Social media, între realitate, distracție și minciuni

Rețelele sociale au încetat de mult să mai fie spații distractive în care ne ținem la curent cu ce facem și ce ne mai place, și au devenit adevărate capcane în goana noastră după informații.

Este trecut de 3 după-amiază pe 12 noiembrie și am intrat pe contul de Twitter al lui Donald Trump, aproape fostul președinte al Statelor Unite – pentru amuzament, în parte, dar și pentru a-mi lua doza zilnică de „adevăr” al celeilalte părți, conștientă fiind că cele mai multe conturi de social media pe care le urmăresc îmi furnizează doar jumătate din imaginea lumii așa cum este ea. Ce să vezi, în capătul listei de postări ale lui Trump se regăsește una urcată online cu 14 ore în urmă, intitulată: „We will win!” („Vom câștiga!”), care înfățișează, într-o filmare de efect și cu muzică dramatică, unul dintre mitingurile omului de stat. Însă rezultatele alegerilor, după cum știe întreg mapamondul, au fost anunțate deja de cinci zile, dintr-o dimineață de sâmbătă (la ei) în care orașe întregi au sărbătorit în stradă eșecul lui Trump și noi, restul, am răsuflat un pic mai ușurați că discursul misogin, homofob, xenofob, rasist și instigator la ură al președintelui american nu va mai fi perpetuat la aceeași intensitate. Sau măcar nu va mai avea atât ecou.

Desigur, anunțul de acum cinci zile nu a fost unul oficial, ci o proiecție făcută de cele mai reputate canale media în urma numărării oficiale a voturilor, care a ajuns într-un punct în care autoritățile nu mai consideră că poate fi întoarsă, chiar dacă nu a fost numărat și ultimul vot și nu s-a rezolvat și ultima contestație. E un obicei pe care presa, împreună cu instituțiile, îl au de multă vreme, și tot un obicei era ca învinsul să-și recunoască înfrângerea și să-l felicite pe învingător. Acest lucru nu s-a întâmplat încă, ba mai mult, de cinci zile încoace rețelele sociale (în special Twitter, preferata lui Trump) nu mai contenesc să avertizeze utilizatorii că multe dintre postările lui și ale altora pe această temă sunt incorecte, dacă nu chiar false de-a dreptul. Și totuși, clipul postat de Trump doar acum câteva ore are peste 9 milioane de vizualizări și zeci de mii de comentarii și distribuiri.

Astfel de mesaje (și Trump e doar un exemplu, dar se întâmplă să fie cel mai nimerit acum) răspândite în social media sunt extrem de comune, și nu doar când e vorba despre mize politice uriașe, ci și când e vorba, pur și simplu, de viețile noastre. Practic, tot când scriu asta (pentru că morișca știrilor false și a opiniilor emise expert pe subiecte despre care nu ai habar nu se oprește niciodată) aflu și că Dan Bittman o acuză pe Andreea Esca că și-ar fi înscenat diagnosticul de Covid-19, iar o mulțime de persoane care îi împărtășesc opinia diseminează mesajul, făcându-l să ajungă mai departe și mai departe. În vârtejul știrilor din România legate de pandemie, care au trecut amețitor de la natura virusului la simptomele pe care le cauzează, la pericolul pe care îl reprezintă, la numărul de infectări, la măsuri mai mult sau mai puțin eficace, la decese și care, în cele din urmă, s-a învârtit la noi în jurul numărării fără concluzie a paturilor din secțiile de terapie intensivă, știrile false s-au integrat ușor. În parte, lucrul acesta se datorează lipsei de transparență a autorităților și unor deficiențe ale sistemelor de comunicare. Dar, în încă și mai mare parte, se datorează aceleiași avalanșe de știri false sau de-a dreptul conspirații care au inundat Internetul acolo unde se vorbește despre temă.

Știrile false despre virus au devenit într-adevăr virale, și nu doar aici, în micile noastre comunități, ci la nivel global. Așa se face că, în loc să ne consumăm energiile contracarând avansul unui virus oricum periculos, fiecare dintre noi simte o oarecare presiune să contracareze și opiniile experte ale vreunei rude care crede că masca de protecție este orice, de la unealta diavolului la o îngrădire flagrantă a libertății personale, că Bill Gates urmărește exterminarea unei părți consistente a populației lumii prin vaccinare, asta când nu conspiră cu alte personaje puternice pentru a ne decima cu ajutorul antenelor 5G. Oricât de amuzante ar părea, la prima vedere, aceste idei care ocupă spațiu consistent în social media, ele sunt și periculoase. Așa cum sunt și credințele, vehiculate și dospite tot în social media, ale adepților QAnon, o grupare definită cel mai simplu prin convingerea comună că cei mai influenți oameni ai planetei sunt de fapt pedofili (care mănâncă ocazional copii), masoni sau orice altceva poate să penduleze între urmași ai cavalerilor templieri și descendenții cine știe căror faraoni. Din nou, lucrurile astea pot părea amuzante, dar nu mai sunt atunci când milioane de oameni le cred și le transformă în acțiuni. Iar între a crede în astfel de aberații evidente și a fi manipulat, în moduri mult mai subtile, să crezi că un vaccin împotriva coronavirusului ar reprezenta un dezastru sau că medicii în ansamblul lor sunt plătiți ca să declare că unii pacienți mor din cauza Covid-19 nu e o mare diferență.

Dezinformările, adevărurile trunchiate, minciunile pur și simplu și-au găsit teren fertil în social media, și de acolo au ajuns să se răspândească în credințele noastre, iar lucrul acesta se întâmplă pentru că, dincolo de a fi medii în care se distribuie zilnic cantități uriașe de informație, nici Facebook, nici Twitter, YouTube sau alte rețele nu fac suficient pentru a stăvili torentul fake news. În parte nu pot – este aproape imposibil să controlezi conținutul a miliarde de utilizatori, cum are Facebook, de exemplu; dar chiar dacă ai putea, asta ar echivala cu cenzura; în parte, nici nu își doresc să o facă. Tot Facebook anunța anul acesta că a catalogat grupurile QAnon drept periculoase și a înlăturat de pe platformă 2.400 de pagini și 14.200 de grupuri, dar a păstrat o mulțime de grupuri afiliate, care diseminează aceleași informații.

Rețelele sociale nu mai sunt, azi, ce își propuneau să fie la începuturi. Dincolo de locul în care arătăm fotografii și schimbăm recomandări, social media a devenit un catalizator pentru mișcări sociale, proteste, și un mediu în care se promovează informații de tot felul, de la sloganuri electorale la mesaje anti-vaccinare. Iar filosofia fondatorilor acestor rețele e simplă: nu sunt publishers (trusturi de presă, publicații etc.), așa încât nu pot fi trași la răspundere pentru conținutul încărcat de utilizatori pe platformele lor. Ba chiar Mark Zuckerberg declara într-o sesiune de întrebări și răspunsuri la o universitate: „De principiu, într-o democrație, cred că oamenii ar trebui să decidă ce este credibil, și nu companiile de tehnologie.”

Numai că oamenii, după cum explică psihologul Andra Zaharia în paginile următoare, nu au abilitatea de a face această distincție atunci când sunt bombardați la nesfârșit cu informații false.

Și nici măcar nu mai este vorba despre a discerne între ce e credibil și ce nu. În social media nu se mai distinge adevărul, iar acesta, oricât de încărcat de semnificații ar fi când ne referim la el ca la un concept abstract, filosofic, e de fapt un lucru mult mai simplu. Și a ști care este adevărul și a fi de acord în această privință este, în același timp, fundamentul conviețuirii noastre în societate. Nu și în social media, se pare.