Ce vă spuneți în timpul unui conflict poate duce încet și sigur la despărțire. Aceste strategii de comunicare transmit mesajul într-un mod sănătos.
Vrei să fii directă, să spui lucrurile pe față, așa cum sunt ele. Nu ți se pare eficient să le îmbraci într-un ambalaj frumos sau să faci tot felul de jonglerii diplomatice. Din experiența de până acum, ori de câte ori ai încercat să comunici cu blândețe, partenerul tău nu a înțeles nimic sau a pus în act o schimbare temporară. Mai grav, a interpretat că nu ești suficient de fermă, de hotărâtă, sau a înțeles că a primit undă verde pentru comportamente și mai îndoielnice deoarece tu treci peste. Și ca atare crezi că asertivitatea este împotriva ta. Însă aceste metode de comunicare nu ascund realitatea, suferința ta și nici nu provoacă instantaneu sistemul de apărare al partenerului tău de cuplu.
Îți vine să îi spui că așa face de fiecare dată, că întotdeauna, că niciodată… Și începi înșiruirea situațiilor pe care le ai în minte și te-au deranjat. Acel întotdeauna sau niciodată poate declanșa bomba ce distruge conectarea dintre voi și alierea în găsirea soluțiilor potrivite. Pune reflectorul pe cuvântul tipar. Că ai observat un tipar comportamental care pe tine te rănește și ai vrea să discuți cu el despre asta.
Nu sunt de acord cu tine, nu e adevărat. Și începe contrazicerea sau lupta pentru putere. Nu te ajută cu nimic să spui ok la ceva ce te macină pe interior și contravine nevoilor tale. Ci mai degrabă să transmiți că nu privești lucrurile în aceeași manieră și vrei să îți explice mai mult și mai clar, ca să îi înțelegi perspectiva.
… aprinde și mai mult flacăra conflictului. Îl transpune pe partener în neputință, el nu poate decide nimic împreună cu tine, doar e pus în fața faptului împlinit. Dacă mai presari și aroganță sau superioritate cu atât mai periculos rezultatul. Oare ai nevoie de un timp ca să te calmezi? De timp ca să te gândești mai bine la tot ceea ce ți-a spus? De timp ca să formulezi un răspuns adecvat? Spune-i exact așa și agreați împreună să reluați discuția pe tema respectivă, setați și când să faceți asta.
… ba tu ești de vină, un fel de tenis de masă fără scop. Sau scopul devine plasarea responsabilității doar la unul singur. Oare cum ați contribuit împreună la situația aceasta delicată în care vă aflați? Oare cum o puteți rezolva, tot împreună? Ce e dispus fiecare să schimbe?
Paletarul e complex: exagerezi, ești prea sensibil sau sensibilă, ești dramatic sau teatrală, e o prostie sau ceva insignifiant. Etichetele se aplică pentru ambele sexe. Ce obțineți? Nu vă simțiți văzuți, ascultați, înțeleși. Deja sunteți într-o zonă de vulnerabilitate și ca această vulnerabilitate să fie atacată aduce o nouă suferință. Formularea ce creează conexiune e aceea care validează emoțiile, le evidențiază ca fiind importante: pentru mine contează cum te simți, observ o reactivitate mai mare și vreau să vorbim despre asta.
Foto: PR