SMILE PARTY: Dress-code: Minimum four teeth (de Mihaela Radulescu)

De cate ori aud o concurenta la Miss-ceva vorbind despre calitatile barbatului ideal, apare in discutie „simtul umorului' – cu alte cuvinte, nu-i grav daca-i mic, gras si are chelie, important e sa stie cateva sute de bancuri si s-o faca sa rada cu pofta de dimineata pana seara, eventual si noaptea, in lipsa altor abilitati cu care ar putea-o face fericita. Nu e nimic rau pana aici, daca ne gandim la calitatile demonstrat terapeutice ale rasului. Dar ce te faci daca el are simtul umorului si tu nu poti sa razi… din motive estetice?! Caci, din pacate, in Romania am vazut cei mai multi oameni care rad cu mina la gura, cu gura inchisa sau cu capul in jos, cele mai multe danturi distruse de carii, cei mai multi batrani fara dinti, cei mai odiosi dinti de aur…

Din pacate, zambetul n-a fost pe lista de prioritati in Romania comunista, asa incat cateva generatii au ratat zambetul perfect si au recuperat – ce s-a mai putut – doar recent, cand cabinetele stomatologice s-au inmultit, pretentiile asijderea si grija fata de sine a urcat ceva mai sus pe lista must-have-urilor existentiale, pe langa masina, ceasul, poseta sau inelul visate. Una dintre primele lectii pe care le-am invatat despre televiziune a fost ca trebuie sa zambesc no matter what, cata vreme fac divertisment. Stiristilor le sade bine mai seriosi, dar restul lumii din televiziune ar trebui sa afiseze zambetul cam tot atata timp cat sta sigla pe ecran. Ceea ce pare doar un cliseu comportamental al prezentatorilor TV are si o explicatie stiintifica: o persoana care-ti zambeste iti castiga mai repede increderea, te face mai receptiv si iti transmite o stare mult mai buna decat aceea in care te aflai cand te-ai trantit in fotoliu.

Desigur, si aici trebuie sa vii cu dantura intreaga si perfecta, daca nu vrei sa razi minuscul si viclean ca Dan Diaconescu sau daca nu vrei sa intepenesti intr-o mina serioasa, de spus lucruri grave (cu sanse mari sa devii de rasul telespectatorului…) Usor-usor, artistii, politicienii, comentatorii, oamenii de televiziune au inteles ca nu se mai poate sa ai pretentii de om inteligent, care vrea sa conduca o tara, o intreprindere, un proiect, care vrea sa devina faimos si iubit etc… cand nu stii sa-ti gestionezi propria gura (pardon, imagine).

Dentistii n-au fost niciodata pe lista celor mai iubite personaje, dar, estetic vorbind, sunt capabili sa-ti schimbe viata in bine, mult mai mult decat chirurgii esteticieni, antrenorii de fitness sau… bafta chioara in vreun domeniu. Ei pot transforma un om mediocru, caruia nu i-a vazut nimeni zambetul si increderea in sine intr-o fiinta superioara, capabila sa zambeasca cu pofta prietenilor, familiei, colegilor si chiar strainilor. Un om care zambeste total e intotdeauna mai popular si mai indragit, mai de incredere si mai frecventat, mai usor de angajat si, culmea, mai lesne de luat in serios. Dintii lipsa, la femei sau la babati, deschid o lista lunga de alte „gauri negre' care-ti amarasc viata, care duc la depresii cretine si la o izolare in care te afunzi tot mai specializat, de parca numai cu asta te-ai ocupat toata viata. Fara o dantura sanatoasa si ingrijita nu poti performa in aproape nici un domeniu artistic (de acord, la radio si in orchestra mai merge… sau la teatrul de papusi), nu poti aspira la o cariera serioasa niciunde, nu poti vorbi in public, nu-i poti zambi cuceritor nici unei femei (sau barbat) si, cu mare tristete zic, asa mai departe.

Frica, jena de dentist devin niste explicatii pe care le mai bat la „logica' doar lipsa banilor si lipsa de timp ca sa mergi la dentist… In general, toti cei care se plang ca n-au bani de dentist au o masina, un mobil smecher, niste aur, bani de tigari sau de alcool… si o multime de alte posibilitati la indemana ca sa „cut the crap'. N-am avut o mostenire genetica de senzatie la acest capitol, asa ca am facut mereu eforturi, m-am dus constant la dentist, am reparat, indreptat, curatat regulat, adica mi-am trecut dentistul in agenda inaintea multor alte activitati. La fiecare sase luni ma prezint la usa lui Marius si plec fericita de-acolo, pot zambi, pot rade cu toata inima, oricand. E o liniste si-o incredere in sine pe care o merita oricine si pe care o are astazi la indemana chiar orice homo sapiens. Copilul meu va purta aparat (eu n-am avut norocul asta), a luat niste tone de fluor si calciu (noua ne dadeau iod, ca explodase uzina de la Cernobal)…

Sunt alte vremuri, stiinta a facut progrese uluitoare in stomatologie, se pun implanturi pe banda rulanta, se cultiva os artifial daca ti-a disparut din dotare si probabil ca in curand se vor pune si niste chip-uri pentru limbi straine in masele:) Vorba cliseului: daca exista vointa, exista si-o cale sa se intample. In Franta sunt multe spitale unde rasul chiar e o forma de terapie, pentru ca suficient de multe studii au convins lumea medicala de reala putere de vindecare a rasului cu pofta. Grupurile de clovni pentru copii sau de artisti de comedie (voluntari) pentru pacientii adulti devin din ce in ce mai numeroase in spitale, cu rezultate tot mai spectaculoase in foarte multe maladii. Am vazut o astfel de secventa intr-un spital din Nisa, cu zeci de pacienti care radeau cu pofta… pentru ca aveau cu ce!

Psihologii si oamenii de stiinta vorbesc tot mai mult despre extraordinara forta a rasului in cuplu, despre armonia pe care o mentine umorul mai mult decat orice altceva intre doi oameni, studii peste studii ne atrag atentia ca rasul inseamna sanatate, energie, longevitate, prieteni mai multi, iubire mai consistenta, succes social mai mare… Si daca rasul provoaca asemenea miracole si e atat de benefic, de ce sa nu-i dam putinul pe care-l cere… un numar cat mai mare de dinti, curati, sanatosi? De ce sa ne petrecem viata cu gura inchisa si capul in jos, cand sunt atatia ochi de privit in ochi si atatea zambete de daruit?…

P.S. Doar sa nu exagerati cu „ingrijitul' si sa alegeti prost nuanta „alb WC (adica aia neverosimil de alb…) sau sa credeti ca un diamant lipit pe dinte spune o poveste mai sofisticata despre voi (poate doar firul de patrunjel care se agata frecvent acolo sa aiba alta viziune…)

Cu toata seriozitatea, Mihaela Radulescu

Onorariul pentru acest articol este donat pentru ingrijirea copiilor de la Hospice – Casa Sperantei din Brasov.
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK