Socrul Pippei Middleton, reținut în Franța pentru viol comis asupra unei minore

David Matthews, socrul Pippei Middleton, a fost reținut în Franța și ulterior eliberat pe cauțiune, el fiind acuzat de viol comis asupra unei minore.

David Matthews, socrul Pippei Middleton, se află în centrul unui scandal după ce a fost reținut în Franța pentru viol comis asupra unei minore.


David Matthews a fost plasat în custodia Poliţiei franceze marţi, la Paris, de către Brigada pentru protecţia minorilor. Joi, socrul Pippei Middleton a fost pus sub acuzare pentru viol comis asupra unei minore de o persoană care avea autoritate asupra victimei’ şi a fost plasat sub control judiciar. Potrivit surselor franceze, infracțiunea ar fi avut loc în perioada 1998 – 1997, atât în Paris, cât și în hotelul Eden Rock pe care Matthews îl deține St Barts. iar o plângere oficială a fost depusă în 2017.


Socrul Pippei Middleton, David Matthews, este un miliardar britanic, administrator al unui fond de investiţii, fost pilot profesionist de curse şi moştenitor al titlului scoţian Laird of Glen Affric.

Pippa Middleton este sora lui Kate Middleton, soția Prințului William. Ea s-a căsătorit în mai 2017 cu expertul în finanţe James Matthews, fiul lui David Matthews, iar la nuntă au participat numeroși membri ai familiei regale britanice, printre care și Prinții William și Harry.

David Matthews, în vârstă de 74 de ani, a negat acuzațiile prin intermediul unei declarații oficiale dată presei britanice de către reprezentantul său. „David Matthews neagă categoric acuzațiile și contestă fără echivoc aceste scandaloase și mincinoase acuzații', se arată în comunicat.

Socrul Pippei Middleton a fost eliberat sub cauțiune, însă în acest moment nu sunt informații suplimentare privind desfășurarea anchetei. Conform justiției franceze, după formularea acuzațiilor, autoritățile au șase luni la dispoziție să decidă dacă acest caz va ajunge în fața judecătorilor.


Citește și:
Ce nume au ales Kate Middleton și Prințul William pentru al treilea copil – cele mai vehiculate teorii

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle