bine ascutita.
Apropo de Tolstoi, tot ceea ce am citit despre lansarea box set-urilor cu DVD-uri ale diferitelor seriale TV suna ca si cum ar fi fost scris de un copil super-entuziasmat care tocmai a inhalat o supradoza de MDMA. S-o luam cu inceputul: cel mai des intalnit comentariu suna astfel: serialul X „este scris incredibil de bine. Poftim? Despre ce vorbim aici? Vrei sa spui ca dialogurile sunt sclipitoare si captivante? Sau ca secventele povestii sunt impecabil structurate? Sau ca traseul personajelor este incredibil de bine construit? Sau, de fapt, vrei si tu sa ai o neinsemnata reactie critica la ceea ce tocmai ai vazut, incercand cu disperare sa-mi distragi atentia de la faptul ca te-ai intoxicat cu soma in fata laptop-ului, timp de 172 de ore?
Exista un motiv pentru care nimeni nu a fost capabil niciodata de o conversatie interesanta despre aceste box set-uri: motivul existentei lor este acela al entertainment-ului pur. Dincolo de asta, sunt prea putine de spus despre ele. Unde sunt ambiguitatea, incertitudinea, deschiderea la interpretare, ironica privire alternativa si perspectiva inversa, care ne fac sa regandim tot ceea ce primim de-a gata? Nu trebuie sa ai o reactie critica la aceste seriale TV. Trebuie sa-ti placa sau sa nu-ti placa. Asta-i tot! Sa-ti placa au ba, sa te atraga au ba… Nu merge? Nici o problema, treci la urmatorul! Exista tone in locul din care vin.
Din acest motiv, singurele chestii pe care oamenii le pot spune despre ele sunt: 1) cate episoade au vazut deja si 2) in cat timp le-au vazut. E ca si cum ai asculta doi alcoolici fara scapare vorbind despre cat au baut ei cu o noapte inainte, cu amen¬damentul ca alcoolicii fara scapare sunt mult mai amuzanti decat incercanatul ala obsedat de Breaking Bad.
A te claustra din proprie initiativa de unul singur in casa pentru 67 de ore in cautarea distractiei e o chestie normala pentru cineva care nu are nici un prieten si nimic de facut in viata. Dar sa faci asta pentru ca ai senzatia ca te situezi intr-un Zeitgeist cultural elitist e complet pervers. Acuma, pe bune: preferi sa te uiti la The Wire si nu la integrala Ingmar Bergman? Hmm… poate ca ar trebui sa-ti reevaluezi un pic prioritatile.
Solutia nu e ca producatorii TV sa se opreasca din a face seriale. Ar trebui chiar sa pluseze, producand atat de multe incat fanii lor sa poata sta in fata laptop-urilor pana la sfarsitul lumii ca sa nu-i mai auzi declamand cat de mult iubesc acest festin televizual care-si gaseste echivalent doar in mancarea pentru bebelusi.
Bucura-te de cele 336 de ore pline de Doni Draper si Walteri White! Apoi uita-te la urmatorul serial de succes, care, probabil, va fi o drama despre Razboiul de 100 de ani, se va desfasura „in timp real sau slow motion timp de, evident, 100 de ani si va reveni iar si iar la scenele de la inceput. Consuma-ti iresponsabil portia zilnica de soma! Si, te rog, stai departe de mine!
Foto: PR